De la declaratii pana la ordonanta nu cred ca e un drum foarte lung, dar e o distanta foarte lunga, a declarat presedintele ARB, Radu Ghetea, vorbind despre masura guvernului de „reducere a ratelor la 50%”.
„E greu sa spun daca bancile sunt interesate sau nu sa intre intr-o astfel de schema, din punctul meu de vedere personal este interesanta o asemenea schema, dar trebuie vazute detaliile, pentru ca pana acum s-a vorbit despre o schema generala si noi, ca bancheri, trebuie sa vedem exact care sunt influentele”, a spus duminica, la TVR, Radu Ghetea.
Ponta a declarat ca bancherii au fost consultati
Presedintele ARB a spus ca in timpul celor doi ani de pasuire pot interveni o multime de lucruri si ca de aceea e nevoie de textul ordonantei.
„Atunci cand ordonanta va fi data sub forma de proiect, vom putea, ca de fiecare data, cu specialistii din Ministerul Finantelor si din Departamentul de la Buget sa stabilim exact fluxurile si cazuistica, in plus o sa putem poate sa aducem chiar imbunatatiri propunerilor de principiu care au fost facute. De obicei suntem consultati”, a evidentiat Radu Ghetea.
Prevederile ordonantei convenite cu FMI nu au fost facute publice.