UniCredit și Fondul European de Investiții (FEI), parte a Grupului BEI, au semnat un nou acord de garantare InvestEU prin care va crește semnificativ sprijinul acordat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din Europa Centrală și de Est. Acordul a fost anunțat la FT CEE Forum din Viena, cel mai mare și mai influent forum economic din regiune, care a reunit peste 2.000 de delegați din 54 de țări, inclusiv lideri politici, investitori, factori de decizie și executivi care modelează viitorul Europei Centrale și de Est.
445 milioane de euro în garanții noi InvestEU vor permite finanțări de până la 890 milioane de euro pentru IMM-uri în șapte țări din Europa Centrală și de Est până la finalul anului 2027
Noua garanție de 445 milioane de euro crește și extinde umbrela de garanții neplafonate InvestEU lansată în 2023, devenind una dintre cele mai mari tranzacții InvestEU ale FEI. Disponibilă până la finalul anului 2027, se estimează că facilitatea poate permite finanțări de până la 890 milioane de euro pentru IMM-uri din Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România și Slovenia.
Acordul extinde sprijinul pentru IMM-urile care investesc în sustenabilitate, inovație și digitalizare și deschide noi oportunități de finanțare pe piața de capital
Facilitatea extinsă se va concentra în principal pe proiecte axate pe sustenabilitate și inovare și va continua să ofere IMM-urilor condiții de finanțare îmbunătățite, inclusiv prețuri mai competitive, scadențe mai lungi și cerințe reduse de garanții.
„Această tranzacție demonstrează modul cum InvestEU poate fi implementat la scară largă pentru a genera un impact concret pentru întreprinderile mici și mijlocii din Europa”, a declarat Marjut Falkstedt, directorul executiv al FEI.
Teodora Petkova: Susținem mii de afaceri din Europa Centrală și de Est în investițiile lor în sustenabilitate, inovare și transformare digitală
„Prin extinderea semnificativă a parteneriatului nostru cu UniCredit, susținem mii de afaceri din Europa Centrală și de Est în investițiile lor în sustenabilitate, inovare și transformare digitală. Utilizarea și interesul crescut manifestat pentru garanției oferită până acum confirmă atât cererea, cât și eficacitatea acestei abordări, iar noi suntem mândri să susținem în continuare extinderea sa.”
„IMM-urile din regiunea ECE a UE angajează peste 65% din populația din regiune și generează peste 55% din valoarea economică, dar însă unele dintre ambițiile lor depășesc posibilitățile existente și accesul lor la finanțare”, a subliniat Teodora Petkova, Head of UniCredit pentru Europa Centrală și de Est.
Antreprenorii cu idei bune pot investi, pot inova și se pot extinde
„Prin extinderea parteneriatului nostru InvestEU cu FEI, creștem volumele de creditare și oferim beneficii tangibile: condiții mai bune, perioade mai lungi și, acum, acces la piețele de capital prin mini-obligațiuni. În acest fel, antreprenorii cu idei bune pot investi, pot inova și se pot extinde mai rapid, cu mai puține constrângeri, stimulând în același timp creșterea și oportunitățile din CEE.”, a punctat oficialul UniCredit.
Acordul extins introduce mini-obligațiunile ca instrument de finanțare eligibil, sprijinind accesul IMM-urilor la piețele de capital și diversificând sursele de finanțare dincolo de creditarea bancară tradițională.

