România traversează o perioadă fiscală tensionată, în care menținerea ratingului de țară depinde mai mult ca oricând de implementarea consecventă a măsurilor bugetare și de validarea lor la nivelul Comisiei Europene.
După mai bine de un an dominat de tensiuni politice, guvernul a adoptat măsurile fiscale necesare. Așa cum era de așteptat, acestea au avut atât efecte inflaționiste, cât și un impact negativ asupra creșterii economice, dar România a evitat o aterizare dură, arată cea mai recentă analiză macro a BCR.
După aprobarea pachetului, datoria suverană a României a înregistrat o apreciere, iar analiștii consideră că există în continuare spațiu pentru comprimarea randamentelor, cu condiția ca execuția fiscală să urmeze planul stabilit. Totuși, acest lucru depinde de stabilitatea politică.
Echilibrul macroeconomic va depinde de coerența politicilor fiscale
Cea mai recentă analiză BCR (Erste) conturează o imagine complexă: perspectivele de rating pot fi îmbunătățite doar printr-o consolidare fiscală credibilă, într-un context în care România se confruntă cu un deficit cronic ridicat (elefantul din cameră), venituri publice mult sub media UE și o datorie publică în creștere accelerată. În anii următori, echilibrul macroeconomic va depinde de coerența politicilor fiscale și de capacitatea statului de a recupera decalajele istorice de colectare.
Potrivit economiștilor Vlad Ioniță și Ciprian Dascălu, toate cele trei mari agenții de rating au modificat perspectiva României din „stabilă” în „negativă” în perioada electorală, marcând îngrijorări legate de derapajul fiscal și de incertitudinea politică. Ratingul BBB-/Baa3 a fost reconfirmat ulterior, după formarea unei coaliții pro-europene și prezentarea unui pachet fiscal amplu, menit să readucă traiectoria bugetară pe linia convenită cu Comisia Europeană. Totuși, perspectiva rămâne negativă, întrucât principalele riscuri sunt asociate cu implementarea măsurilor, nu cu formularea lor.
Analiștii subliniază că o retrogradare ar putea fi declanșată dacă România se abate semnificativ de la planul fiscal, fie din cauza inconsistenței politice, fie pe fondul unei încetiniri economice. Un alt risc major îl reprezintă deteriorarea condițiilor de finanțare externe sau eventuale întârzieri în accesarea fondurilor europene. Concluzia Erste este fermă: tanto timp cât planul fiscal rămâne susținut de Comisia Europeană, retrogradarea ratingului este puțin probabilă, însă fereastra de oportunitate este strâns legată de capacitatea guvernului de a demonstra consecvență.
Consolidarea fiscală vine într-un moment în care România se confruntă cu o deteriorare semnificativă a poziției sale bugetare. În ultimii ani, deficitul a depășit constant țintele, ajungând la 8,6% din PIB în termeni cash în 2024 și la cel mai mare gap bugetar din UE în 2025, estimat la 9,3% din PIB în metodologia ESA. Această deviație față de traiectoria convenită cu UE antrenează o creștere accelerată a datoriei publice, care ar putea ajunge, potrivit estimărilor Erste, la un vârf de 67–68% din PIB în 2029, înainte de o eventuală stabilizare.
Contextul fiscal al României este marcat și de o particularitate critică: țara are cea mai vulnerabilă combinație de „deficite gemene” din UE. Deficitul bugetar ridicat se suprapune peste un deficit de cont curent persistent, alimentat de o rată scăzută de economisire internă și de investiții domestice ridicate. În practică, România investește mult, economisește puțin și acoperă diferența prin finanțare externă, ceea ce amplifică vulnerabilitatea macroeconomică.
După pandemie, deficitul de 6% din PIB a devenit practic „noul 3%”
Analiza BCR arată că pe parte de finanțare, doar sectorul public rămâne într-o poziție structurală de îndatorare, în timp ce sectorul privat și-a ajustat dezechilibrele în ultimii ani. Cheltuielile rigide, reprezentate prin salarii publice, pensii, dobânzi și contribuții sociale, se mențin la niveluri foarte ridicate, ajungând să consume aproape întreaga capacitate fiscală. Această rigiditate limitează spațiul de manevră și explică de ce, după pandemie, deficitul de 6% din PIB a devenit practic „noul 3%”.
Un alt punct sensibil, subliniat cu claritate de analiști, este nivelul extrem de redus al veniturilor fiscale. România colectează doar 28-29% din PIB, față de o medie a UE de 40%. În plus, are cel mai mare decalaj de TVA din Uniune, astfel ca aproximativ 30% din veniturile potențiale se pierd anual. Această combinație de venituri mici și cheltuieli rigide generează o presiune structurală asupra bugetului, care nu poate fi compensată doar prin creșteri de taxe, ci necesită reforme profunde în colectare și administrare fiscală.
În acest context, pachetul fiscal introdus în vara lui 2025 (care a adus creșteri de TVA și accize, majorarea taxei pe dividende, creșterea impozitelor pe proprietate și limitarea unor cheltuieli) reprezintă o încercare de restabilire a credibilității fiscale. Totuși, analiștii notează că efectele vor fi vizibile abia din 2026, când deficitul ar trebui să coboare spre 6,4% din PIB, reintrând în logica ajustării convenite cu UE.
Chiar și cu aceste măsuri, traiectoria rămâne fragilă, notează analiștii Vlad ioniță și Ciprian Dascălu. Datoria continuă să urce, rigiditatea structurală rămâne ridicată, iar presiunile externe persistă. În lipsa unei implementări riguroase și continue, revenirea la stabilitate fiscală este vulnerabilă în fața volatilității politice și economice.
Potrivit economiștilor, tabloul general este clar: România intră într-o perioadă în care menținerea ratingului de investiții depinde de disciplină fiscală, de recuperarea decalajelor istorice de colectare și de susținerea fermă a Comisiei Europene. Această combinație va decide dacă țara va reuși să își stabilizeze datoria publică și să își protejeze credibilitatea financiară în anii care urmează.
BNR nu a avut spațiul necesar pentru reduceri agresive ale dobânzii
Inflația de bază rămâne ridicată în România, chiar dacă vârful indicelui principal pare să fi trecut. Spre deosebire de alte economii din regiune, unde presiunile pe prețuri au coborât vizibil, România continuă să se confrunte cu o inflație persistentă, în tandem cu un deficit extern foarte mare. Această combinație ține dobânda-cheie la 6,5%, mult peste nivelurile practicate în Polonia, Ungaria sau Cehia, și explică prudența BNR în a discuta despre relaxare monetară.
Analiza BCR arată că BNR nu a avut spațiul necesar pentru reduceri agresive ale dobânzii în 2024–2025. Majoritatea instituțiilor din regiune/ BCE/ au tăiat între 100 și 175 de puncte de bază, în timp ce România a rămas pe poziții, tocmai pentru a apăra cursul și pentru a evita o apreciere bruscă a riscului suveran. Potrivit analiștilor BCR, primele reduceri ar putea veni abia din mai 2026, dacă dezinflația se consolidează și dacă sentimentul consumatorilor începe să se stabilizeze.
În acest context, diferențialul de dobândă față de piețele centrale devine un element-cheie în reacția BNR. Pe măsură ce inflația se temperează, banca centrală va acorda o atenție tot mai mare acestui indicator, întrucât el influențează atât stabilitatea cursului, cât și percepția investitorilor asupra riscului de țară. Iar într-o economie cu dezechilibre externe mari, orice mișcare pripită poate alimenta volatilitatea.
Costurile de împrumut ale României se mențin printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, cu randamente la obligațiunile suverane pe 10 ani care depășesc 7%. Acest nivel pune România în aceeași zonă de risc cu Ungaria și mult deasupra Cehiei, Croației, Slovaciei sau Italiei. Diferența reflectă, în mare parte, percepția investitorilor asupra dezechilibrelor fiscale și externe, dar și presiunea pe care o exercită un deficit bugetar structural mare.
Dinamica datoriei publice arată clar că, în lipsa unui surplus primar, panta datoriei tinde să se încline în sus. Anii 2020–2021 au evidențiat cât de rapid poate crește datoria atunci când deficitele sunt mari, inflația este volatilă și cursul se depreciază. În ultimii ani, contribuțiile la creșterea datoriei au provenit nu doar din deficitul primar, ci și din costurile cu dobânzile și din ajustările de stoc, în timp ce creșterea economică a avut un rol moderat în stabilizarea trendului.
Disciplina fiscală și o creștere economică mai robustă – condiții esențiale
Analiștii consideră că orice discuție privind o posibilă revenire a perspectivei la stabil va necesita o îmbunătățire a indicatorilor fiscali. Raportul datorie/PIB este unul dintre cei mai importanți indicatori atât pentru piețe, cât și pentru agențiile de rating.
România a agreat cu Comisia Europeană un plan de ajustare fiscală întins pe mai mulți ani, care urmărește readucerea deficitului bugetar la pragul de 3%. Acest lucru ar trebui, la rândul său, să stabilizeze raportul datorie/PIB, care a crescut într-un ritm accelerat în ultimii ani.
O abordare cantitativă asupra traiectoriei datoriei arată că, după o perioadă de ajustare de șase ani, stabilizarea ar putea fi atinsă în jurul anilor 2028–2029, când raportul datorie/PIB ar urma să atingă un vârf de aproximativ 67–68%, urmând apoi să scadă treptat într-un scenariu fără schimbări de politică. Pentru a ajunge la excedentul primar necesar stabilizării datoriei, este necesară o ajustare fiscală de peste 8 puncte procentuale pe parcursul perioadei de șase ani.
În viziunea analiștilor BCR, calea de coborâre a datoriei publice devine posibilă numai dacă România reușește să genereze un surplus primar, să reducă presiunea pe cheltuielile rigide și să întărească absorbția fondurilor europene. Cu alte cuvinte, disciplina fiscală și o creștere economică mai robustă sunt condiții esențiale pentru a inversa traiectoria raportului datorie/PIB într-un mediu în care costul finanțării este mai mare decât ritmul de creștere al economiei.
