Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a fost invitat de noul premier, Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria pentru a discuta despre inflație și situația economică a României. De altfel, noul premier a anunțat că își dorește o politică fiscală mai activă și o colaborare mai strânsă cu Banca Naționala.
UPDATE. Fostul premier, Nicolae Ciucă, explică dialogul de la Palatul Victoria
„Am avut astăzi, la Palatul Victoria, un dialog foarte bun cu guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu și cu primul ministru, Marcel Ciolacu pe marginea principalelor provocări cu care se confruntă România pe termen scurt, mediu și lung.
Această discuție a vizat, în primul rând, un plan de acțiune comun pentru încadrarea în ținta de deficit de 4,4%, măsuri pentru reducerea ratei inflației la 8% și un plan guvernamental de investiții de 250 miliarde lei. Prin aplicarea unor măsuri care țintesc asemenea obiective, actuala guvernare urmărește ca impactul prețurilor să fie cât mai mic asupra puterii de cumpărare a cetățenilor și să se păstreze echilibrul macroeconomic, care ne-a transformat într-una dintre cele mai performante economii ale Europei.
Am vorbit, atât despre continuitatea proiectelor începute în mandatul meu, precum și despre sprijinul pe care Legislativul îl va acorda planului discutat. În context, m-am referit și la cererea de plată numărul 2 din PNRR, trimisă deja la Bruxelles și a cărei aprobare o așteptăm de la Comisia Europeană, până la sfârșitul acestei luni”, a comentat acesta pe pagina de Facebook.
Inflația și deficitul, principalele teme de discuție
Ținta de deficit pentru acest an este de 4,4% din PIB, așa cum ne-am angajat și în fața Comisiei Europene, iar anul viitor ar trebui să coboare sub 3%. Însă sunt riscuri mari să nu respectăm aceste ținte, din cauza cheltuielilor publice asumate în ultima vreme (grevele din diverse domenii). Iar acest eșec poate aduce majorări de taxe, așa cum previzionează unii economiști.
Mugur Isărescu la intrarea în sala Moldova: „Ce de lume!”
Mugur Isărescu a fost întâmpinat pe treptele de la intrarea în Guvern de premierul Marcel Ciolacu. La întâlnire au mai participat fostul prim-ministru, Nicolae Ciucă, Marian Neacsu – viceprim-ministru, fostul ministru de Finanțe – Adrian Câciu, actualul ministru de Finante – Marcel-Ioan Boloș.
Premierul Marcel Ciolacu afirma săptămâna trecută, la preluarea mandatului, că noul Guvern are ca țintă săderea inflației. Acesta specifica că rata inflației trebuie să scadă sub 10% până la sfârșitul anului, estimare deja preconizată de BNR (7-8%).
SURSA foto: Guvernul Romaniei.