Gheorghe Piperea, autorul proiectului de lege privind insolventa persoanelor fizice, vorbeste despre ce inseamna falimentul personal, ce isi propune el sa faca, de ce este nevoie de o astfel de lege in Romania, de ce este respinsa de catre politicieni, bancheri si FMI. Acesta vorbeste intr-un interviu pentru RTV.ro despre legea insolventei care „zace” in Parlament dar si despre opozitia bancherilor si a delegatiei FMI.
„Sunt doua optiuni. Ori restructurare, care se intampla acum in afara Tribunalului si inseamna inghetarea ratelor, reesalonare, inghetarea ratelor pe un an, doi, trei. O relaxare a conditiilor.
A doua varianta este falimentul si va fi cea mai importanta, numeric vorbind. Pentru ca sunt someri, sunt oameni care nu mai au venituri. Falimentul personal e un pic diferit de cel al corporatiilor, pentru ca exista anumite bunuri care nu pot fi vandute: de exemplu bunurile necesare pentru efectuarea profesiei – cum este in cazul medicilor. Nu poate sa fie omul evacuat din casa, impreuna cu familia, chiar daca acea casa se va vinde, cel putin pentru o perioada. Acele bunuri care sunt sesizabile, se executa silit, sunt lichidate in faliment si sumele rezultate se duc la creditori, restul creantei neacoperite urmand sa se stearga. Asta nu inseamna ca se face un cadou debitorului. Unu, pentru ca acolo unde nu este faliment scuzabil nu se sterge nicio datorie si este urmarit pana in panzele albe debitorul. Mai mult, sanctiunile din lege sunt extrem de dure – e de necrezut ce se intampla, nu s-a uitat nimeni la aceste sanctiuni – practic, respectivul este mort din punct de vedere civil: nu mai poate sa fie fondator de firme, manager de firme, nu mai poate sa exercite o profesie, sa se imprumute la banci, sa ia un leasing, sa faca un card de debit timp de 7 ani de zile pana se inchide falimentul nescuzabil.
Si la falimentul scuzabil, unde opereaza acest discharge, este surprinzator pentru mine ca nu s-a observat efectul acesta: in momentul in care se sterge acea creanta, pe care tu ca banca nu ai cum sa o recuperezi orice ai face, oricate executari silite ai face 20 de ani de acum incolo. Stergerea acestei datorii iti permite tie ca banca sa scoti din contabilitate aceasta creanta care inseamna un cost enorm, un provizion cu titlul de 100% din creanta. Cand se declara acest discharge, banca poate sa isi elibereze provizionul. La furnizori, acestia isi pot recupera de la stat TVA aferenta pentru facturile eliberate si neincasate.
Noi avem faliti in Romania, sunt peste 850.000 de persoane falite, dar nu au posibilitatea sa se puna sub protectia Tribunalului, si nici creditorii lor nu au aceste facilitati fiscale sau contabile.
Asta este ciudatenia reactiei mediului bancar fata de aceste lucruri. De ce francezii, germanii, olandezii au acceptat o astfel de reglementare? Cred ca fraierii suntem noi. Este favorabil in primul rand creditorilor. Executarea silita este haotica, dezordonata si nu duce la recuperarea creantei de catre banci – debitorul poate sa isi ascunda din bunuri. in faliment, lichidarea bunurilor este ordonata, sub supravegherea administratorului judiciar si a judecatorului sindic. Daca debitorul incearca sa isi ascunda din bunuri si acestea se intorc in patrimoniul lui in urmatorii trei ani, acestea vor fi lichidate.”
Citeste integral aici
