Intesa Sanpaolo a cumpărat, pentru un preţ simbolic de un euro, active şi pasive ale Băncii Popolare di Vicenza şi ale Veneto Banca, inclusiv reţeaua sucursalei din România. Intervenţia Intesa Sanpaolo face posibilă evitarea consecinţelor locale severe ce ar fi rezultat din procesul de lichidare administrativă obligatorie pentru cele două bănci.
„Această intervenţie va proteja locurile de muncă în cadrul băncilor implicate, economiile realizate de aproximativ două milioane de familii, activităţile unui număr de aproximativ 200.000 companii finantate şi, astfel, locurile de muncă a trei milioane de oameni din sectoarele care înregistrează cel mai mare procent de creştere economică din ţară”, potrivit băncii.
Portofoliul achiziţionat include, pe lângă activele şi pasivele selecţionate aparţinând Bancii Popolare di Vicenza şi Veneto Banca, acţiunile acestora deţinute în cadrul Banca Apulia S.p.A. şi Banca Nuova S.p.A., SEC Servizi S.c.p.a., Servizi Bancari S.c.p.a. şi, cu condiţia obtinerii autorizaţiilor necesare, in bancile care funcţionează în Moldova, Croaţia şi Albania.
Italia a decis duminică închiderea celor două bănci printr-un acord ce va costa statul italian până la 17 miliarde de euro (19 miliarde de dolari) pentru a curăța cele două entități cu probleme – Banca Popolare di Vicenza SpA și Veneto Banca SpA. Comisia Europeană a aprobat planul de salvare.
Adrian Vasilescu explică cum s-a ajuns, din nou, la salvarea băncilor cu banii contribuabililor italieni. Consilierul Guvernatorului reaminteşte cititorilor că Romania nu a fost nevoită în criza financiară declanşată în 2008 să apeleze la banii cetăţenilor.
„Ce s-a întâmplat, de fapt, în Italia? Încă din 2014, când criza economică nu se stinsese în Europa, două bănci italiene – Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza – au dat semne evidente că suferă de „insuficienţă cardiacă”. De deficit de capital, deci. Li s-au cerut, prin urmare, planuri de redresare, care au fost făcute, dar BCE nu le-a socotit credibile. Pentru că nu veneau cu soluţii viabile, care să neutralizeze creditele neperformante. Nici fuziunea cu Banca Italo-Romena nu a fost de vreun ajutor. Lucrurile s-au agravat, creditele neperformante au sporit, aşa că în 2016 Veneto a iniţiat proceduri de vânzare a sucursalelor din străinătate, inclusiv din România. Din cauza problemelor grave din… Italia. Şi cum aceste probleme se înmulţeau, la Veneto şi la Vicenza, guvernul Italiei a decis să intervină. Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, intervenţia guvernului pentru salvarea celor două bănci ar urca nota contribuabililor italieni cu 17 mld. euro. Planul de salvare ar fi primit acordul Comisiei Europene, obligatoriu ori de câte ori sunt implicaţi bani publici”, scrie Adrian Vasilescu in comentariul saptamanal pentru Ziarul Financiar.
„17 miliarde de euro! Şi nu a mai socotit nimeni în câte alte cazuri, de când a început criza, sume imense din bugetele multor ţări europene, ca să nu le mai numărăm şi pe cele din America, au fost puse în joc pentru salvarea de la prăbuşire a unui mare număr de bănci. Că tocmai de aici s-a ajuns la ura plătitorilor de taxe împotriva băncilor e o altă poveste. Dar băncile în cădere – cu excepţia acelora ce s-au transformat în găuri negre, ce ar fi înghiţit fonduri uriaşe fără niciun folos – trebuia salvate. Pentru că atunci când băncile se duc la vale, trag după ele întreaga economie.
Nu voi ezita, plecând de la acest fapt concret – un plan de salvare cu bani publici pentru două bănci italiene – să le sugerez celor care nu lasă să treacă o zi de la Dumnezeu ca să nu tragă cu săgeţi otrăvite în BNR şi în sistemul bancar românesc, să le sugerez, deci, să analizeze cu atenţie acest caz. Comparativ cu mersul lucrurilor în România.”
Referindu-se la România, Vasilescu a explicat.
„Două bănci, care au crezut că pot ignora solicitările făcute de BNR privind suplimentarea capitalului, au avut destul timp de reflecţie… pentru că le-a fost oprită creditarea. Cum să li se fi permis să dea în continuare credite fără acoperire de capital?!
Tocmai acest prim pas, esenţial, nu l-au făcut italienii. N-au creat baza de capital necesară pentru susţinerea creditării. Dacă, pe măsură ce neperformantele creşteau, ar fi obligat acţionarii să vină cu capital nou, pericolul ar fi fost evitat. Şi, desigur, dacă acţionarii ar fi avut bani.”
Citeste opinia din ZF, AICI
