În luna aprilie a fost lansată platforma Patria Partener, un nou instrument de tip „recomandă şi câstigă”, ce permite PFA-urilor și firmelor din România să fie recompensate pentru lead-urile de business trimise către Patria Bank.
Noutatea acestui instrument este că permite accesul pe platforma nu doar pentru parteneri de business de tip broker (cu activitate de intermediere financiară), dar şi altor persoane juridice care pot intra în contact cu clienți care au nevoie de finanțare (firme de contabilitate, agențiile de publicitate, firmele de consultanţă, avocați etc). Acestea îşi pot creşte veniturile prin recomandare de clienţi persoane juridice cu care fac deja business și care și-au exprimat nevoia de a obține o finanțare bancară pentru a-și dezvolta afacerile.
Pentru început, platforma se adresează doar persoanelor juridice, urmând ca pe viitor să includă și persoanele fizice.
Totalul tranzacțiilor recomandate deja este de peste 8 milioane de euro, iar tichetul mediu estimat pentru viitor este de aproximativ 25.000 de euro
Platforma Patria Partener răspunde principalelor provocări în dezvoltarea canalelor alternative de vânzare, respectiv: nevoia de a avea informaţii despre recomandările şi aplicaţiile de credit transmise, creşterea numărului de informații, precum şi necesitatea de a avea aceste informaţii “în timp real”, pentru a deservi cât mai bine clienții finali și partenerii. Astfel, o altă noutate este transparența totală; cel care face recomandarea va putea să își urmărească lead-ul trimis, așa cum se întâmplă în cazul AWB-ului la colete. În funcție de dimensiunea clientului, finanțarea poate fi acordată atât de Patria Bank, cât și de Patria Credit IFN.
“Ne bucurăm de lansarea acestui program simplu, inovativ şi adaptat contextului dat de digitalizarea accentuată, cererii de servicii oferite rapid si la distanţa şi mai ales oportunităţii de a creşte veniturile, oferită acum şi celor care nu sunt neapărat specializaţi în intermedierea de servicii financiare. Acum, oricine are un PFA, Întreprindere Individuală, SRL sau alte forme de organizare în domeniile intermediere financiară, publicitate, consultanță și management poate să îşi extindă uşor şi rapid baza de venituri. Este un proiect care ne caracterizează prin faptul că ne face mai accesibili pentru toți românii şi antreprenorii, inclusiv pentru cei din mediul rural. E un important pas înainte pentru dezvoltarea unei comunităţi de antreprenori în care colaborarea, recomandările şi împărtășirea de experienţe generează creștere şi dezvoltare pentru toţi. Singurul lucru pe care îl solicităm este responsabilitatea, iar noi promitem că vom da atenție și finanțare rapidă tuturor celor care într-adevăr au nevoie de bani și fac dovada capacitătii de rambursare”, spune Codruț Nicolau Director, Direcția Comercială Persoane Juridice Patria Bank și membru în Consiliul de Administrație al Patria Credit IFN.
Platforma Patria Partener este un spaţiu unic, online, în care odată înrolați, partenerii pot trimite recomandări de credit, urmări în timp real stadiul în care se află acestea în cadrul procesului de vânzare, aprobare a dosarului de credit şi disbursare. Toate detaliile sunt prezentate în timp real pentru fiecare client recomandat, astfel încât în orice moment pot fi oferite informaţii actualizate clienţilor finali. Tot prin platformă, partenerii Patria Bank pot şti, care este valoarea maximă a comisionului pe care îl pot încasa. Şi pentru ca totul să fie cât mai facil, accesul în platformă este disponibil de oriunde: de pe calculator, de pe telefon, tabletă sau laptop.
Platforma a fost în testări 3 luni, în perioada ianuarie-martie 2018, perioada în care 40 parteneri au folosit la maxim platforma, cu rezultate foarte bune: 350 de recomandări încărcate, un volum al recomandărilor de peste 8 milioane de Euro şi un potential de câştig mediu din comisioane cuprins între 650 – 1000 Euro per partener. Ne așteptăm ca tichetul mediu de credit recomandat să fie sub 25.000 Euro.
Pentru a întări preocuparea Patria Bank de a susţine antreprenoriatul românesc la început de drum, platforma este o producţie 100% locală, fiind realizată cu un start-up IT din Timișoara.
Mai multe detalii despre noua platformă se găsesc pe www.patriabank.ro/afaceri-mici/patria-partener