Publicatia online www.bankingnews.ro a preluat în ultima vreme tot mai multe întrebări din partea cititorilor privind soluțiile de care pot beneficia în cazul în care nu se mai pot califica la condițiile noului moratoriu promovat de Guvernul României, care prevede faptul că debitorii care și-au amânat deja plata ratelor pe o perioadă de 9 luni nu mai pot apela o asemenea facilitate. Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, noi condiții pentru suspendarea rambursării creditelor (CITEȘTE AICI), urmând ca în zilele următoare să apară și normele de aplicare.
BankingNews a solicitat tuturor băncilor detalii referitoare la situația clienților care au beneficiat deja de amânarea la plată pentru intervalul maxim, însă nu pot relua din ianuarie 2021 rambursarea efectivă a împrumuturilor. Practic, am urmărit să aflăm dacă instituțiile financiare au în vedere promovarea unor noi programe proprii de susținere adresate acestor debitori sau se mizează pe ideea de abordare a fiecărui caz în parte, prin identificarea unor soluții personalizate.
BRD a oferit, în primă instanță, încă din luna martie 2020, un moratoriu propriu, iar în continuare a aderat la soluția preconizată de Guvern prin intermediul OUG 37/2020, sprijinind în total peste 40.000 de clienți.
„BRD este lângă clienții săi încă de la începutul crizei Covid-19, cu o multitudine de soluții menite să îi ajute să depășească situațiile dificile. Și în acest an vom aplica soluția moratoriului legislativ (OUG nr. 227/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr. 37/2020), însă cu siguranță vom rămâne atenți și la solicitările clienților care, eventual, ar putea avea nevoie de o nouă perioadă de amânare, prin soluții individualizate, adaptate fiecarui caz în parte. De aceea, îi incurajăm pe toți cei care ar dori o nouă amânare, dar nu se mai încadrează în criteriile noului moratoriu, să se adreseze cu încredere consilierilor de clientelă din agențiile noastre. Suntem siguri că, împreună, vom gasi cele mai bune soluții”, au menționat reprezentanții BRD pentru publicația online www.BankingNews.ro.