La conferinta EU-COFILE 2015, BNR a facut publica lista bancilor de importanta sistemica din Romania. BNR a identificat in Romania 10 banci de importanta sistemica: BCR, BRD, UniCredit Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Alpha Bank, Garanti Bank, CEC Bank si Bancpost. „Identificarea bancilor de importanta sistemica face parte din procesul de convergenta a sistemului bancar romanesc catre un sistem bancar european integrat” a declarat, la Sinaia, viceguvernatorul Liviu Voinea, citat de Agerpres.
Lista bancilor pe care BNR le va salva cu orice pret, in caz de criza, detin 72% din activele sistemului bancar
Bancile de importanta sistemica astfel identificate au un rol semnificativ in cadrul sectorului bancar romanesc, detinand 72% din active, 75% din depozite si 73% din creditele acordate (la iunie 2015).
Cele 9 banci de importanta sistemica, persoane juridice romane (cea dea 10-a, ING fiind sucursala) aveau la septembrie 2015 o rata a fondurilor proprii totale de 17.3%, credite neperformate de 11.8% (usor sub media sistemului) si o rentabilitate pozitiva.
Este o cerinta obligatie care se bazeaza pe o directiva europeana – Directiva 2013/36/UE, iar metodologia de calcul apartine Autoritatii Bancare Europene (ABE). BNR a folosit in perioada 2012-2014 o metodologie proprie, dezvoltata impreuna cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.
BNR va publica trimestrial lista bancilor de importanta sistemica
Pana la sfarsitul acestui an si apoi trimestrial, toate bancile centrale din Uniunea Europeana trebuie sa faca acesta analiza si au obligatia sa publice lista bancilor de importanta sistemica o data pe an.
Rolul bancilor sistemice: exista banci sitemice la nivel global si banci sistemice la nivel national
Conform definitiei din directiva, o institutie de importanta sistemica este „o institutie al carei faliment sau a carei functionare defectuoasa ar putea declansa un risc sistemic”. Daca ar exista probleme, aceste banci vor intra automat sub incidenta mecanismelor de rezolutie si redresare. In caz de faliment al unei banci, actionarii sunt primii care suporta costurile si abia apoi celelalte categorii de participanti (este vorba de deponentii cu peste 100.000 euro in banca), dar statele nu sunt obligate sa suporte costurile de redresare (bail-in).
Trei banci prezente in Romania, au banci-mama pe lista globala
Astfel, bancile de importanta sistemica la nivel global, prezente si in Romania (raportate pana in prezent la Comitetul European pentru Risc Sistemic – CERS) sunt ING, BRD si Unicredit.
30 de banci sistemice la nivel mondial
Consiliul pentru Stabilitate Financiara (FSB) si Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancara (BCBS) au actualizat lista bancilor de importanta sistemica la nivel mondial in 3 noiembrie 2015. China Construction Bank a fost adaugat in lista iar BBVA a fost eliminata de pe lista intocmita in 2014.
Citeste documentul AICI