Stiri BancareStiri Bancare
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Reading: BCR marchează Ziua Națională a Educației Financiare. Sergiu Manea: Educația financiară este, în sine, educație pentru viață
Share
Notification Show More
Latest News
Cum interpretăm mesajul de la Banca Națională, care semnalează „incertitudini deosebit de ridicate”. Cristian Popa vorbește despre inflație mai ridicată și riscuri mari la adresa conduitei viitoare a politicii fiscale
Stiri de top
Ce se întâmplă cu ratele tala la bancă pentru că BNR a păstrat dobânda-cheie la 6,5%. Prudență în fața incertitudinilor economice
Stiri de top
Finanțare Raiffeisen în valoare de peste 28,7 milioane de euro pentru parcul fotovoltaic Teiuș. Cătălin Cepișcă: Încă un pas spre susținerea tranziției energetice a României
Stiri de top
Patria Bank, profit de 10 milioane de lei în primele trei luni din an. Valentin Vancea: Continuăm să susținem mediul antreprenorial românesc
Stiri de top
Garanti BBVA: educația financiară, cheia pentru decizii inteligente și sigure. Constantin Dobrinescu: ”Dacă înțelegem de mici valoarea banilor și diferența dintre nevoi și dorințe, acestea vor avea un impact pozitiv asupra bugetului de venit si cheltuiala din viata de adult”
Interviuri Stiri de top
Aa
Stiri BancareStiri Bancare
Aa
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Follow US
© BankingNews - Toate drepturile rezervate
Stiri Bancare > Blog > Stiri de top > BCR marchează Ziua Națională a Educației Financiare. Sergiu Manea: Educația financiară este, în sine, educație pentru viață
Stiri de top

BCR marchează Ziua Națională a Educației Financiare. Sergiu Manea: Educația financiară este, în sine, educație pentru viață

Gabriela Dinu
Last updated: 11/04/2023 16:04
Gabriela Dinu 2 ani ago
Share
BCR serbeaza Ziua Națională a Educației Financiare
SHARE

BCR, prin Școala de Bani, cel mai amplu și longeviv program de educație financiară din România, în colaborare cu Asociația Educație pentru Succes, a organizat a doua ediție a EduFinFest. Evenimentul marchează Ziua Națională a Educației Financiare, pe 11 aprilie, și este un festival al cunoașterii, prin care noțiunile de educație financiară și antreprenorială sunt aduse în atenția publicului. Astfel, ediția de anul acesta a oferit tinerilor din București noțiuni practice despre cum își pot susține planurile de viață prin decizii financiare inteligente, dar și informații despre cum își pot îmbunătăți relația cu banii și care sunt primii pași pentru independența financiară.

Contents
Sergiu Manea, BCR: Educația financiară este, în sine, educație pentru viațăȘcoala de Bani – sprijin pentru educația financiară și de viață 99% dintre profesori consideră că e nevoie de predarea educaţiei financiare în şcoliRomânia se situează pe ultimul loc din Uniunea Europeană la capitolul educație financiară

Sergiu Manea, BCR: Educația financiară este, în sine, educație pentru viață

„Investiția pentru un viitor mai bun se află în centrul programelor Școala de Bani, iar EduFinFest este un alt instrument prin care aducem în atenție perspectiva pe termen lung a educației financiare și a abilităților de viață. De altfel, toate proiectele noastre pentru tineri și profesori integrează noțiuni financiare și competențe cheie și se bazează pe un proces educațional continuu, adaptat la nevoile și dinamica fiecărei generații.

Rolul nostru, la BCR, este să normalizăm conversațiile despre bani, planificare și independență financiară, astfel încât tinerii să fie expuși la ce înseamnă dezvoltarea unui plan de viață sustenabil, dar și la comportamente responsabile în raport cu banii și munca.

Pentru că educația financiară este, în sine, educație pentru viață. Merge cu mult mai departe de înțelegerea conceptelor financiare și a produselor bancare și se reflectă în toate ariile vieții noastre: de la împlinire personală, la calitatea vieții de familie, rezultatele de la locul de muncă și evoluția comunității”, punctează Sergiu Manea, CEO BCR.

Tinerii prezenți la EduFinFest, elevi ai Școlii Comerciale Superioare Nicolae Kretzulescu, au participat la o discuție despre primii pași pentru independența financiară alături de Sergiu Manea, CEO BCR. La discuție au mai participat deputatul George Tuță, inițiatorul legii prin care ziua de 11 aprilie a fost instituită Ziua Educației Financiare, psihoterapeuta Diana Stănculeanu, specializată în consiliere profesională pentru tineri, și Vrînceanu Costin Marian, creatorul de conținut cunoscut drept Jaxi.

În cadrul EduFinFest, elevii au avut ocazia să afle mai multe despre dezvoltarea competențelor cheie și noțiunile de educație financiară care îi pot ajuta să pornească cu dreptul în carieră – atât din sfaturi, cât și din experiențele de viață personală și profesională ale vorbitorilor. De asemenea, liceenii au aflat și despre resursele pe care programul Școla de Bani le pune la dispoziție gratuit, care îi ajută să își construiască o relație mai bună cu banii, dar și despre proiectele care vin în sprijinul profesorilor, astfel încât aceștia să poată integra educația financiară și pentru abilități de viață în predarea materiilor lor.

La final, elevii au explorat Harta independenței financiare, un instrument de orientare în carieră dezvoltat de psihoterapeuta Diana Stănculeanu pentru Școala de Bani și EduFinFest, prin care tinerii sunt ghidați în a-și stabili obiective personale și financiare clare pentru viața de adult.

Diana Stănculeanu:

„A-i echipa pe copiii noștri cu instrumente și resurse care să îi ajute să se descurce bine în viață este unul dintre cele mai importante obiective de dezvoltare. Pentru a fi bine cu noi și a avea succes, este important să atingem un bun nivel de autocunoaștere, să identificăm acele trăsături de personalitate, interese și valori care ne recomandă către un drum profesional sau altul. Conștientizarea relației cu banii, a valorii și semnificației pe care aceștia le au în viața noastră, a felului în care răspund diferitelor noastre nevoi, reprezintă o etapă esențială în procesul complex al educației financiare, iar însoțirea copiilor pe acest drum, încă din adolescență, este importantă și benefică”, susține Diana Stănculeanu, psihoterapeut.

În perioada 11-24 aprilie, toți tinerii din România cu vârste între 16 și 24 de ani pot descărca gratuit Harta independenței financiare de pe www.scoaladebani.ro/EduFinKit. Ei au parte astfel de un dublu beneficiu: accesează sfaturi pentru carieră și planificare financiară, pentru a se pregăti de un start bun în viața de adult, și, în același timp, intră într-o tombolă cu premii, unde pot câștiga un smartphone iPhone 14, trotinete electrice sau căști Apple AirPods.

Școala de Bani – sprijin pentru educația financiară și de viață

EduFinFest continuă misiunea BCR și Școala de Bani de a contribui la îmbunătățirea standardului de viață al tinerilor și adulților din România, prin promovarea deciziilor financiare și de viață inteligente. Peste 600.000 de români au beneficiat până în prezent de educație financiară prin cursurile și resursele puse la dispoziție de Școla de Bani.

În 2023, aproape 22.000 de copii și adulți au învățat să aibă o relație mai bună cu banii și să își seteze obiective financiare în cadrul atelierelor gratuite Școala de Bani, organizate de angajații BCR. Dintre aceștia, aproape 6.000 au fost elevi de liceu, 5.000 elevi de gimnaziu, respectiv 8.500 copii de grădiniță sau clase primare.

Doar în ultima săptămână, cu ocazia Zilei Educației Financiare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, profesorii BCR au organizat ateliere de educație financiară pentru peste 1.000 de elevi din toate sectoarele Capitalei. În cadrul atelierelor, copiii și adolescenții au învățat despre istoria banilor, valoarea unui obiect, felul în care toate procesele economice sunt conectate la nivel global, planificarea bugetului personal, diferența dintre nevoi și dorințe, importanța economiilor, stabilirea unor obiective financiare realiste și dezvoltarea unui plan pentru atingerea lor.

În plus, în septembrie 2022, BCR și Școala de Bani au lansat LifeLab, un program-pilot de educație financiară și dezvoltare a abilităților de viață ale elevilor, derulat alături de FabLab și Asociația Edupedu. Programul se desfășoară pe parcursul întregului an școlar 2022-2023, în două școli din România, din Câmpulung Muscel și Poiana Mărului. În proiect iau parte cei peste 1.100 de elevi ai celor două școli și peste 50 de profesori, care s-au înscris pentru a deveni „profesori de viață”.

99% dintre profesori consideră că e nevoie de predarea educaţiei financiare în şcoli

Conform unui studiu BCR din 2022, 99% dintre profesori consideră că e nevoie de predarea educaţiei financiare în şcoli. LifeLab urmărește să aducă în sistemul școlar un format de educație practic, cu o abordare interdisciplinară, prin care noțiunile de educație financiară sunt introduse în cadrul unei serii variate de materii, pentru toate ciclurile de învățământ. Astfel, prin învățare experiențială, elevii înțeleg legătura dintre educația financiară și îndeplinirea dorințelor și deprind abilități de analiză, colaborare și planificare, utile pentru viitor. Profesorii implicați în program devin „profesori de viață”, care acționează ca mentori pentru elevii lor și îi ajută în îndeplinirea dorințelor, cu ajutorul educației financiare.

Mai mult decât atât, începând din primăvara acestui an, Școala de Bani va lansa și un curs special pentru profesori dezvoltat alături de Casa Corpului Didactic Prahova. Cursul „Școala de bani: Educatie interdisciplinară pentru inteligența financiară” este un program de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, în curs de acreditare, prin care profesorii vor dobândi cunoștințe de educație financiară și informații despre cum pot integra noțiunile de educație financiară la clasă, indiferent de materia predată, luând în calcul nevoile de învățare ale elevilor. Programul va fi deschis profesorilor din toată țara și va cuprinde 4 sesiuni a câte 5 ore de curs, desfășurate online. Vor fi organizate 4 module pe parcursul anului 2023, primele fiind planificate pentru luna mai, urmând ca la fiecare modul să poată participa până la 25 de profesori.

România se situează pe ultimul loc din Uniunea Europeană la capitolul educație financiară

Eforturile BCR sunt cu atât mai importante cu cât România se situează pe ultimul loc din Uniunea Europeană la capitolul educație financiară, iar un studiu realizat de Unlock Market Research în 2021 arată că doar 1 din 4 români aplică reguli financiare în viața lor de zi cu zi. Mai mult, 58% dintre respondenți spun că regretă nivelul lor scăzut de interes față de propria educație financiară, iar 62% nu își monitorizează cheltuielile sau le prioritizează în mod greșit.

Școala de Bani este un proiect al Băncii Comerciale Române, lansat în 2016, care a devenit cel mai amplu program de educație financiară din România. Peste 1.500 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară, urmând cursuri specializate, și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către mai mult de jumătate de milion de români – copii, tineri și adulți. Cei interesați se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro sau printr-un email la scoaladebani@bcr.ro. Partenerii proiectului Școala de Bani sunt Școala de Valori, Asociația Fab Lab, Edupedu și Asociația Educație pentru Succes.

You Might Also Like

Cum interpretăm mesajul de la Banca Națională, care semnalează „incertitudini deosebit de ridicate”. Cristian Popa vorbește despre inflație mai ridicată și riscuri mari la adresa conduitei viitoare a politicii fiscale

Ce se întâmplă cu ratele tala la bancă pentru că BNR a păstrat dobânda-cheie la 6,5%. Prudență în fața incertitudinilor economice

Finanțare Raiffeisen în valoare de peste 28,7 milioane de euro pentru parcul fotovoltaic Teiuș. Cătălin Cepișcă: Încă un pas spre susținerea tranziției energetice a României

Patria Bank, profit de 10 milioane de lei în primele trei luni din an. Valentin Vancea: Continuăm să susținem mediul antreprenorial românesc

Garanti BBVA: educația financiară, cheia pentru decizii inteligente și sigure. Constantin Dobrinescu: ”Dacă înțelegem de mici valoarea banilor și diferența dintre nevoi și dorințe, acestea vor avea un impact pozitiv asupra bugetului de venit si cheltuiala din viata de adult”

TAGGED: George Tuță, Diana Stănculeanu, Harta independenței financiare, BCR, Sergiu Manea, bani, educatie financiara, LifeLab, Scaoal de Bani, EduFinFest
Gabriela Dinu 11/04/2023
Share this Article
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
By Gabriela Dinu
Follow:
Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.
Previous Article BNR și ASF sărbătoresc Ziua educaţiei financiare
Next Article Veștile de la FMI nu sunt optimiste. Fondul prognozează o încetinire a economiei româneşti şi o inflaţie de peste 10% în 2023

– Publicitate –

Ad image
Ad image
Ad image
Ad image
Ad image

Alte articole

Cum interpretăm mesajul de la Banca Națională, care semnalează „incertitudini deosebit de ridicate”. Cristian Popa vorbește despre inflație mai ridicată și riscuri mari la adresa conduitei viitoare a politicii fiscale

2 zile ago

Ce se întâmplă cu ratele tala la bancă pentru că BNR a păstrat dobânda-cheie la 6,5%. Prudență în fața incertitudinilor economice

2 zile ago

Finanțare Raiffeisen în valoare de peste 28,7 milioane de euro pentru parcul fotovoltaic Teiuș. Cătălin Cepișcă: Încă un pas spre susținerea tranziției energetice a României

2 zile ago

Patria Bank, profit de 10 milioane de lei în primele trei luni din an. Valentin Vancea: Continuăm să susținem mediul antreprenorial românesc

2 zile ago

Primul proiect online de jurnalism financiar-bancar din România.

Ne găsiți și pe

© BankingNews - Toate drepturile rezervate

  • Despre BankingNews
  • Contact
  • Publicitate
Folosim cookies pentru a va oferi o experienta cat mai placuta pe site-ul bankingnews.ro. Mai multe detalii despre politica noastra referitoare la protectia datelor cu caracter personal puteti vedea aici: GDPR - Politica de Confidentialitate Setari CookieAccepta
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ

Removed from reading list

Undo
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?