Fintech-urile au o relaţie bună cu băncile, cu Banca Naţională a României lucrează destul de bine, însă cu statul sunt probleme, în condiţiile în care este nevoie de o accelerare a digitalizării, a declarat Nic Bălăceanu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Fintech, în cadrul la conferinţei organizată de publicația BankingNews – „Banking Innovation Lab”.
El a făcut referire la necesitatea digitalizării statului, dar şi la protejarea identităţii clienţilor.
„Relaţia cu băncile este bună, suntem atât parteneri cât şi competitori. Cu BNR lucrăm destul de bine, nu văd o problemă. Cu statul încă avem mici probleme. Dacă statul nu este digitalizat, povestim în viitor.
Dacă identitatea nu este digitală şi protejată, nu are sens să ne facem planuri. Putem să fim vizionari, dar fără o protecţie a identităţii cred că avem o problemă. Trebuie să lucrăm cu statul. Şi noi, Rofintech, avem un protocol public-privat cu Ministerul de Finanţe, cu BNR, încercăm şi cu Ministerul Afacerilor Interne, pentru că noi, cei care suntem în asociaţie, trebuie să ne protejăm clienţii, care sunt în comun cu sistemul bancar”, a menţionat Nic Bălăceanu.
În opinia sa, România stă „foarte prost” în ceea ce priveşte cercetarea. Mai precis, lipsa implicării statului frânează dezvoltarea acestui domeniu. Potrivit oficialului Rofintech, la noi doar mediul privat mai inovează. În schimb, acesta remarcă că avem o şcoală de IT bună, dar nu avem competenţe digitale bune, iar fintech-urile pot juca un rol important.
„De fapt, nici nu mai ştiam că există cercetare. Stăm foarte, foarte prost. Israelul are aproape 6% din produsul intern brut, urmat de Statele Unite şi OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, n.r.). România are 0,5%, media europeană cred că e undeva la 3%. Într-adevăr avem nevoie de cercetători. (…) După cum ştiţi, România găzduieşte Centrul pentru Competenţe de Securitate Cibernetică – şi cred că ar trebui să fim mândri de acest centru.
Este la Politehnică, în Bucureşti. Noi vom crea competenţe, securitate cibernetică pentru toată Europa. Poate că este o dovadă că statul român şi-a făcut treaba în zona aceasta şi totul a plecat, de fapt, din zona privată. (…) Mediul privat este cel care inovează. Acest centru de competenţe pentru securitate cibernetică a plecat de la faptul că avem o şcoală de IT bună, avem competenţe IT bune, dar nu avem competenţe digitale bune. E un contrast incredibil, ceea ce este o mare eroare pe care am putea să o reparăm destul de rapid, iar fintech-urile au un rol fantastic aici”, a adăugat Nic Bălăceanu.
O nouă ediție a Banking Innovation Lab în 2024
Publicația BankingNews a organizat, pe 8 octombrie 2024, conferința „Banking Innovation Lab”, la The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection, unde reprezentanţi ai celor mai importante bănci şi asociaţii au discutat despre rolul pe care îl joacă digitalizarea în dezvoltarea industriei bancare şi în procesul de incluziune financiară, despre provocările digitalizării şi securitatea cibernetică.
Speakeri la Conferința BankingNews
Gabriela Folcut, Director Executiv, Asociația Română a Băncilor
Claudiu Negrea, Director adjunct Direcția monitorizare a infrastructurilor pieței financiare și a plăților, Banca Naţională a României
Nic Marius Balaceanu, Vicepreședinte, Romanian Fintech Association
Dorian Petrovici, Director Coordonator Carduri, Proiecte & Analiza de Date Retail, Banca Transilvania
Maja Mikic, Director Transformare Digitala Corporate, BRD – Groupe Societe Generale
Alexandra Arsene, Director IMM, Raiffeisen Bank Romania
Mugur Podaru, Director, Direcția Operațiuni la Distanță, CEC Bank
Tolga Banyocu, Director General Adjunct, Garanti BBVA Romania
Moderator: Sebastian Bogdan Căpraru, Profesor universitar doctor abilitat în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași și cercetător asociat la Institutul National de Cercetări Economice, Academia Română.
În 2024, conferința „Banking Innovation Lab” a fost posibilă cu ajutorul partenerilor de la Banca Transilvania, BRD – Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank Romania, CEC Bank, Garanti BBVA Romania și Asociația Română a Băncilor.