Garanti Bank a revizuit în creștere estimarea privind evoluția PIB în 2017, la 4%, de la 3,7% preconizat anul trecut. Creșterea va fi cel mai probabil susținută de comerț și evoluția pozitivă a industriei, arată cel mai recent Raport Macroeconomic al băncii, aferent primului trimestru al acestui an, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.
În 2016, România a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană, pe fondul măsurilor de relaxare financiară care au determinat avansul semnificativ al veniturilor reale și care au stimulat creșterea comerțului și a transporturilor cu 11% față de anul anterior. Evoluția PIB a fost, de asemenea, susținută de sectorul serviciilor, care au accelerat cu 6% în 2016, și în special de sectorul IT, care a înregistrat o creștere de 14% anul trecut, în comparație cu 2015. Pe de altă parte, investițiile au scăzut cu 3% în 2016, comparativ cu o creștere medie de 6% în perioada 2014-2015, fiind așteptată o ușoară revigorare anul acesta.
În ceea ce privește evoluția celorlalte sectoare, zona de construcții rezidențiale s-a bucurat de o creștere importantă, numărul de apartamente livrate fiind cel mai mare din 2009 și până acum (52.000 în 2016 versus 63.000 în 2009). Segmentul spațiilor comerciale și de birouri a fost, la rândul său, pe o pantă ascendentă, încurajată de creșterea consumului și de perspectivele economice optimiste.
Raportat la riscul de țară, potrivit specialiștilor Garanti Bank, 2017 va fi un an echilibrat. Pe de o parte, incertitudinea legată de legislația financiar-bancară a scăzut după ce Curtea Constituțională a României a decis că legea dării în plată este parțial neconstițuțională, iar cea privind conversia creditelor în franci elvețieni, neconstituțională. Pe de altă parte, deficitul bugetar ar putea trece anul acesta de ținta de 3%, ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală, inclusiv ca rezultat al creșterii salariilor în sectorul public.
“2017 este anul în care menținerea stabilității macroeconomice și încurajarea investițiilor sunt imperios necesare, pentru a asigura sustenabilitatea avansului economic și a impulsiona creșterea productivității. România are fundamente macroeconomice bune și un rating de investiții stabil, motiv pentru care ne așteptăm avansul economic de anul acesta să fie mai puternic ca 2016”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Bank România.
Anul trecut, băncile au beneficiat de un context favorabil pentru împrumuturi după ce și-au curățat semnificativ bilanțurile și după înjumătățirea ratei creditelor neperformante la nivel de sistem. Astfel, în primele doua luni ale anului, împrumuturile noi (acordate cu preponderență în lei – 79% din totalul de credite noi) au crescut cu 14% (sub impulsul segmentului Corporate), față de 4,1% din perioada similară a anului trecut.
Inflația anuală a intrat pe un teritoriu pozitiv în 2017, încurajată de prețurile la alimente. Astfel, Garanti Bank se așteaptă ca rata inflației să ajungă la 2% anul acesta, în contextul în care prețurile administrative ar putea crește până la finalul anului. Prin urmare, Banca Națională a României (BNR) nu va mări rata dobânzii cheie anul acesta, potrivit raportului menționat anterior. De asemenea, rata rezervelor obligatorii în valută ar putea fi diminuată.
***
Despre Garanti Bank Romania
Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).
Garanti Bank este deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, și are peste 14 milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate. În iulie 2015, grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), a preluat controlul asupra TGB.
Garanti Bank România oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate. Prezentă în România din 1998, banca are un portofoliu solid de clienți și și-a dezvoltat prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea de peste 300 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.
În 2016, Garanti Bank a fost premiată de prestigioasa revistă Global Finance pentru “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distincția a fost acordată în cadrul evenimentului “2016 World’s Best Consumer Digital Banks”.