La multi ani, leului romanesc! Azi, leul romanesc implineste 179 de ani de cand a fost introdus de catre domnul Tarii Romanesti, Alexandru Ghica. Leul devine oficial moneda a romanilor pe 16 septembrie 1836 cand domnul Tarii Romanesti, Alexandru Ghica, instituie ca moneda a tarii, leul, unitate teoretica de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele se plateau in moneda straina – löwenthaler – taleri olandezi, carora romanii le spuneau „LEU”.
Talerul, stramosul leului romanesc si al dolarului
Legea monetara adoptata la 22 aprilie 1867 instituia leul ca moneda nationala, egal cu 100 de bani (moneda divizionara). Un leu romanesc cantarea cinci grame de argint, sistemul monetar fiind bazat pe bimetalismul aur:argint. Pentru a ocoli pretentiile turcilor, au fost puse in circulatie mai intai monedele divizionare de 1, 2, 5 si 10 bani (in 1867). Ele erau din bronz si au fost batute la doua monetarii din Birmingham (Anglia). Un an mai tarziu, in 1868, au fost emise primele monede romanesti de aur, cu valoarea de 20 de lei (un „pol”), tirajul fiind simbolic de doar 200 de bucati.
La 3 martie 1870, se infiinteaza la Bucuresti Monetaria Statului, care bate, in acelasi an, moneda de argint de un leu si pe cea de aur de 20 lei. Punand in circulatie acesti bani, guvernul roman „a ignorat pretentia otomana” care se referea la existenta pe monede a unui insemn al suveranitatii turcesti. In anii urmatori, sistemul monetar romanesc avea sa fie intregit cu piesa de argint de 50 de bani si cele de doi si, respectiv, de cinci lei.
Stiai ca?
Talerul olandez a „inspirat” si alte monede nationale din sud-estul continentului european cum ar fi leva bulgareasca sau leka albaneza. Moneda nationala Bulgariei este „Leva” care in traducere inseamna tot “LEU”, tradand aceeasi origine ca cea a leului romanesc.
Dolarul isi datoreaza si el numele tot talerului olandez. Emigrantii olandezi l-au dus in Lumea Noua unde din leeuwendaalder (denumirea in limba olandeza) a devenit dhaler si apoi dolar.