În ultimele două decenii, România a parcurs un drum impresionant în ceea ce privește convergența economică cu Uniunea Europeană: de la 26% din media UE în anul 2000 (PIB pe cap de locuitor, ajustat la paritatea puterii de cumpărare), la 80% în 2023, conform datelor Eurostat. Practic, în acest interval, România a redus decalajul față de media europeană cu aproximativ două puncte procentuale pe an.
Această ascensiune s-a bazat pe accesul la piața unică, pe influxul de investiții străine directe (ISD), pe îmbunătățirea cadrului instituțional și pe valorificarea unei forțe de muncă bine pregătite, dar anterior ineficient utilizate. Însă, pe măsură ce ne apropiem de media europeană, ritmul convergenței încetinește. Asemenea procesului de dezinflație, ultima parte a drumului este cea mai complicată.
Modelul bazat pe forță de muncă ieftină își atinge limitele: de acum înainte creșterea economică trebuie să vină din productivitate, nu din avantajul costurilor reduse. Salariile au crescut, demografia devine tot mai nefavorabilă, iar prețurile ridicate la energie exercită o presiune tot mai mare asupra competitivității.
Astfel apare riscul convergenței incomplete, un fenomen similar cu ceea ce economiștii numesc „capcana venitului mediu”. În acest scenariu, o economie reușește să reducă inițial decalajele de venit, dar nu poate susține acest progres pe termen lung, existând posibilitatea de stagnare economică sau chiar regres.
Experiența țărilor din Sudul Europei (Grecia, Spania și Italia) ilustrează perfect acest pericol. La începutul anilor 2000, aceste economii erau în apropiere de media UE. Grecia ajunsese la 98% din media UE în 2004, Spania chiar a depășit-o pentru o scurtă perioadă, iar Italia se situa la 120% din media europeană. Însă, în următorii ani, aceste state au experimentat stagnare/declin economic, intrând într-un impas din care nu au reușit să iasă complet nici până astăzi.
Aceste țări s-au bazat pe un model economic nesustenabil: creșterea consumului prin îndatorare. Grecia a devenit dependentă de finanțare externă, fără a implementa reforme structurale durabile, ceea ce a condus la o criză economică profundă. Spania a trecut printr-o bulă imobiliară care, odată spartă, a provocat recesiune și șomaj ridicat. Italia a înregistrat, la rândul său, un declin economic treptat.
Modelul de creștere economică a fost diferit în Europa Centrală și de Est. Dacă țările sudice au fost stimulate de consum, economiile CEE (precum Polonia și Cehia) s-au dezvoltat mai degrabă prin producție, investiții și exporturi. O diferență notabilă a fost și natura fluxurilor de capital: Sudul Europei a atras preponderent credite, în timp ce regiunea CEE s-a bazat mai mult pe investiții străine directe.
România cumva oscilează între cele două modele.
Ne aflăm într-o etapă critică a procesului de convergență. Dacă vom urma un model economic nesustenabil, caracterizat de creștere bazată predominant pe consum și îndatorare, fără investiții în tehnologie, reforme și inovație, riscăm să intrăm într-o perioadă de stagnare economică și pierdere a competitivității.
Până acum, țara noastră a beneficiat de un nivel relativ scăzut al datoriei publice raportat la PIB, însă dinamica nivelului îndatorării necesită o atenție sporită. Creșterea datoriei trebuie gestionată cu prudență, pentru a evita acumularea unor vulnerabilități similare celor din Sudul Europei. Astfel, consolidarea fiscală este imperios necesară.
De la 25% la 75% din media UE, progresul a fost impulsionat de reforme structurale, capital și eficientizarea utilizării resurselor existente. Însă, pentru a face pasul următor, România trebuie să accelereze ritmul inovării, să liberalizeze economia și să susțină acumularea de capital. Obiectivul principal trebuie să fie creșterea productivității muncii prin tehnologizare, automatizare și inovare. Din păcate, țara noastră se află constant în coada clasamentelor privind cercetarea și dezvoltarea.
În plus, mediul privat are nevoie de un ecosistem în care inițiativa să fie încurajată, nu îngrădită de birocrație, taxe și reglementări impredictibile. Succesul trebuie susținut, nu descurajat prin taxare. Reducerea barierelor administrative, un cadru fiscal stabil și o competiție economică sănătoasă sunt esențiale pentru atragerea investițiilor și stimularea inovației.
Mai multă libertate economică și un stat care facilitează, nu împiedică, sunt ingredientele unei creșteri economice sustenabile. De asemenea, fondurile europene trebuie valorificate inteligent, pentru că nu vom beneficia de ele la nesfârșit.
Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administrație al BNR.
Opinia prezentă îi aparține autorului și nu reprezintă poziția Băncii Naționale a României.