UniCredit Bank, în parteneriat cu Banca de Investiții și Dezvoltare (BID), lansează un nou instrument de garantare destinat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), cu un volum total de credite care depășește 1 miliard de lei. Programul are ca obiectiv sprijinirea mediului antreprenorial românesc prin îmbunătățirea accesului la finanțare, prin oferirea unor condiții de creditare mai avantajoase și reducerea cerințelor referitoare la garanțiile aferente acestor credite pentru companiile mici și mijlocii.
Mihaela Lupu: UniCredit este un partener activ în susținerea companiilor românești și a sectorului public
„Prin acest instrument de garantare ne consolidăm angajamentul de a fi aproape de antreprenorii români, oferindu-le nu doar capital, ci și încredere și soluții adaptate nevoilor reale ale afacerilor lor. Acest parteneriat semnat cu BID demonstrează, încă o dată, că UniCredit este un partener activ în susținerea companiilor românești și a sectorului public, aducând pe piață atât expertiza locală bogată, cât și resurse de know-how de la nivelul Grupului UniCredit. Împreună cu BID putem contribui la construirea unui ecosistem financiar mai incluziv, mai rezilient și mai competitiv, în sprijinul dezvoltării sustenabile a economiei românești.”, a declarat Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank.
Dan Sandu: Este un exemplu clar de cum parteneriatul public-privat poate livra rezultate concrete
„Prin acordul semnat cu UniCredit Bank, extindem aria de acoperire a garanțiilor BID și consolidăm rolul nostru comun – acela de a sprijini investițiile productive și de a accelera tranziția către o economie mai competitivă și mai verde. Este un exemplu clar de cum parteneriatul public-privat poate livra rezultate concrete.”, a spus Dan Sandu, Director General BID
Parteneriatul dintre UniCredit Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare reprezintă mai mult decât o colaborare instituțională – este începutul unei alianțe strategice construite pe valori comune: transparență, responsabilitate, asumare și angajament față de dezvoltarea economică durabilă.
Experiența solidă a UniCredit Bank în derularea programelor cu componentă de garantare, alături de expertiza BID în proiecte cu impact sistemic, creează premisele unei sinergii reale în sprijinul mediului de afaceri, contribuind la dezvoltarea unei economii mai reziliente, mai incluzive și mai competitive.
UniCredit Bank este împlicată activ în domeniul dezvoltării sustenabile, finanțării investițiilor cu valoare adăugată mare, susținerii tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic și energetic, precum și în promovarea dezvoltării durabile. Banca susține companiile care investesc responsabil, inovează și contribuie la o economie verde și rezilientă.
Prin garanțiile oferite de BID, UniCredit Bank va putea extinde sprijinul acordat IMM-urilor, facilitând investițiile în inovare, digitalizare și tranziția verde, în linie cu prioritățile economiei sustenabile.
În plus, UniCredit are o platformă mai largă pentru sprijinirea IMM-urilor „UniCredit for CEE”, un cadru umbrelă cu soluții concrete de finanțare, consultanță financiară și administrare a conturilor în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est, menit să ajute microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii să crească. Într-un climat economic caracterizat de provocări și transformări rapide, UniCredit Bank sprijină fără rezerve rolul IMM-urilor ca pilon central al economiei naționale și segment strategic în reluarea ciclului de creștere economică în România.
