Într-un moment în care pare că direcția europeană a României este pusă sub semnul întrebării, cred că este util să privim cu atenție ce a însemnat, cu adevărat, proiectul european pentru țara noastră. Iar dacă vrem să înțelegem ce impact a avut aderarea la Uniunea Europeană asupra României, e suficient să privim datele, așa cum o fac economiștii. Cifrele nu mint, nu exagerează, nu manipulează și nu pot fi ignorate.
Să începem cu fondurile europene, mai exact cu imaginea completă a fluxurilor financiare dintre România și UE. De la aderare și până în prezent, România a atras fonduri europene în valoare de 97,9 miliarde de euro. Aproape 100 de miliarde de euro. În aceeași perioadă, contribuția României la bugetul Uniunii Europene a fost de aproximativ 32 de miliarde de euro.
Calculul este simplu, iar rezultatul este impresionant: România a beneficiat de intrări nete de fonduri europene în valoare de 65,9 miliarde de euro în intervalul 2007 – octombrie 2024. Pentru context, întreg PIB-ul României în 2005 era de aproximativ 80 miliarde de euro.
Cu alte cuvinte, pentru fiecare euro contribuit la bugetul Uniunii, România a primit înapoi peste 3 euro. Nu ai nevoie de un doctorat în finanțe ca să realizezi că este o afacere extrem de bună. Iar termenul „afacere” nu reușește să descrie pe deplin relația României cu Uniunea Europeană, care înseamnă mult mai mult decât bani. Dar, rămânând la partea financiară, putem afirma fără ezitare că România a beneficiat de o sursă extrem de importantă de capital și o șansă unică de a recupera decalajele istorice față de Europa Occidentală. Și a recuperat, în mare parte mulțumită Uniunii Europene.
Infograficul de mai jos arată clar că fondurile europene au continuat să vină constant de-a lungul timpului, finanțându-ne atât consumul, cât și investițiile. Iar partea care nu se vede în cifre este că acești bani au venit, de multe ori, doar la pachet cu reforme, de care România avea și încă are atât de mare nevoie. Deci am avut de câștigat pe două părți.
Fondurile europene au fost esențiale pentru modernizarea României, contribuind la dezvoltarea infrastructurii, agriculturii, educației și sănătății, ceea ce a îmbunătățit mobilitatea, competitivitatea și calitatea vieții. Ele au sprijinit investițiile și implicit crearea de locuri de muncă, reducerea șomajului și stimularea inițiativelor antreprenoriale, susținând economia locală.
Astfel, România a înregistrat o convergență reală accelerată a nivelului PIB pe locuitor către nivelurile înregistrate în Uniunea Europeană, de la aproximativ 39% din media UE în 2006, la 79% în anul 2023, și puțin peste 80% în prezent: un progres fantastic. Chiar dacă inegalitățile regionale și diferențele economice între județe complică poza, realitatea este că simțim cu toții convergența în viața de zi cu zi.
Este trist că, deși în ultimele două decenii PIB-ul și salariul mediu au crescut de șase ori (în euro), iar nivelul de trai și speranța de viață au crescut semnificativ, în loc să căutăm să mergem pe aceeași cale de succes, și să contribuim și noi la crearea unei Europe chiar mai bune, noi cochetăm cu Estul, cu modele autoritare ce nu aduc nici prosperitate, nici libertate și, cu siguranță, nu o viață mai bună copiilor noștri. Este regretabil că, în cel mai prosper moment din istoria României, percepția este că „nu merge”. Este de neînțeles cum, în sectoare precum cel agricol, care au beneficiat atât de mult, oamenii întorc spatele Vestului. Este chiar ciudat, și trist, că agricultori cu tractoare de sute de mii de euro, cumpărate pe bani europeni, și milioane de euro în subvenții agricole primite, ne spun că Europa nu este bună.
Astăzi, din punct de vedere economic și al standardului de viață, suntem mai aproape de Vest decât am fost vreodată în istorie. Iar direcția este clară: decalajele se reduc. România devine tot mai bine integrată în Europa, în piața muncii, în lanțurile de aprovizionare, în multe altele. Peste 70% din comerțul României este cu statele membre ale Uniunii Europene. Românul mediu câștigă peste 1000 de euro în prezent. Nu s-a trăit niciodată în comunism atât de bine cum se trăiește în UE. Din statele comuniste am văzut oamenii fugind, uneori riscându-și viața încercând să treacă Dunărea înot pentru a ajunge în Vest, dar invers nu prea.
Un mesaj trebuie transmis clar: convergența nu este un drum cu sens unic, este un drum cu două sensuri deci poate merge și înapoi. Grecia este un exemplu bun. De la 86,7% în 1995, la 67,3% în 2023. De ce nu învățăm din experiențele altor țări?
Însă aderarea la Uniunea Europeană a fost mai mult decât despre bani: a fost și este un catalizator pentru România, o garanție pentru investitori, un club destul de select, ce oferă acces la o piață comună extinsă, ce crește credibilitatea, crescând comerțul și investițiile. Standardele europene, reformele structurale cerute de Comisie și întărirea instituțiilor democratice au fost fundamentale pentru acest progres.
Dacă fondurile europene reprezintă resurse financiare nerambursabile din surse publice, investițiile străine directe (ISD) sunt investiții private realizate de companii străine. Acestea impulsionează major economia prin crearea de locuri de muncă, transfer de know-how și modernizarea unor sectoare economice. Practic, ele aduc capital, expertiză și stabilitate în sectorul privat. Dacă fondurile europene au modernizat infrastructura, educația și agricultura, atunci ISD-urile pot fi privite ca motorul care a dezvoltat industria, tehnologia și serviciile.
Am arătat recent că, la finalul anului 2023, soldul investițiilor străine directe (ISD) în România a depășit 118 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 36,4% din PIB, evidențiind avantajele unei economii deschise și conectate la piața globală. Cele mai recente date, din toamna acestui an, indică o valoare chiar mai mare, de 123 miliarde de euro, o triplare față de nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2007.
Însă, așa cum vin, capitalurile pot și pleca; ele curg acolo unde sunt cel mai bine primite. Politicile anti-piață și pro-intervenționism duc fix la acest rezultat.
Aproximativ 1,1 milioane de români lucrau pentru companii cu capital străin la finalul anului 2023, reprezentând mai mult de un sfert din totalul salariaților din companiile nefinanciare. Iar numărul real este și mai mare, dacă îi includem și pe cei care lucrează pe bază de contracte de colaborare și pe cei care lucrează în companii cu capital mixt, parțial românesc și parțial străin. În plus, colegul meu, Csaba Bálint, Membru al Consiliului de administrație al BNR, a remarcat bine că integrarea europeană a permis ca forța de muncă românească să fie de aproape trei ori mai productivă astăzi decât la începutul acestui secol.
Fondurile europene și investițiile străine directe (ISD) au transformat România într-un hub economic tot mai conectat la piețele globale. Tot ele au permis asigurarea unei stabilități relative a cursului valutar și au schimbat percepția despre țara noastră pe piețele externe. Piețele ne-au tolerat indisciplina fiscală tocmai pentru că statutul de membru al Uniunii Europene ne face mai atractivi în ochii investitorilor și aduce credibilitate. Însă deciziile politice pot avea costuri economice, iar stabilitatea financiară nu este un dat – ea trebuie menținută.
Despre principii și valori.
Cel mai mare câștig al apartenenței la Uniunea Europeană este, fără îndoială, libertatea. Libertatea de a alege. Libertatea de a călători fără bariere. De a studia oriunde în Europa. De a lucra sau de a începe o afacere în orice stat membru. Libertatea de a avea acces la oportunități care, acum 30 de ani, păreau imposibile pentru părinții noștri. De 35 de ani românii aleg Vestul pentru a merge la muncă, pentru vacanțe, pentru studii – nu Estul, și cu siguranță nu Nord-Estul. Oare de ce?
Apartenența la UE înseamnă drepturi, dar și obligații. Drepturi care ne protejează ca cetățeni, consumatori sau angajați. Și obligația de a respecta regulile Uniunii, fiscale și nu numai. Standardele europene au contribuit la consolidarea instituțiilor democratice și la întărirea statului de drept, ar fi fost mult mai rău altfel.
Cei care consideră apartenența la Uniunea Europeană o „povară” ar trebui să-și imagineze cum ar fi fost să „stăm pe margine”, să lâncezim la confluența dintre Rusia și Europa. Totuși, nu este nevoie de un exercițiu de imaginație prea complicat. Este suficient să privim către țări precum Belarus sau Ucraina, care nu au vrut sau nu au putut urma calea europeană. Integrarea în UE reprezintă împlinirea visului pașoptist: o Românie modernă, liberă și europeană.
Nu totul este perfect cu UE. Uniunea Europeană are problemele ei, iar multe lucruri pot și trebuie îmbunătățite. Că vorbim de birocrație, taxare, politici de imigrație sau mediu, este clar că mai sunt multe de rezolvat și la Bruxelles – o spun votanții, nu eu. Dar să fim clari: este indubitabil cea mai bună opțiune pentru România. Știm prea bine ce a însemnat comunismul, este dureros că uităm atât de repede. Și știm care a fost prețul plătit pentru libertate în 1989, pentru o Românie modernă, pentru ca noi, astăzi, să avem luxul de a alege.
România trebuie să meargă înainte pe calea europeană, spre mai bine, nu înapoi, spre umbrele urâte ale trecutului.
Acest articol a fost publicat inițial pe platforma Comunitatea Liberală 1848.
Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administrație al BNR.
Opinia prezentă îi aparține autorului și nu reprezintă poziția Băncii Naționale a României.
