Potrivit BNR, riscurile sistemice la adresa stabilității financiare din România au crescut substanțial, similar cu evoluțiile la nivel european și mondial. Declanșarea pandemiei COVID-19 are consecințe economice, sociale și financiare negative importante, ceea ce a determinat adoptarea rapidă de măsuri de către autoritățile naționale și internaționale. Mixul de acțiuni se întinde de la sfera soluțiilor monetare, la cele prudențiale și fiscale.
Rapotul arată că pandemia COVID-19 a afectat sever toate sectoarele activității economice și a determinat creșterea semnificativă a incertitudinii și ajustarea rapidă a primelor de risc pe piețele financiare, măsurile de limitare a răspândirii bolii generând blocaje în lanțurile de ofertă și contracția puternică a cererii, în timp ce piețele financiare s-au confruntat cu creșteri importante de volatilitate și ajustări notabile ale prețurilor activelor financiare.
Criza generată de pandemie poate reprezenta și o ocazie pentru implementarea unor măsuri structurale care să poziționeze România într-o nouă paradigmă de creștere economică, mai sustenabilă, inovativă și mai rezilientă la șocuri.
Potrvit BNR, evaluările curente semnalează două riscuri de natură severă asupra stabilității financiare din România:
(i) creșterea incertitudinii la nivel global și reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente
(ii) deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii și a costului de finanțare a deficitului bugetar.
Un al treilea element de impact asupra stabilității financiare se situează la nivel ridicat: riscul privind cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar.
Alte două riscuri sunt de intensitate moderată și privesc
(i) nerambursarea creditelor contractate de către sectorul neguvernamental (ii) accesul la finanțare a economiei reale.
Toate cele cinci riscuri sistemice menționate au asociată o perspectivă de creștere în intervalul următor (Tabel 1).
„Cel mai important risc sistemic pentru stabilitatea financiară din România în perioada următoare este reprezentat de creșterea incertitudinii la nivel global și reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente”, se arată în raportul publicat de BNR.
La nivel global, așteptările privind evoluțiile economice și riscurile la adresa stabilității macrofinanciare au înregistrat o corecție semnificativă comparativ cu evaluările anterioare.
Potrivit Băncii Centrale, nivelul mare de incertitudine privind dinamica viitoare a acestora în noul context economic a determinat turbulențe semnificative pe piețele financiare internaționale și o înăsprire temporară a condițiilor financiare, dar și fenomene de tip flight to safety și de retragere a lichidității, în special de pe piețele de finanțare pe termen scurt. Peste o treime din pierderile înregistrate pe piețele financiare au fost deja recuperate la sfârșitul lunii aprilie. În ceea ce privește condițiile monetare, principalele bănci centrale au redus ratele de politică monetară și au extins măsurile de furnizare de lichiditate prin noi scheme de cumpărare de active și linii swap cu alte bănci centrale.
Piețele emergente au fost cele mai afectate și de fenomenele de tip flight to quality. Scăderile de prețuri au fost însoțite de majorarea rapidă a primelor de risc, ieșiri importante de capital și deprecieri ale monedelor. Conform FMI, ieșirile de capital pentru lunile februarie-martie 2020 s-au ridicat la circa 100 miliarde dolari și sunt de 3 ori peste nivelul înregistrat în perioada similară aferentă Crizei Financiare Globale. În aceste condiții, presiunile asupra piețelor emergente sunt mai mari, iar spațiul
de manevră al politicilor mai limitat. Pentru a veni în întâmpinarea posibilei apariții a unui necesar de lichiditate în euro, în contextul disfuncționalităților pieței manifestate pe fondul șocului indus de
COVID-19, Banca Centrală Europeană și Banca Națională a României au convenit asupra unui aranjament în cadrul căruia se va furniza BNR lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo, al cărei volum a fost stabilit de până la 4,5 miliarde euro.
Menținerea la nivel internațional, pe o perioadă mai îndelungată, a condițiilor monetare laxe, poate amplifica vulnerabilitățile deja existente, în special cele privind gradul ridicat de îndatorare privat și public care se manifestă în numeroase țări. Temerile legate de sustenabilitatea datoriei publice s-au reflectat atât în cotațiile de pe piețele financiare ale titlurilor de stat, cât și în evaluările realizate de către agențiile de rating. În plus, creșterea la un nivel sistemic a riscului de credit poate conduce la
retrogradări în categoria nerecomandată investițiilor pentru segmentul corporațiilor, cu efecte negative pentru investitori (circa 50 la sută din obligațiunile corporative sunt cotate BBB-), dar și cu o potențială amplificare a canalului de vânzări accelerate. Aceste evoluții de pe plan internațional pot avea consecințe importante atât asupra sistemului financiar autohton, cât și la nivelul capacității de finanțare a deficitului bugetar în creștere.
Al doilea risc sistemic sever vizează deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii și a costului de finanțare a deficitului bugetar. Creșterea economică este așteptată să înregistreze o contracție semnificativă în acest an, ca urmare a efectelor atât de natura cererii, cât și de cea a ofertei induse de pandemia COVID-19. Estimările organismelor europene și internaționale privind creșterea economică în România pentru anul 2020 indică o contracție de până la 6 la sută1, urmată însă de o revenire a dinamicii PIB în teritoriu pozitiv în anul 2021. Implementarea în România a unor politici fiscale și de venituri expansive într-o perioadă de avans economic a condus la deteriorarea soldului bugetar și a deficitului de cont curent. Aceste politici prociclice au diminuat capacitatea statului de a interveni în contextul unor evoluții nefavorabile ale activității economice, cum este cea generată de pandemia COVID-19, având în vedere nivelul ridicat al deficitului bugetar înainte de izbucnirea pandemiei. În plus, colectarea deficitară a veniturilor bugetare și ponderea ridicată a cheltuielilor rigide în veniturile fiscale reprezintă vulnerabilități structurale ce vor îngreuna procesul de consolidare fiscală. Acest fapt necesită o utilizare eficientă a resurselor, astfel încât revenirea din criza actuală să se realizeze cât mai rapid.
Deficitul bugetar în termeni cash (metodologie națională) pentru anul 2019 a fost 4,6 la sută din PIB, situându-se substanțial peste ținta înscrisă în cadrul Strategiei fiscal-bugetare pentru anul 2019 de 2,76 la sută. În primele patru luni ale anului curent, soldul negativ al bugetului (2,48 la sută din PIB) este în creștere comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (+1,4 puncte procentuale). Cealaltă componentă a așa-numitelor ”deficite gemene”, contul curent a fost relativ constant, diminuându-se cu 1 la sută (date cumulate pe 12 luni până la aprilie 2020) comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, creșterea soldului negativ al balanței bunurilor fiind contrabalansată de îmbunătățirea surplusului balanței serviciilor și de majorarea veniturilor secundare. Creșterea deficitului bugetar a fost unul dintre motoarele principale ale adâncirii deficitului de cont curent din ultimii ani, relaxarea fiscală ducând la o creștere a veniturilor populației peste capacitatea ofertei interne. Exprimat ca pondere în PIB, soldul contului curent s-a situat la -4,4 la sută în perioada aprilie 2019 – martie 2020, menținându-se la același nivel față de valoarea din perioada aprilie 2018 -martie 2019.
Acoperirea necesarului de finanțare privind cheltuielile statului este una dintre cele mai mari provocări ale anului 2020. Acest necesar s-a majorat cu 31 la sută față de anul anterior, ajungând la 119,8 miliarde lei, un maxim istoric în termeni absoluți. Relativ la PIB, acesta se situează la aproximativ 11 la sută, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani, însă sub maximul înregistrat în anul 2009 (16,6 la sută din PIB). Cu toate acestea, Consiliul Fiscal estimează o potențială majorare a necesarului de finanțare până la 144 miliarde lei, respectiv 14,3 la sută din PIB, având în vedere probabilitatea ridicată a materializării unei contracții a activității economice mai severe față de previziunile bugetare, subestimarea anumitor cheltuieli pentru programele de susținere a economiei, cât și posibilitatea încasării unor venituri fiscale sub nivelul prognozat.
Pentru asigurarea lichidității necesare finanțării cheltuielilor statului și economiei reale, Banca Națională a României a adoptat numeroase măsuri care au îmbunătățit condițiile de finanțare pe piața internă. Rata dobânzii de politică monetară a fost redusă în două etape, ajungând în prezent la 1,75 la sută, față de 2,5 la sută la data Raportului precedent. BNR a sporit considerabil volumul operațiunilor repo efectuate pe baze bilaterale și a inițiat cumpărarea de titluri de stat de pe piața secundară. Aceste măsuri au asigurat lichiditatea necesară pentru finanțarea în bune condiții a Ministerului Finanțelor Publice de pe piața internă. Pe piața externă, MFP a emis obligațiuni în valoare de 3,3 miliarde euro la finalul lunii mai, cea mai ridicată sumă obținută într-o emisiune de obligațiuni externă, însă nivelul
dobânzilor a fost cu aproximativ 1,6 puncte procentuale mai ridicat față de emisiunea de obligațiuni din luna ianuarie, indicând o creștere a aversiunii la risc din partea investitorilor. În perioada apriliemai, îngrijorările investitorilor s-au reflectat și în cotațiile CDS aferente titlurilor suverane românești, care s-au majorat cu 90 de puncte de bază față de luna martie, acestea situându-se la cel mai ridicat nivel din regiune, inversând tendința descendentă a ultimului an.
Deși agențiile de rating au păstrat evaluarea datoriei publice românești în categoria de investiții, perspectiva a fost modificată la negativă. În acest context, implementarea în perioada următoare a unor măsuri de consolidare fiscală credibile va fi esențială pentru a asigura accesul la finanțare pe piețele externe la costuri sustenabile și totodată pentru a evita o ajustare abruptă la nivel intern. Acest aspect este cu atât mai important în condițiile creșterii incertitudinii la nivel global și ale reducerii rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente, tendințe care se constituie, de altfel, în primul risc de natură severă pentru stabilitatea financiară din România. Un al treilea risc clasificat în Harta riscurilor ca având intensitate ridicată este incertitudinea indusă de modificarea cadrului legislativ în care băncile își desfășoară activitatea. Riscurile asociate promovării unor inițiative legislative de completare a moratoriului public (venite în sprijinul debitorilor care se confruntă cu dificultăți cauzate de răspândirea pandemiei), dar fără derularea unor studii de impact.
Opinia Consiliului Fiscal cu privire la proiectul de rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2020 7/109 asupra sectorului bancar și cu o sferă largă de aplicare, pot majora hazardul moral și pot avea efecte negative majore asupra situației prudențiale și asupra capacității de creditare a instituțiilor de credit, precum și asupra accesului la finanțare al firmelor și populației. Alte inițiative legislative adoptate în prima parte a anului 2020, cu impact asupra sectorului bancar, au vizat modificarea legii nr. 77/2016
privind darea în plată sau reglementarea unor plafoane asupra dobânzii anuale efective (DAE) pentru creditele persoanelor fizice.
Pentru o redresare cât mai rapidă din criza actuală este esențial ca instituțiile de credit să își poată îndeplini adecvat rolul de a finanța firmele, populația și sectorul guvernamental. Este dificil ca băncile să îndeplinească concomitent atât obiectivul de intermediere financiară, cât și pe cel de susținere a debitorilor indiferent de situația financiară a acestora, fiind necesară o țintire adecvată a măsurilor de acest gen, prin evitarea hazardului moral și prin asigurarea unui echilibru între interesele debitorilor și cele ale deponenților. De altfel, FMI recomandă ca măsurile de sprijinire să fie implementate la timp, într-o manieră țintită și să aibă un caracter temporar.
Trecând la categoria riscurilor de intensitate moderată enunțate în Harta riscurilor, se evidențiază pericolul majorării ratei de nerambursare ai împrumuturilor acordate sectorului neguvernamental. În noul context economic, influențat de gestionarea efectelor pandemiei, este de așteptat ca indicatorii relevanți pentru calitatea activelor să își tempereze convergența către categoriile de risc redus și chiar să își reia trendul spre grupe de risc mai ridicat atât pe segmentul companiilor nefinanciare, cât și pe cel al populației, asemănător evoluției care se estimează pentru întregul sector bancar european. În cazul companiilor, într-o primă etapă, presiunile cele mai ridicate ca urmare a impactului pandemiei se resimt la nivelul lichidității acestora, în condițiile în care veniturile pot înregistra ajustări importante.
La finalul primei jumătăți a anului 2019, lichiditatea firmelor se situa la un nivel relativ confortabil și a înregistrat o ușoară îmbunătățire în ultimul an. Indicatorul de lichiditate generală, care arată capacitatea firmelor de a acoperii datoriile curente din activele circulante, s-a majorat de la 107,9 la
sută în iunie 2018 la 112,3 la sută în iunie 2019. Utilizând cele mai lichide active (fără stocuri și fără creanțe), firmele au, în medie, capacitatea de a își continua activitatea pentru un interval de 34 de zile. În lipsa unui management adecvat al lichidității la nivelul companiilor, dificultățile înregistrate pe acest palier se pot translata în probleme de solvabilitate. Aceste evoluții pot fi amplificate de faptul că, într-o proporție majoritară, datoriile firmelor din România au scadența pe termen scurt (64 la sută
din total, iunie 2019), dar și de numărul important de companii cu valori ale capitalurilor proprii sub limita reglementată.
Impactul negativ asupra lichidității și solvabilității companiilor se poate translata și asupra sectorului bancar, prin majorarea ratelor de nerambursare, în condițiile în care aproximativ 44 la sută din portofoliul corporativ de credite este reprezentat de firme care au valori subunitare ale lichidității generale, iar circa 42 la sută din împrumuturi sunt acordate companiilor care au un nivel mai ridicat de îndatorare (respectiv o pondere a datoriilor în active de peste 75 la sută). În perioada următoare, este de așteptat ca efectele economice ale pandemiei COVID-19 să se răsfrângă și asupra poziției bilanțiere a sectorului populației, atât pe canalul avuției nete, ca urmare a deteriorării condițiilor de pe piața imobiliară și cea de capital, cât și din perspectiva diminuării veniturilor. La finalul anului 2019, avuția populației se situa pentru prima oară peste valoarea înregistrată la finalul anului 2008, activele nefinanciare având însă o pondere de 81 la sută din total, în scădere cu 10 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în 2008. Diversificarea avuției populației către alte clase de active reduce impactul unor șocuri negative pe piața imobiliară. În plus, indicatorul preț/venit (Price-to-Income) se situează la 6 în luna decembrie 2019, indicând că o persoană cu un venit mediu poate poate cumpăra o locuință în aproximativ 6 ani, comparativ cu valoarea maximă de 22 la decembrie 2008. Această evoluție demonstrează o creștere a prețurilor rezidențiale mult mai lentă comparativ cu puterea de cumpărarea a populației. Debitorii care înregistrează un grad de îndatorare mai ridicat sunt caracterizați de o rată de neperformanță mai mare, aceștia putând fi
afectați într-o măsură mai semnificativă de impactul pandemiei.
Dificultățile potențiale ale acestei categorii se pot propaga și asupra sectorului bancar, împrumuturile în derulare în acest caz reprezentând aproximativ 31 la sută din totalul expunerilor pe sectorul populației. Aceste evoluții demonstrează importanța menținerii unui grad de îndatorare prudent în perioadele de expansiune economică, pentru a permite debitorilor să absoarbă potențiale evoluții negative atunci când economia scade. Diminuarea îndatorării la nivel de debitor din ultima perioadă indică faptul că măsura BNR de evitare a supraîndatorării persoanelor fizice a fost benefică și și-a atins obiectivele privind creșterea sustenabilă a intermedierii financiare. Având în vedere că această măsură macroprudențială a fost implementată cu suficient timp înainte de declanșarea pandemiei COVID-19, aportul gradului ridicat de îndatorare al populației ca factor amplificator în creșterea probabilității de nerambursare este mult limitat. Evoluțiile negative asupra capacității populației de rambursare a creditelor sunt atenuate în urma măsurilor implementate de autorități și instituții de credit, cum ar fi posibilitatea suspendării plății ratelor sau flexibilizarea cadrului de reglementare, însă efectele sunt temporare și nu conduc neapărat la o rată de plată mai redusă pentru debitori, pe termen lung. Scăderea costurilor de finanțare, ca efect al deciziilor de politică monetară ale băncii centrale, contribuie de asemenea la ameliorarea capacității de rambursare a împrumuturilor. În plus, așa cum am amintit mai sus, onorarea serviciului datoriei la nivelul debitorilor persoane fizice a fost susținută și de implementarea limitei privind gradul de îndatorare de la 1 ianuarie 2019, ceea ce permite populației să acomodeze mai facil evoluții nefavorabile cum sunt cele generate de criza actuală.
Ultimul risc de intensitate moderată menționat în Harta riscurilor se referă la accesul la finanțare, în condițiile în care gradul de intermediere financiară din România se menține cel mai scăzut din perspectivă europeană. Este de așteptat ca băncile să își ajusteze planurile de creditare a economiei pentru a acomoda lichiditățile neîncasate la timp, dar și ca urmare a unei posibile diminuări a cererii de finanțare. În primul trimestru al anului 2020, instituțiile de credit au raportat o înăsprire a standardelor de creditare, atât pentru împrumuturile acordate populației, cât și în cazul IMM și corporațiilor. Pentru următoarea perioadă, T2/2020, băncile estimează înăsprirea într-o oarecare măsură a standardelor de creditare pe segmentul populației și companiilor. Cererea de credite din partea persoanelor fizice s-a diminuat în T1/2020, iar așteptările instituțiilor de credit pentru următorul trimestru semnalează un declin al cererii de împrumuturi atât în cazul creditelor destinate achiziției de locuințe și terenuri, cât și în cazul împrumuturilor de consum. Totodată, există așteptări de reducere a cererii, dar într-o proporție mai redusă, pe segmentul IMM. Comparativ cu România, la nivelul zonei euro tendința de înăsprire a standardelor de creditare este mai redusă pentru companiile
nefinanciare, iar cererea firmelor de noi finanțări este în creștere pe fondul presiunilor de lichiditate. În această perioadă, rolul critic al băncilor este de a asigura lichiditatea necesară finanțării economiei reale și a cheltuielilor statului, prin menținerea prudenței în gestionarea riscurilor. Contextul curent demonstrează importanța unei politici macroprudențiale proactive care să construiască de timpuriu, în perioadele de expansiune economică, rezerve adecvate de capital și lichiditate pentru a fi utilizate
atunci când evoluțiile nefavorabile se vor manifesta. Din acest punct de vedere, sectorul bancar autohton a intrat pregătit pentru a gestiona efecte de intensitate medie-ridicată generate de pandemia COVID-19.
Principalii indicatori de sănătate financiară ai instituțiilor de credit au rămas la un nivel corespunzător raportat la riscuri și în cele mai multe cazuri au valori mai bune decât media europeană (Tabel 2). Rata fondurilor proprii totale (20,4 la sută, comparativ cu 19,3 la sută în UE), calitatea ridicată a surselor care compun capitalurile, indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (245 la sută în martie 2020, comparativ cu 150 la sută în UE), gradul bun de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante (60,9 la sută, comparativ cu 44,7 la sută în UE) sunt elemente care conferă băncilor o capacitate adecvată de a gestiona impactul pandemiei. În plus, măsurile de ordin prudențial implementate de BNR, respectiv utilizarea temporară a amortizoarelor de capital constituite anterior și posibilitatea consemnării unei valori aferente indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate sub nivelul minim reglementat, permit instituțiilor de credit să continue finanțarea economiei.
Eficiența operațională plasează sectorul bancar românesc într-un interval cu risc mediu (conform valorii anuale a indicatorului, relevantă pentru evaluare prin prisma aplanării influențelor sezoniere), pe fondul unui grad redus de intermediere financiară. Tipic, valorile indicatorului Cost/Venit
consemnate la începutul unui an sunt mai ridicate decât cele înregistrate la finele anului, ca urmare a opțiunilor de recunoaștere contabilă a diverselor elemente de venituri si cheltuieli de-a lungul întregului exercițiu financiar. Băncile de talie mică și medie sunt mai slab poziționate din perspectiva
eficienței operaționale. Degradarea condițiilor macroeconomice și potențiala scădere a creditării cauzate de pandemia COVID-19, coroborate cu vulnerabilitatea menționată, modifică semnificativ perspectivele privind evoluția pe termen scurt a profitabilității, prin reducerea veniturilor operaționale și reluarea cheltuielilor cu provizioanele aferente riscului de credit. Având în vedere nivelul sporit de incertitudine, este important ca băncile să își conserve capitalul, în scopul menținerii capacității de a
sprijini economia, printr-o politică de nedistribuire a dividendelor sau de răscumpărare de acțiuni. În acest sens, BNR a decis, similar altor autorități la nivel european, ca instituțiile de credit care hotărăsc distribuirea de dividende să nu beneficieze de relaxarea cerințelor impuse din rațiuni
macroprudențiale, ci să mențină, pe toată această perioadă, o rată a fondurilor proprii cel puțin egală cu rata globală de capital. O abordare asemănătoare a fost aplicată și în cazul instituțiilor financiare
nebancare aflate în sfera de supraveghere a BNR. Riscurile asupra stabilității financiare, deja amplificate de impactul pandemiei COVID-19, pot fi majorate și de interacțiunile cu vulnerabilitățile structurale existente la nivelul economiei României:
A. O vulnerabilitate structurală semnificativă este disciplina financiară laxă a companiilor din România. Aceasta se caracterizează pe de o parte de o valoare relativ mare a restanțelor la plată în economie și, pe altă parte, printr-o pondere semnificativă a companiilor cu un nivel al capitalului sub valoarea minimă prevăzută de cadrul legal (Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale). Încă înainte de pandemie, un sfert dintre companiile nefinanciare considerau disciplina la plată ca fiind o problemă
presantă pentru activitatea pe care o desfășoară. Sumele cu întârzieri la plată față de partenerii comerciali nebancari ale celor mai importante companii din România totalizau 55,7 miliarde lei în iunie 2019, în timp ce sumele restante ale întregului sector erau 85,5 miliarde lei la sfârșitul anului 2018 (9 la sută din PIB). Companiile cu deficiențe majore de capitalizare reprezentau, înainte de criza actuală, o pondere însemnată conform datelor aferente întregului sector (38 la sută, în anul 2018), evoluțiile macroeconomice favorabile din ultimii ani contribuind doar marginal la scăderea acestei ponderi. Problema disciplinei laxe la plată a sectorului companiilor nefinanciare a făcut obiectul unei recomandări emise de către Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială, iar Ministerul Finanțelor Publice a demarat procesul de modificare a legii fundamentale a companiilor nefinanciare. Evoluțiile favorabile din ultimii ani au permis companiilor să își majoreze capacitatea de a face față unor evoluții nefavorabile, inclusiv prin recapitalizare. Pe de altă parte, multe companii au irosit această oportunitate, astfel că gestionarea problemelor generate de pandemia COVID-19 va fi dificilă și va menține vulnerabilitățile structurale din economie detaliate în Rapoartele anterioare. Având în vedere aceste comportamente diferite de management, precum și marja de manevră bugetară foarte limitată a autorităților, rezultă că sprijinul pentru companii ar trebui să fie diferențiat, țintit în special către firmele care în perioada de expansiune economică au căutat să se ajute singure, inclusiv prin consolidarea sănătății financiare. Mai mult, în contextul actualei crize, această vulnerabilitate structurală reprezentată de subcapitalizare este de natură să amplifice șocurile din lanțul de ofertă cu implicații asupra amplitudinii recesiunii economice și a pierderilor înregistrate de către instituțiile de credit. Este, astfel, posibil să asistăm la o creștere a numărului de companii care își
vor închide activitatea, multe dintre acestea prin intrarea în insolvență. Evoluțiile recente nu indică momentan o asemenea evoluție. Numărul total de companii pentru care era deschisă procedura insolvenței la sfârșitul lunii aprilie 2020 se situa la 35,3 mii, în scădere cu 6 la sută față de aceeași
perioadă a anului anterior, în timp ce numărul companiilor nou intrate în insolvență în primele patru luni ale anului s-a redus cu 34 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Continuarea eforturilor de îmbunătățire a cadrului legislativ privind disciplina la plată în economie trebuie să devină o prioritate, alături de informatizarea ANAF.
B. O altă vulnerabilitate importantă este nivelul scăzut al intermedierii financiare, România aflându-se pe ultimul loc din Europa. Creditarea sectorului privat ca pondere în PIB era de 25 la sută la martie 2020 (cu 0,7 puncte procentuale mai mică față de martie 2019). Spre comparație, în țările din regiune, valoarea indicatorului este semnificativ mai ridicată (Ungaria – 34,7 la sută, Polonia – 51,9 la sută, Bulgaria – 53,3 la sută, Cehia – 53,4 la sută). Nivelul redus al intermedierii financiare, pe de o parte,
arată un acces scăzut la finanțarea bancară, sectorul financiar având o contribuție redusă la creșterea economică, dar, pe de altă parte, acest aspect limitează amplificarea crizei actuale ca urmare a transmiterii de șocuri dinspre sectorul real către sectorul bancar. Analiza îndatorării arată însă o evoluție preocupantă în cazul companiilor nefinanciare: creșterea dependenței sectorului de finanțarea de la nerezidenți. Datoria externă a companiilor nefinanciare totaliza 195 miliarde lei la martie 2020 (aproximativ 80 la sută din aceasta provenind de la companiile nerezidente membre ale grupului din care fac parte companiile din România). Acest tip de finanțare implică o serie de riscuri suplimentare la adresa stabilității financiare din România, care devin mai importante în contextul
pandemiei COVID-19. Un prim risc este cel de neprelungire a creditelor pe termen scurt, existând posibilitatea unor fenomene de tip flight to home, creditorii nerezidenți preferând să finanțeze firme din țara de origine sau cu care se află într-o legătură mai apropiată și mai puțin firme din alte țări, chiar dacă acestea au o situație financiară mai bună. Un al doilea risc este riscul de țară, materializat parțial la începutul crizei actuale prin ajustările perspectivelor privind ratingul de țară la negativ, volumul datoriei externe fiind în cazul țării noastre unul dintre criteriile utilizate în aceste evaluări. Un al treilea risc este acela al decalajului dintre oferta și cererea de credit, firmele cu performanțe financiare și guvernanță economică mai bună fiind cele care au putut accesa mai ușor finanțare din afara țării. Aceste evoluții constituie o preocupare importantă a BNR, atât din punct de vedere al politicii monetare (datorită reducerii eficienței mecanismului de transmisie a ratei dobânzii de politică monetară), cât și al riscurilor la adresa stabilității financiare. În acest sens, BNR continuă să pledeze la nivel european pentru îmbunătățirea mecanismelor de asigurare a reciprocității măsurilor macroprudențiale, în vederea reducerii vulnerabilităților și riscurilor determinate de nivelul redus al intermedierii financiare.
C. Vulnerabilitățile legate de structura populației au continuat să se deterioreze de la data ultimului Raport, principala contribuție negativă venind din partea sporului natural negativ. Ponderea persoanelor în vârstă a continuat să se majoreze, ajungând la 17 la sută din totalul populației, în timp ce proporția persoanelor sub 14 ani este de 14,6 la sută. Astfel, modificarea piramidei de vârstă va duce la majorarea cheltuielilor legate de îmbătrânirea populației, iar scăderea populației active va pune presiune asupra capacității de finanțare a acestor cheltuieli, afectând și piața muncii. În acest context, îmbunătățirea sistemului educațional este necesară pentru a asigura o pregătire adecvată a forței de muncă și a susține procesul de convergență.
Tema specială a acestei ediții a Raportului analizează epidemiile secolului XXI și implicațiile acestora asupra sectorului bancar și a celui real din România, accentul fiind pus pe efectele pandemiei COVID19. Spre deosebire de celelalte epidemii care au afectat România în secolul XXI (gripa aviară și gripa porcină), ceea ce caracterizează pandemia COVID-19 este gradul ridicat de răspândire, dar și amploarea măsurilor adoptate pentru reducerea efectelor acesteia. Măsurile severe privind reducerea
circulației, diminuarea sau chiar închiderea activității în unele domenii, impuse de necesitatea opririi răspândirii rapide a virusului, sunt de natură să influențeze negativ mai multe sectoare economice, cu consecințe inclusiv asupra acelora care nu au fost afectate în primă instanță.
În baza datelor preliminare privind activitatea sectorială, au fost identificate 17 sub-sectoare economice care pot fi puternic afectate de contextul economic generat de pandemia COVID-19 și alte 17 domenii care pot fi afectate de o manieră moderată. Sectoarele asupra cărora pandemia COVID-19 este de așteptat să aibă un impact ridicat au o importanță semnificativă în economie.
Potrivit raportului, acestea reprezintă 14% din numărul total al companiilor nefinanciare, contribuie cu 17 la sută la valoarea adăugată brută și angajează 21% din forța de muncă. În plus, aproape o pătrime din portofoliul corporativ al băncilor este reprezentat de credite contractate de către aceste firme.
„În acest context, este de așteptat ca sectorul bancar să se confrunte cu unele dificultăți, declanșarea pandemiei putând să accentueze anumite vulnerabilități structurale”, se arata in raport.
Industria HoReCa și agențiile de turism, printre domeniile afectate
Potrivit BNR, aceste sectoare sunt reprezentate de: turism şi industria hotelieră şi a restaurantelor. Din perspectiva importanţei pentru sectorul bancar, nu se identifică probleme semnificative, având în vedere că expunerea faţă de companiile din turism este de 0,2%, la care se adaugă circa 3% credite acordate firmelor din industria hotelurilor şi a restaurantelor. În ceea ce priveşte însă importanţa pentru creşterea economică, sectorul hotelurilor şi al restaurantelor, alături de comerţ şi transporturi au avut o contribuţie importantă la creşterea PIB în anul 2019.
De asemenea, în raport se menţionează că agenţiile turistice şi tur-operatorii reprezintă 0,5% din totalul companiilor nefinanciare (3.500 firme), angajează 10.000 de salariaţi (0,25% din total) şi generează 0,6% din VAB.
Industria hotelurilor şi a restaurantelor este mai bine reprezentată din punct de vedere al contribuţiei la evoluţia sectorului real: numărul firmelor se ridică la 5% din total (34.500), aportul la valoarea adăugată brută este de 2%, iar la numărul angajaţilor de 4% (respectiv 171.600).
