Românii cu datorii ar putea intra mai ușor în procedura de insolvență a persoanelor fizice, cunoscută și ca „faliment personal”, a anunțat ministrul Economiei, Irineu Darău. Ministerul Economiei propune reducerea pragului de la care persoanele fizice pot intra în procedura de insolvență, de la 15 la 10 salarii minime. Este vorba despre un proiect de lege aflat în procedura de avizare și consultare publică.
Un nou proiect de lege pentru insolvența persoanelor fizice
Inițiativa vine în contextul în care tot mai mulți români se confruntă cu dificultăți financiare, iar mecanismele actuale sunt considerate prea restrictive.
„Există situații obiective și neprevăzute în care datoriile scapă de sub control. În astfel de cazuri, oamenii au nevoie de o șansă să își revină, iar statul trebuie să ofere soluții corecte, nu uși închise sau blocaje administrative. De aceea, am pus în transparență un proiect de lege care îmbunătățește procedura de insolvență a persoanelor fizice și o face mai accesibilă pentru cei care au nevoie de ea”, a declarat ministrul Economiei, Darau.
Va fi mai simplu și mai ușor să apelezi la falimentul personal
Potrivit proiectului, pragul de acces va fi redus la echivalentul a 10 salarii minime, ceea ce ar permite unui număr mai mare de persoane aflate în dificultate reală să beneficieze de această procedură. Ministrul subliniază că măsura nu vizează anularea datoriilor, ci crearea unui cadru realist pentru gestionarea acestora:
„Reducem pragul de acces de la 15 la 10 salarii minime, astfel încât mai mulți oameni aflați în dificultate reală să poată intra în această procedură. Nu vorbim despre a scăpa de obligații, ci despre a le face gestionabile.”
Protecție pentru locuința familiei
Un alt element important al proiectului este protejarea locuinței de familie, în anumite condiții.
„Protejăm locuința familiei, dacă este singura și respectă standardele legale, astfel încât oamenii să nu fie scoși din propria casă. În același timp, le oferim acces și celor care își pot plăti datoriile, dar au nevoie de timp și de un plan clar de rambursare”, a explicat ministrul.
Procedură mai accesibilă și funcțională
Potrivit mesajului postat de ministrul Darau, autoritățile urmaresc ca procedura sa devină mai funcțională și mai adaptată realităților economice.
„În felul acesta, datoriile devin gestionabile, iar oamenii au o șansă corectă să își revină, fără să piardă tot ce au”, a adăugat oficialul.
Proiectul se află în prezent în etapa de avizare și consultare publică, urmând să fie înaintat Guvernului pentru adoptare.
Ce spune ANPC
ANPC preciza, pe 30 martie, că persoanele fizice care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față, pot apela la procedura de insolvenţă reglementată de Legea nr. 151/2015, care oferă posibilitatea restructurării sau ştergerii datoriilor şi suspendării executărilor silite.
Condiții preliminare pentru depunerea cererii de insolvență
Pentru deschiderea procedurii de insolvență, debitorii persoane fizice, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- notificarea prealabilă a creditorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de depunerea cererii;
- prezentarea dovezilor privind veniturile sau lipsa acestora, precum și a situației profesionale;
- anexarea documentelor care atestă veniturile realizate în ultimii 3 ani și estimările pentru următorii 3 ani;
- depunerea documentelor fiscale, a cazierului judiciar și fiscal, precum și a raportului de la Biroul de Credit;
- prezentarea unei propuneri de plan de rambursare (acolo unde este cazul);
- în anumite situații, anexarea extrasului din Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale.
Legea nr. 151/2015 reglementează trei tipuri de proceduri de insolvență:
- Procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor
Se adresează debitorilor ale căror datorii sunt egale sau depășesc 15 salarii minime brute pe economie (60.750 lei). Aceasta presupune achitarea a cel puțin jumătate din datorii, pe o
perioadă de maximum 60 de luni, în baza unui plan aprobat de creditori.
Printre beneficii se numără suspendarea executărilor silite și a dobânzilor, precum și posibilitatea ștergerii parțiale a datoriilor la finalul procedurii.
- Procedura simplificată de insolvență
Este destinată pensionarilor sau persoanelor cu capacitate de muncă redusă, ale căror datorii nu depășesc 10 salarii minime brute (40.500 lei) și care nu dețin bunuri sau venituri urmăribile.
După o perioadă de supraveghere de 3 ani, debitorii pot beneficia de ștergerea integrală a datoriilor.
- Procedura judiciară prin lichidare de active
Se aplică debitorilor cu datorii de peste 60.750 lei, care nu pot acoperi cel puțin jumătate din
acestea în 5 ani. Aceasta presupune valorificarea bunurilor urmăribile și, ulterior, efectuarea
de plăți lunare către creditori pe o perioadă care poate varia între 1 și 5 ani, urmând ca restul
datoriilor să fie șterse la finalul procedurii.
În sprijinul garantării dreptului debitorilor care intră în procedura de insolvență de a
beneficia de un nivel de trai rezonabil atât pentru ei înșiși cât și pentru familiile lor, Comisia
de Insolvență la Nivel Central a emis criteriile generale pentru stabilirea unui nivel de trai
rezonabil incluzând valoarea coșului minim lunar de consum pentru o familie standard formată
din 2 adulți și 2 copii. Valoarea coșului minim lunar de consum a fost actualizată cu
rata inflației în ședința din 23 martie 2026.
Pentru îmbunătățirea condițiilor de aplicare și desfășurare a procedurilor de insolvență
Comisia de Insolvență la Nivel Central, a inițiat demersuri pentru modificarea cadrului
legislativ, vizând:
- Introducerea în categoria bunurilor neurmăribile a locuinței familiei, cu
excepția situațiilor în care aceasta nu depășește standardele minime prevăzute de Legea
locuinței nr. 114/1996, care a fost achiziționată prin programul „Prima Casă” sau a fost grevată
de ipotecă în favoarea creditorului.
- Redefinirea valorii-prag, respectiv stabilirea acesteia la nivelul a 10 salarii
minime brute pe economie, reprezentând cuantumul minim al datoriilor necesar pentru
deschiderea procedurii de insolvență, fie pe bază de plan de rambursare, fie prin lichidare de
active, față de 15 salarii, valoarea reglementată în momentul de față, ceea ce facilitează
accesarea procedurilor de insolvență de către un număr mai mare de consumatori.
- Instituirea obligației pentru operatorii economici care desfășoară activități
de creditare a persoanelor fizice de a informa consumatorii-debitori cu privire la
posibilitatea de a beneficia de prevederile Legii nr. 151/2015, precum și de a
contacta Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC pentru
consiliere și sprijin;
- Obligația acestor operatori de a include, în prima notificare transmisă consumatorului
după înregistrarea unei întârzieri la plată de peste 90 de zile, un text informativ standard, cu o mărime a fontului de 12, Bold, cuprinzând următoarele mențiuni: ”Având în vedere că înregistrați întârziere la plata ratelor mai mari de 90 de zile în măsura în care întâmpinați dificultăți financiare, vă informăm că puteți apela la Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, e-mail insolventa@anpc.ro, pentru a beneficia de consiliere cu privire la o eventuală inițiere a procedurii de insolvență personală, conform prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.
Mai multe informații găsiți pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

