BT Securities, compania de brokeraj a Grupului Financiar Banca Transilvania, este intermediarul pentru prima emisiune de obligatiuni in Romania a International Investment Bank (IIB), emisiune in valoare de 111 milioane de lei. Incepand de astazi, obligatiunile IIB sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti, potrivit unui comunicat de presa remis BankingNews.ro BT Securities va fi managerul principal al emisiunii (Lead Manager), Banca Transilvania este agent de plata, iar consultanta de specialitate a fost asigurata de Casa de avocatura PeliFilip.
Fondurile obtinute in urma emisiunii de obligatiuni vor avea ca destinatie finantarea de catre IIB a unor afaceri locale.
International Investment Bank a emis 11.100 obligatiuni pe trei ani, cu o valoare nominala de 10.000 de lei, o rata fixa a dobanzii de 4,1% pe an, platita anual incepand cu 14 octombrie 2016 si rascumpararea principalului la maturitate.
Dobanda a fost stabilita in functie de interesul investitorilor, prin book-building, procedura desfasurata in 7-9 octombrie a.c. de BT Securities. In perioada mentionata, investitorii eligibili si-au exprimat interesul privind numarul de obligatiuni si rata dobanzii.
Un an rodnic pentru BT Securities
Paul Prodan, Presedinte, Consiliul de Administratie, BT Securities a declarat: “Pana acum a fost un an rodnic pentru BT Securities. Prin noua sa linie de business Corporate, BTS a asistat o serie de companii pentru tranzactionarea pe Bursa si a participat la intermedierea a trei emisiuni reprezentative de obligatiuni: pentru International Investment Bank, pentru Imocredit IFN – in valoare de 15 milioane de lei si pentru Primaria Bucuresti – de 500 de milioane de euro.”
Denis Ivanov, Deputy Chairman of the Board, International Investment Bank: “Aceasta emisiune de obligatiuni are o importanta aparte, fiind prima emisiune a IIB in moneda locala in afara statului de resedinta al bancii. In acelasi timp, detine si alte doua semnificatii majore. Pe de o parte, dupa Rusia si Slovacia, Romania devine a treia tara in care ne angajam activ la dezvoltarea pietei nationale de capital, prin lansarea celei mai mari emisiuni a unei institutii financiare internationale pe piata romaneasca din ultimii sase ani. Totodata, lucru confirmat de cele mai recente operatiuni ale bancii, Romania a devenit una dintre destinatiile principale ale investitiilor IIB, iar obligatiunile lansate astazi ne vor permite sa crestem in continuare volumul de operatiuni pe teritoriul sau. In acest sens, International Investment Bank intentioneaza sa directioneze fluxul de capital generat in piata prin finantarea unor activitati economice sustenabile si cu impact social pozitiv”.