Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB) își exprimă „îngrijorarea” față de măsurile discutate în cadrul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă de la BRD Groupe Société Générale și susține că acestea ar putea duce la o diminuare a veniturilor angajaților, în medie, cu aproximativ 700 de lei pe lună.
Potrivit informațiilor obținute de BankingNews, una dintre propunerile aflate pe masa negocierilor vizează înlocuirea actualelor beneficii extrasalariale cu o sumă fixă, calculată în funcție de mai mulți parametri, precum vechimea sau situația familială a angajatului. Sindicatul susține însă că, în practică, această formulă ar însemna o reducere medie de aproximativ 700 de lei a veniturilor încasate în prezent de salariații BRD.
Într-un comunicat semnat de președintele federației, Constantin Paraschiv, FSAB afirmă că modificările propuse ar afecta o serie de beneficii negociate în timp și transmite că susține continuarea demersurilor sindicale până la soluționarea revendicărilor.
FSAB: „Veniturile ar putea scădea cu circa 700 de lei pe lună”
În comunicatul transmis redacției, organizația sindicală susține că măsurile discutate în cadrul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă ar presupune reducerea unor beneficii acordate în prezent angajaților BRD.
Concret, potrivit FSAB, sunt vizate beneficii precum tichetele de masă, voucherele de vacanță, contribuția la Pilonul III de pensii, tichetele cadou pentru copiii minori, primele de loialitate, decontarea cheltuielilor de transport și nivelul salariilor compensatorii acordate în cazul concedierilor.
„Aceste măsuri constau în eliminarea unor drepturi câștigate de-a lungul timpului prin negocieri foarte grele cum ar fi: tichetele de masă, voucherele de vacanță, participarea la Pilonul III de pensie, tichetele cadou pentru copii minori, primele de loialitate, decontarea cheltuielilor pentru transport și, nu în cele din urmă, diminuarea salariilor compensatorii în caz de concediere”, afirmă Constantin Paraschiv, președintele FSAB.
Potrivit organizației sindicale, efectul cumulat al acestor modificări „duce la o diminuare a veniturilor cu circa 700 de lei pe lună”.
Cum s-a ajuns aici: negocieri blocate și proteste ale angajaților
Potrivit informațiilor obținute de BankingNews din discuțiile cu angajați, tensiunile au apărut în contextul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă de la nivelul BRD.
Marți, 2 iunie, angajați din capitală și din țară au participat la o acțiune de protest organizată în fața sediului central al băncii, nemulțumiți de modul în care au evoluat negocierile și de propunerile privind modificarea pachetului de beneficii extrasalariale.
FSAB: „Este surprinzător cum va justifica BRD aceste măsuri”
Federația sindicală pune în legătură aceste propuneri cu rezultatele financiare ale băncii. Aceștia atrag atenția că banca vine cu măsuri nepopulare în condiiții de performanță obținute cu ajutorul salaraților în scădere.
„Este surprinzător cum va justifica BRD aceste măsuri anti populare, în condițiile în care anul trecut a înregistrat un profit de peste două miliarde de lei, raportat la un număr de personal în continuă scădere”, afirmă Constantin Paraschiv.
Sindicatul mai susține că astfel de măsuri vin într-un context economic dificil pentru salariați.
„Este inadmisibil ca un angajator responsabil să vină cu măsuri de reducere a drepturilor salariale, în condițiile în care inflația în România se apropie de 11%, iar puterea de cumpărare înregistrează scăderi dramatice”, se mai arată în comunicat.
Totodată, FSAB anunță că va urmări îndeaproape demersurile Sindicatului Impact și îi încurajează pe salariați „să recurgă la toate măsurile legale de luptă sindicală, inclusiv prin recurgerea la grevă”.
Poziția BRD: „Nu a fost posibilă armonizarea pozițiilor”
Solicitată să comenteze situația, BRD Groupe Société Générale confirmă că negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă nu au dus la un acord.
„BRD Groupe Société Générale confirmă că negocierile cu Sindicatul «Impact» pentru un nou contract colectiv de muncă nu au condus la un acord, în ciuda mai multor runde de discuții purtate într-un cadru de dialog deschis și constructiv.”
Banca precizează că propunerile formulate au avut în vedere „contextul economic și geopolitic complex și impredictibil” și necesitatea unei abordări prudente.
Totodată, BRD susține că discuțiile au vizat „reconfigurarea unei părți a beneficiilor extra-salariale într-un pachet flexibil, aliniat practicilor utilizate pe scară largă în sectorul bancar românesc”.
Banca mai transmite că ia act de declanșarea conflictului colectiv de muncă și susține că activitatea pentru clienți nu este afectată.

