Atunci cand vine vorba despre pacalelile de care au parte clientii bancilor din Romania, discutia poate cuprinde numeroase ”capcane” uzitate, de-a lungul timpului, de institutiile de credit cu scopul precis de a castiga sume importante de pe seama persoanelor imprumutate. Aici avem in vedere vestitele dobanzi fixe, care deveneau brusc variabile dupa cum evoluau interesele bancii, sau parsivele comisioane care isi intrau in rol pe parcursul acordului de finantare si ingrasau rata cu sume considerabile.
Aceste practici au devenit tot mai marginale, celebra Ordonanta 50 reusind sa faca curatenie intr-un sistem bancar marcat de dezordine. Ce nu a reusit insa acest act normativ este sa elimine cea mai mare pacaleala (dupa parerea mea!) de care au parte, in continuare, clientii bancilor. Din punctul meu de vedere nimic nu se poate compara cu metoda de calcul a ratelor egale. La ce ma refer mai exact?
Practic, este vorba despre solutia smechereasca prin intermediul careia, declarativ, banca isi ajuta clientul sa obtina un credit mai mare prin calcularea unei rate mai mici. Acest lucru nu era posibil decat ”cu ajutorul” sistemului ratelor egale. Adica, intreaga suma pe care imprumutatul trebuie sa o inapoieze bancii (principal plus dobanda si comisioane) este impartita in rate egale. Numai ca in prima parte a perioadei de rambursare rata la credit este formata cu precadere din dobanda plus o parte infima a principalului (creditul propriu-zis), urmand ca spre finalul contractului, clientul sa inceapa sa achite cu adevarat banii imprumutati. In fapt, aceasta metoda de socoteala constituie o mare pacaleala, pentru ca abia dupa prima jumatate a perioadei de rambursare, clientul incepe sa achite in adevaratul sens al cuvantului banii de care a beneficiat, pana in acel moment platind aproape exclusiv costurile finantarii.
[quote_left]Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a referit de curand la acest subiect, precizand ca bancile sunt mult prea ocupate sa corecteze politica de creditare de dinaintea crizei pentru a mai avea timp sa crediteze si trebuie sa le explice clientilor, care uneori castiga in instanta, de ce ratele platite inseamna atat de putin din imprumutul acordat.[/quote_left] In aceste conditii, comisionul de rambursare anticipata nu-si mai are sens. Pentru ca trebuie sa fii cel putin nebun ca, spre exemplu, dupa 5 ani in care ai achitat sume impresionante catre banca sa iei decizia de a restitui anticipat banii finantati. Pentru ca o sa observi ca trebuie sa scoti din buzunar aproape aceeasi suma pe care ai primit-o la inceput si, in felul acesta, realizezi ca practic in cei 5 ani nu ai platit bancii decat dobanzi si comisioane. Ce rost mai are in aceste conditii sa achiti finantatorului inainte de termen suma imprumutata, in conditiile in care principalul rol al comisionului de rambursare anticipata este acela de a-l scapa pe client de costurile creditului? Clientul nu salveeaza nimic astfel, pentru ca deja a achitat ”anticipat” costurile.
Acest model de calcul a ratelor este imoral si incorect si, din punctul meu de vedere, ar trebui sa dispara din ofertele bancilor. Cea mai sanatoasa formula o constituie impartirea principalului in rate egale la care se adauga dobanda si comisioanele. In acest caz, ratele pe care le va achita clientul vor fi descrescatoare, mai mari la inceputul perioadei de rambusare si mai mici la finalul contractului. Pentru ca dobanda si comisioanele platite lunar se vor aplica la o suma imprumutata tot mai mica. Analiza ofertelor de creditare disponibile in acest moment pe piata bancara arata ca prea putine institutii finantatoare pun la dispozitia clientilor posibilitatea de alege intre cele doua formule de calcul a ratelor, unele banci mizand exclusiv pe prima varianta.
