Proiectul de lege privind darea în plată a adus în prim-planul opiniei publice tensiunile majore în care se află de ani buni sectorul bancar și consumatorii. Războiul mediatic dezvăluie două tabere radicalizate, lipsa de dialog și riscul unei ireconcilieri. Previzibil, conflictul poziționează/rupe societatea românească în două. Varianta poziției de mijloc, a viziunii cumpătate sau, pur și simplu, abordarea și adoptarea unei atitudini neutre (așa cum ar trebui să se întâmple în cazul mijloacelor mass-media, conform fișei postului!) nu trebuie să existe în viziunea combatanților. ”Ești cu noi sau împotriva noastră”, pare a fi sloganul pe care-l promovează, de cele mai multe ori, direct sau indirect, bancherii și clienții nemulțumiți.
Dacă în cazul bancherilor poți observa tot felul de stări, respectiv îngrijorare, tensiune, preocupare, aroganță, nervozitate, lehamite sau chiar resemnare, în tabăra clienților nemulțumiți, mai cu seamă a indivizilor care se constituie într-o aripă dură, lucrurile par de-a dreptul scăpate de sub control. Aici, de multe ori, insultele, blestemele, limbajul reprobabil sau chiar amenințările au luat locul argumentelor. Nu o să repet viziunea mea în legătură cu darea în plată, pe care am exprimat-o deja în comentariul ”HAI SUS ca s-ajungem cât mai JOS! Forma actuală a legii privind darea în plată este un atentat la democrație, care metastazează societatea și economia!”, ci vreau doar să subliniez faptul că materialul respectiv a stârnit o reacție absolut incalificabilă din partea unor susținători ai acestui act normativ. Din cele peste 830 de comentarii postate de către cititori, am putut aproba/publica numai 28, din cauza limbajului. În aceste condiții, se poate observa, spre exemplu, că exprimări de genul ”dobitoc” sau ”cretin” sunt unele dintre cele mai ”dulci” formulări de adresare.
Parafrazând celebrul citat ”Somnul rațiunii naște monștri” al pictorului spaniol Francisco José de Goya, aș putea spune că suferința naște monștri. Și nu folosesc expresia ”suferință” într-un mod populist sau pentru a bagateliza situația deplorabilă în care se află câteva mii de clienți ai băncilor, ci pentru a sublinia importanța găsirii unor soluții pentru acești oameni aflați la ananghie. Bineînțeles nu printr-un act normativ absurd care să vizeze întregul, ci prin măsuri specifice, eventual legislative, care să cuprindă numai cazurile sociale.
Dar de ce cred, așa cum am specificat în titlul acestui comentariu, că darea în plată riscă să devină cea mai mică problemă în relația dintre bănci și clienți? O să încerc în următoarele rânduri să mă explic.
De multe ori, bancherii au folosit în spațiul public o abordare, potrivit căreia generalizăm prea mult ideea tensiunilor existente, în condițiile în care atunci când ne referim la sectorul bancar trebuie să avem în vedere că există 10 milioane de deponenți, 4,5 milioane de debitori și numai câteva mii de clienți nemulțumiți. Aș fi întru totul de acord cu această opinie, însă mă văd nevoit să le aduc în atenție bancherilor faptul că indicatorul de încredere în bănci a cunoscut în ultimii ani cote absolut alarmante.
O să citez declarația lui Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor și președintele Alpha Bank, pentru a oferi o imagine clară asupra situației actuale din prisma încrederii: ”În contextul actual, dacă în 2009 unul din cinci români avea încredere în sistemul bancar, la nivelul anului 2014 un român din 12 mai avea o părere bună despre bănci. În 2015, probabil că încrederea a coborât şi mai jos”.
Punând în oglindă cele două ”statistici”, îmi permit să trag două concluzii extrem de îngrijorătoare pentru comunitatea bancară. Prima ar fi că disensiunile mici pot genera conflictele mari. Mai exact, că iată cum un număr restrâns de clienți a ”contribuit” la o imagine dezastruoasă pentru sistemul bancar. Ca într-o relație de căsătorie, cele mai mici detalii fac diferența și, totodată, cele mai mici probleme devin motive de divorț dacă nu sunt discutate și rezolvate la timp.
Cea de-a doua concluzie vizează acea ”majoritate tăcută” a românilor, despre care tot Sergiu Oprescu a vorbit de curând. Practic, am senzația că o parte importantă a acestei ”majorități tăcute” nu spune nimic pentru că aprobă tacit orice demers, legislativ sau nu, care vizează ”înrobirea” băncilor. Nu de puține ori aud în jurul meu observații de genul ”Darea în plată este absurdă dar parcă băncile și-o merită!”. Este clar că această ”majoritate tăcută” este formată probabil în mod consistent din români care nu au încredere în bănci.
La începutul săptămânii trecute, Mugur Isărescu spunea, în cadrul conferinței ”Rolul industriei financiare în economie și costul educației financiare”, organizată de Asociația Română a Băncilor în cadrul programului ”European Money Week”, că poate ar fi cazul ca băncile să aloce o parte din bugetele de publicitate dedicate promovării produselor de creditare pentru campanii de educație financiară.
Anticipând parcă declarația guvernatorului BNR, bancherii au inițiat, în aceeași zi, o acțiune de promovare în rândul populației a consecințelor nefaste pe care legea dării în plată le-ar avea asupra societății și economiei din România dacă ar fi votată de Parlament în forma sa actuală. Mesajul, asumat de Consiliul Patronatelor Bancare din România, a fost prezentat sub forma unui ferpar, încadrat de un chenar negru, care să întărească gravitatea situației.
În esență, nu am nimic cu conținutul mesajului, toate elementele prezentate fiind de bun-simț și de necontestat din punct de vedere economic, însă nu mă pot abține să nu observ că această campanie poate câștiga cu succes titlul de ”Cea mai arogantă formă de educație financiară”.
Educația financiară, expusă publicului larg în forme prietenoase, poate constitui o modalitate de apropiere de clienți, care poate avea și efecte reparatorii. Practic, educația financiară, dar nu sub forma unui anunț cu caracter funebru, poate fi un punct de plecare în reluarea dialogului.
