Garanti BBVA a devenit membru Platinum al Romania Green Building Council (RoGBC). Colaborarea dintre Garanti BBVA și RoGBC își propune să promoveze finanțarea locuințelor durabile, prin oferirea de soluții ipotecare verzi pentru consumatori.
Parteneriatul Garanti BBVA – RoGBC a început în 2018 și, de atunci, banca a beneficiat de expertiza asociației non-profit în promovarea responsabilității față de mediu și a eficienței energetice pe durata ciclului de viață al unei clădiri, de la construcție și pe toată durata sa de viață.
“Pentru Garanti BBVA Romȃnia, sustenabilitatea este una dintre prioritățile noastre strategice, deoarece credem cu tărie că, acționând în acest mod, oferim premisele succesului pe termen lung al unei companii, dar și o contribuție notabilă la protejarea mediului înconjurător. Astfel, parteneriatul cu RoGBC a reprezentat pasul potrivit pentru noi, deoarece ne oferă sprijinul necesar pentru a ne extinde expertiza în domeniul clădirilor verzi, un sector de interes pentru Garanti BBVA. Mai mult decât atât, colaborarea cu RoGBC ne permite să încurajăm clienții noștri să facă alegeri sustenabile, iar creditul nostru dedicat acestui demers este deja disponibil”, a declarat Anca Motcă, Director General Adjunct la Garanti BBVA România.
Garanti BBVA, în colaborare cu RoGBC, a lansat un produs financiar inovator – Casa Eco, un credit verde acordat persoanelor fizice pentru achizitionarea imobilelor rezidențiale ecologice, certificate ca atare de RoGBC. În viitor, Garanti BBVA va continua să se concentreze pe finanțarea ecologică, în conformitate cu angajamentul său, asumat la nivel de grup financiar, față de sustenabilitate.
Cum arată Casa Eco de la Garanti BBVA și ce costuri are
Creditul imobiliar Casa Eco se acordă pentru achiziția unui imobil de natură rezidențială care este certificat de către Romania Green Building Council.
Plafonul minim de creditare este de 10.000 EUR echivalentul în RON. Nu există plafon maxim de creditare.
Valuta creditului: RON
Perioada maximă de creditare: 30 ani
Avans: începând de la 15%
Venitul minim eligibil trebuie să fie cel puțin egal cu salariul minim pe economie.
Se pot lua în considerare mai multe tipuri de venit: salariu, dividende, chirii etc.
Obținerea creditului este condiționată de – încheierea unei polițe de Asigurare pentru Locuință / Încheierea unei polițe de asigurare de viață;
Beneficiezi de dobânzi preferențiale dacă alegi să îți încasezi salariul la Garanti BBVA – dobanda 3.54%, DAE – 3,89%
In cazul standard, dobanda este de 3,99%, DAE ajunge la 4.35%
Exemplu de calcul pentru oferta cu încasarea veniturilor într-un cont la Garanti BBVA.
Pentru un credit imobiliar în valoare de 225.000 Lei pe o perioadă de 360 luni, cu rambursare în rate egale: Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este de 3.89%/an, iar dobânda este 3.54 %/an, variabilă, formată din IRCC la 3 luni + marja băncii 2.37%, comisionul de analiză este 600 lei, iar comisionul de administrare lunar este 0.
Valoarea ratei lunare este 1,015.38 Lei, iar valoarea totală plătibilă 377,338.46 Lei;
Valoarea totală plătibilă și DAE includ și costurile legate de: polițele de asigurare, evaluarea imobilui adus în garanție, publicitatea ipotecilor mobiliare in RNPM, comisioane pentru procesarea ordinelor de plată.
Valoarea IRCC 3M la 1 Ianuarie 2022 este 1.17%.
SURSA- BANCA
In cazul unui credit ipotecar standard cu venitul in contul Garanti BBVA, banca percepe o dobanda de 3,66%, DAE ajunge la 4,01%