Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat marţi că nu susţine limitarea gradului de îndatorare pentru consumator, menţionând că este normal ca populaţia să apeleze la instrumente de creditare.
Ministrul a confirmat astfel discuţiile din ultimul an privind unele măsuri de prudentialitate luate în calcul. Îngrijorarea privind viteza de creştere a creditării a aparut în spaţiul pubic încă din vara anului 2017. “Finanțarea acordată populației a depășit deja pragul de semnal”, afirma în luna septembrie 2017, Florian Neagu, BNR.
Banca Naţională pregăteşte implementarea unor noi restricţii pentru creditarea populaţiei din primăvară, la recomandarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macropudenţială (CNSM), anunţa BankigNews.ro AICI. Tot atunci, Banking News.ro transmitea că, potrivit surselor, BNR va impune limite de îndatorare de până la 55%.
Citeşte materialul AICI.
Ce opinie are Ministrul Finantelor? „Nu împărtăşesc astăzi această idee de a limita.”
„Nu sunt în favoarea unei plafonări, şi încă foarte joase, pe această creditare. Este o primă propunere în cadrul Comitetului de la BNR. La Ministerul de Finanţe analizăm care sunt argumentele pro şi contra şi după aceea la nivelul Guvernului vom avea o poziţie oficială în Comitetul de Supraveghere Macroprudenţială. Trebuie să lăsăm populaţia, pentru că este normal să apeleze la astfel de instrumente de creditare pentru nevoile pe care le au în derulare. Nu sunt într-o astfel de poziţie în care să fiu împotriva unei astfel de abordări, adică să susţin o limitare. Vedem, analizăm, dar nu împărtăşesc astăzi această idee de a limita. De a fi poate mai atenţi este în regulă, dar să nu limitezi şi chiar să ceri foarte multe condiţii în momentul în care o persoană se îndatorează”, a precizat Teodorovici la Parlament.
El a răspuns astfel unei întrebări care viza posibilitatea luării în calcul a unui prag maxim de îndatorare pentru consumator de 50% din venituri, variantă care a fost luată în discuţie la întâlnirea pe care a avut-o la Banca Naţională cu Comitetul pentru Supraveghere Macroprudenţială.
„Ieri a fost întâlnirea Comitetului pentru Supraveghere Macroprudenţială, ăsta a fost subiectul întâlnirii la BNR şi au fost subiectele de pe agenda acestui Comitet, dar înainte de această discuţie am avut câteva cuvinte cu domnul guvernator şi am stabilit împreună să avem o discuţie după această întâlnire a Comitetului, poate săptămâna viitoare, şi în care să discutăm mai multe elemente legate de cele două zone – politică fiscală şi politică monetară”, a afirmat Teodorovici.
Întrebat dacă îl va invita la întâlnirea cu guvernatorul BNR pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, Teodorovici a spus că nu a stabilit acest lucru.
„Nu, noi nu am planificat. Întâi, am căzut ambii de acord că este bine să ne vedem pentru a discuta concret pe aceste lucruri, pentru că ieri a fost această întâlnire a Comitetului de Supraveghere Macro-Prudenţială şi nu era nici timp sa discutăm ieri. Dar am convenit împreună ca în următoarele zile o să stabilim o întâlnire în care să discutăm toate aceste elemente. Va fi Banca Naţională şi Ministerul de Finanţe. Vom vedea exact dacă vom fi într-o echipă extinsă cu doamna prim-ministru de faţă sau cu alţi participanţi la discuţie. Important este ca ne vom întâlni şi vom discuta. Şi am cerut să avem şi o întâlnire periodică, pentru a putea anticipa şi alte măsuri, efecte la nivelul pieţei”, a punctat Teodorovici.
AGERPRES