UniCredit a emis cu succes primul Angajament Bancar de Plată (Bank Payment Obligation – BPO*) realizat vreodată pe piaţa din România, pentru decontarea unei operaţiuni comerciale între Adiss SE, una dintre principalele companii locale din domeniul tratării apelor uzate orăşeneşti şi industriale, şi furnizorul său, compania germană Huber SE, unul dintre cei mai importanţi producători de instalaţii industriale pentru tratarea apei, a apelor uzate şi a nămolurilor, se arată într-un comunicat de presă remis de UniCredit Bank.
“Suntem foarte mândri să fi emis primul Angajament Bancar de Plată (BPO) în România, pentru că acest lucru subliniază o dată în plus poziţia noastră de lideri în digitalizare în tranzacţiile bancare. Prin BPO, putem oferi clienţilor noştri companii o soluţie care combină procesarea automată a decontărilor cu un management de cost atent, plăţi prompte şi opţiuni financiare pentru vânzător. Suntem în avangarda acestui segment, în condiţiile în care am fost şi prima bancă ce a procesat Angajamentul Bancar de Plată în Germania şi Italia, şi ne pregătim acum pentru mai multe pieţe”, spune Gianfranco Bisagni, Director adjunct Corporate & Investment Banking (CIB) în cadrul grupului UniCredit.
“Acest Angajament Bancar de Plată este primul încheiat vreodată de către o bancă din grupul UniCredit în Europa Centrală şi de Est (CEE). Este un reper important pentru UniCredit, în condiţiile în care suntem interesaţi să extindem disponibilitatea decontărilor de comerţ sigure şi eficiente peste tot în regiunea central şi est europeană şi dincolo de aceasta”, a declarat Enrico Minniti, Head of Central & Eastern Europe Corporate & Investment Banking (CEE CIB) în cadrul UniCredit.“Utilizarea inaugurală a BPO în România demonstrează recunoașterea în creştere a băncilor şi corporaţiilor pentru beneficiile semnificative oferite de BPO. Mai mult decât atât, UniCredit a devenit şi prima banca pregătită să ofere BPO în Bulgaria”.
Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de tranzacţii BPO de referinţă în ultimii ani. În octombrie 2014, UniCredit a fost prima bancă ce a finalizat prima tranzacție BPO realizată vreodată în Germania, între o companie germană și una japoneză. Tranzacția a permis RVT Rühr-und Verfahrenstechnik să îşi sporească volumul de vânzări prin vânzarea de creanţe asigurate către UniCredit şi furnizarea unor condiţii de plată mai atractive pentru Mitsui & Co Plant Systems.
Mai recent, în februarie 2015, UniCredit a finalizat cu succes prima tranzacţie BPO desfăşurată vreodată în Italia, între SPIG S.p.A., o companie lider în domeniul producerii de sisteme de răcire industriale şi unul dintre furnizorii săi din Germania.
În urmă cu câteva săptămâni, publicaţia Global Finance a desemnat UniCredit “Inovator în trade finance în 2016” pentru platforma sa complet digitalizată pentru execuţia BPO.
Notă:
* Ce este Angajamentul Bancar de Plată (BPO – Bank Payment Obligation)?
Angajamentul Bancar de Plată, intrat în vocabularul de specialitate cu abrevierea „BPO” („Bank Payment Obligation”), este un angajament irevocabil şi autonom asumat de către o bancă, în general banca principală a unui importator, de a plăti la cerere sau la maturitate o anumită sumă de bani către banca exportatorului, după compararea electronică a anumitor date preagreate de către părţi.
Documentaţia legată de operaţiune (facturi, documente de transport, certificate etc.) se schimbă în mod separat de către cele două părţi comerciale, delegând către bănci managementul automat şi direct al fluxului de date electronic prin intermediul aplicaţiei Trade Service Utility (TSU) dezvoltată de SWIFT (principala reţea de comunicari financiare).
Având ca premisă existența unei relații de încredere între cumpărător și vânzător, Angajamentul Bancar de Plată se plasează între acreditivul documentar şi transferul bancar (ordin de plată simplu), îmbinând o parte dintre avantajele fiecăruia dintre acestea: reducerea riscului de neplată, simplitatea şi viteza execuţiei, de exemplu. De asemenea, compania exportatoare îşi poate extinde expunerea pentru cumpărătorii care emit Angajamente Bancare de Plată şi obţine acces mai uşor la finanţare optând pentru vânzarea creanţelor; compania importatoare poate, pe de altă parte, negocia termene de plată mai extinse, optimizându-şi, astfel, fluxurile de numerar.
Despre UniCredit
UniCredit este una dintre cele mai mari instituţii financiare în Europa, cu o prezenţă puternică în 16 ţări europene şi o reţea globală care acoperă 50 de pieţe. Grupul, care are active de peste 850 de miliarde de euro, îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a peste 8.600 de puncte de lucru şi aproximativ 149.000 de angajaţi, deservind mai mult de 40 de milioane de clienţi.
În Europa Centrală şi de Est, UniCredit este lider incontestabil de piaţă, cu aproape 3.500 de sucursale şi active de aproximativ 146 de miliarde de euro. Grupul este operaţional în următoarele ţări: Austria, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Italia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia şi Ungaria.
Despre UniCredit Bank
În România, UniCredit Bank este un „one-stop-shop” pentru servicii financiare, deservind mai mult de 600.000 de clienţi. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.