Guvernul are pe ordinea de zi aprobarea OUG privind implementării programului “Noua casă”. Potrivt OUG, programul guvernamental are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.
″Noua Casă″ devine mai mare
Potrivit ordonanței pregătită de Guvern, creditul maxim garantat de stat va putea ajunge la 140.000 de euro, în cazul locuințelor noi (construite în ultimii cinci ani). Insă, împrumutul dublu față de vechiul program vine cu cerințe pe măsură: în acest caz, avansul minim va fi de 15%.
Pentru locuinţele vechi, avansul rămâne de 5%, dar creditul maxim creşte la 70.000 de euro.
“Prin locuinţă în sensul programului ‘Noua casă’ se înţelege orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. Prin locuinţă nouă în sensul programului ‘Noua casă’ se înţelege orice locuinţă (…) recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanţării garantate. În sensul programului ‘Noua casă’, locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanţării garantate în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt asimilate locuinţelor noi”, se arată în OUG care urmează să fie aprobată de Guvern.
În actul normativ se precizează că avansul reprezentat de diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei şi finanţarea garantată se plăteşte de către beneficiar şi este între 5 şi 15% din preţul de achiziţie a locuinţelor, în funcţie de vechimea locuinţei. În program intră și locuința recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantate.
Beneficiarii Programului sunt persoanele fizice ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) la data solicitării creditului garantate, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp;
b) achiziţionează o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului;
c) are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.
„Valoarea creditului destinat achiziţiei unei locuinţe este de maximum 140.000 EUR, echivalentlei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.
Creditul acordat unui beneficiar pentru achiziţia celorlalte categorii de locuinţe este învaloare maximă de 70.000 EUR, echivalent lei, garantat de către stat, prin MinisterulFinanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusivdobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei”, se mai arată in proiect.
Plafonul Programului Noua Casă, condiţiile de acordare, precum şi regulile de gestionare a plafoanelor anuale şi garanţiilor se vor stabili prin normele aprobate ulterior de Guvern.