Young Business Minds, primul concurs de antreprenoriat pentru elevii claselor X-XII de la liceele și colegiile din București, și-a anunțat câștigătorii vineri, 5 mai 2023. În finală au participat cele mai bune 10 echipe, dintr-un total de 89 de înscrieri de la 20 de licee din București, iar cele mai inovatoare și solide planuri de afaceri au fost recompensate cu premii în bani, în valoare totală de 2.000 de euro. Finala a avut loc în sala de evenimente a Școlii Superioare Comerciale „N. Kretzulescu” și a fost transmisă live pe paginile BCR de Facebook și LinkedIn.
Pentru a-și prezenta business-urile și ceea ce aduc nou pe piață, fiecare dintre cele 10 echipe a avut la dispoziție trei minute, expunerea lor fiind urmată de o sesiune de trei minute pentru întrebări și feedback din partea juriului. La final, juriul, format din 10 antreprenori, profesori și manageri cu experiență în diverse domenii de business și medii universitare, a acordat patru premii pentru echipele care au reușit să creeze planuri de afaceri de impact:
➡️ Premiul I (1000 euro): echipa Figurines Studios – care propune o idee de business cu produse decorative 3D, realizate prin intermediul inteligenței artificiale (Cojocaru Andrei-Șerban și Petre Clara Eleonora, Colegiul Economic „A. D. Xenopol”, București);
➡️ Premiul II (500 euro): echipa Solareen – grup de inițiativă care propune înființarea unui parc fotovoltaic la periferia Bucureștiului (Livia Carasel, Angelo Niță, Francesca Mocan, Anne Marye Strugariu și Naty Stoica, Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, București);
➡️ Premiul III (300 euro): Mudo Furniture – o idee de business de mobilă modulară, care propune un design flexibil, cu piese de mobilier ușor de transportat și montat, care utilizează materiale eco-friendly și reciclate (Gavrilă Roxana și Sandu Mihnea, Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, București);
➡️ Mențiune (200 euro): Dulcis – producție de dulciuri special realizate pentru persoanele cu diete speciale: vegane, cu intoleranță la lactoză, cu diabet sau diferite alergii (Mutu Irina Ștefania și Călărașu Alessia Maria, Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, București).
Cătălin Lupoaie, BCR: Toate ideile de business ajunse în finală au propus soluții pentru probleme reale
„Tinerii au devenit din ce în ce mai interesați de educație antreprenorială, sunt creativi și își doresc să aibă propriul business atunci când vor crește. Iar activitățile care îi ajută să integreze noțiunile de educație antreprenorială le facilitează adolescenților descoperirea de noi oportunități pentru viitorul lor. De aceea am creat Young Business Minds, pentru a stârni spiritul antreprenorial al liceenilor și pentru ca aceștia să învețe cum se creează un plan de afaceri de la A la Z. Toate ideile de business ajunse în finală au propus soluții pentru probleme reale din societate și pot fi transformate în afaceri viabile în viitorul apropiat”, a declarat Cătălin Lupoaie, B2B Marketing Manager BCR.
Concursul a fost inițiat de Școala Superioară Comercială „N. Kretzulescu” și susținut de BCR Școala de Business, BCR Social Finance și Fundația Academiei de Studii Economice din București, cu aprobarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
În perioada 17 februarie – 24 aprilie 2023, tinerii pasionați de antreprenoriat de la liceele și colegiile din București au putut să se înscrie în competiția Young Business Minds și să realizeze un plan de afaceri în echipe de minimum doi și maximum cinci elevi. Ei au fost îndrumați de un profesor coordonator din liceul de proveniență, iar în realizarea planului de afaceri au putut accesa în mod gratuit resursel de pe platforma de educație financiară BCR Școala de Business, precum:
– Cursul „10 sfaturi pentru start-up-uri de succes” – realizat de Iancu Guda, vice președinte AAFBR & lector universitar
– Cursul „Cum să fii un antrepenor de succes” – realizat de profesor Adrian Stratulat
Robert Bumbac: Este important să susținem crearea unui mod de gândire antreprenorială încă din liceu
„Mai mult decât o idee genială este importantă determinarea de a trece peste orice provocare. Și pentru a ajunge acolo este nevoie de inițiativă și mindset, pe care competiția Young Business Minds le antrenează liceenilor prin participarea în toate etapele concursului. Noi ajutăm studenții să identifice idei de business și să le transforme în planuri de afaceri, iar cele mai bune planuri chiar să obțină finanțare. Însă este important să susținem crearea unui mod de gândire antreprenorială încă din liceu”, spune Robert Bumbac, Profesor Coordonator Societatea Antreprenorială Studențească, ASE.
Georgeta Ghenea: Concursul facilitează aplicarea practică a noțiunilor de marketing, de plan de afaceri, de management de proiect și de educație financiară
„Young Business Minds este un concurs inovator, care deschide elevilor de liceu perspectiva unei interacțiuni eficiente cu antreprenori și experți în business. Ne-am dorit ca prin acest concurs să le creăm tuturor elevilor din liceele din București oportunitatea de a realiza un plan de afaceri viabil și de a reuși prin experiența profesorilor coordonatori, dar și a expertizei oferite de antreprenori și de specialiști din BCR, să dobândească noi competențe antreprenoriale și financiare pe care să le integreze interdisciplinar.
Prin acest parteneriat strategic dintre mediul preuniversitar și mediul de afaceri am reușit să contribuim la dezvoltarea de noi competențe integrate, facilitând aplicarea practică a noțiunilor de marketing, de plan de afaceri, de management de proiect și de educație financiară pe care le furnizăm în cadrul orelor de curs. Mă bucur că am reușit să le conturam și elevilor din liceele teoretice, vocaționale, nu doar celor din liceele tehnologice, suportul de realizare a unui plan de afaceri, pornind de la pasiunile lor”, este de părere Georgeta Ghenea, profesor Marketing, Școala Superioara Comercială „N. Kretzulescu”.