Stiri BancareStiri Bancare
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Reading: EXCLUSIV. ”Achiziția Garanti BBVA ne poziționează în prima ligă”. Zdenek Romanek detaliază planurile Raiffeisen Bank în România și anticipează viitorul: ”Băncile care vor conta cu adevărat vor fi cele la care clienții apelează pentru sfaturi, nu doar pentru tranzacții”
Share
Notification Show More
Latest News
ING, DNSC și Poliția Română avertizează: fraudele telefonice au devenit cea mai răspândită metodă de fraudă. Cum reacționează seniorii în fața tentativelor de fraudă și ce pot face pentru protecția lor
Stiri de top
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, un pachet de trezorerie pentru afacerile mari. Alin Neacșu: Le oferim companiilor mai mult decât un produs de economisire
Stiri de top
Record de cereri de negociere cu băncile prin CSALB. Ce au solicitat românii? Alexandru Păunescu: ”Contextul tensionat de pe plan intern și internațional generează stres financiar pentru toți consumatorii. De aceea, mulți dintre ei încearcă să găsească rezolvări”
Stiri de top
BCR listează o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de peste 1 miliard de lei. Sergiu Manea: ”Este cea mai mare emisiune corporativă listată anul acesta la Bursa de Valori București, ceea ce pentru noi este un vot de încredere. Încredere în BCR, încredere în industria bancară și încredere în România”
Stiri de top
UniCredit Bank extinde ShopSmart în Business Mobile pentru antreprenorii din segmentul Micro. Antoaneta Curteanu: Aducem beneficii relevante pentru companii
Stiri de top
Aa
Stiri BancareStiri Bancare
Aa
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Follow US
© BankingNews - Toate drepturile rezervate
Stiri Bancare > Blog > Interviuri > EXCLUSIV. ”Achiziția Garanti BBVA ne poziționează în prima ligă”. Zdenek Romanek detaliază planurile Raiffeisen Bank în România și anticipează viitorul: ”Băncile care vor conta cu adevărat vor fi cele la care clienții apelează pentru sfaturi, nu doar pentru tranzacții”
InterviuriTop newsStiri de top

EXCLUSIV. ”Achiziția Garanti BBVA ne poziționează în prima ligă”. Zdenek Romanek detaliază planurile Raiffeisen Bank în România și anticipează viitorul: ”Băncile care vor conta cu adevărat vor fi cele la care clienții apelează pentru sfaturi, nu doar pentru tranzacții”

Cornel Dinu
Last updated: 15/07/2026 11:23
Cornel Dinu 31 de secunde ago
Share
SHARE

Achiziția Garanti BBVA România marchează cea mai importantă etapă din strategia de dezvoltare a Raiffeisen Bank din ultimii ani și deschide drumul către o nouă fază de consolidare și transformare. Într-un interviu acordat publicației BankingNews, Zdenek Romanek, Președinte & CEO al Raiffeisen Bank România, explică modul în care banca pregătește integrarea până în 2027 și de ce miza acestei tranzacții depășește creșterea cotei de piață.

”Cred că băncile care vor conta cu adevărat vor fi cele la care clienții apelează pentru sfaturi, nu doar pentru tranzacții. Iar asta ține, înainte de orice, de încredere”, afirmă bancherul, conturând direcția în care Raiffeisen Bank își propune să combine anvergura unei bănci mai mari cu investițiile în consultanță financiară, tehnologie și inteligență artificială.

BankingNews: Primele șase luni din 2026 au fost marcate de incertitudine economică, schimbări fiscale și prudență în piață. Cum a traversat Raiffeisen Bank această perioadă și care considerați că a fost cea mai importantă provocare pentru bancă?
Zdenek Romanek: Sincer? Am traversat-o rămânând aproape de clienții noștri și fără să reacționăm excesiv la zgomotul din jur. Prima jumătate a anului a oferit tuturor suficiente motive de îngrijorare. Dar panica nu este o strategie. Echipele noastre s-au axat pe ce conta cu adevărat, în timp ce multe lucruri din jurul nostru se schimbau. Am continuat să finanțăm, am continuat să angajăm, am continuat să creștem, am continuat să investim în echipele noastre și în noile noastre capabilități. Per ansamblu, pentru noi a fost pentru noi o perioadă de creștere solidă, pe mai multe planuri.

BankingNews: Dacă ar trebui să caracterizați prima jumătate a anului printr-un singur cuvânt, care ar fi acela și de ce?
Zdenek Romanek: Reziliență. Pentru că surprinde foarte bine faptul că prima jumătate a anului nu a fost nici calmă, nici ușoară, dar, cu toate acestea, progresul a continuat. Este un cuvânt care vorbește despre capacitatea de a construi în continuare, de a rămâne concentrat și de a merge înainte chiar și atunci când se simte presiune.

BankingNews: Care sunt rezultatele de care sunteți cel mai mulțumit până acum, chiar dacă poate nu sunt cele mai vizibile din exterior?
Zdenek Romanek: Cel mai mulțumit sunt de acel tip de progres care se construiește pas cu pas, chiar și atunci când nu este imediat vizibil din exterior. Continuăm să accelerăm, consecvent, către Steaua Noastră a Nordului (strategia noastră pe termen lung). În fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună. Există acele momente mici, de zi cu zi, care spun foarte mult despre cine suntem ca echipă: oameni care se sprijină unii pe alții, care sărbătoresc micile reușite și care fac acel ”extra mile” în relația cu clienții pentru că le pasă cu adevărat. Poate că aceste momente nu ajung în titlurile de presă, dar ele sunt cele care dau unei organizații adevărata substanță.

BankingNews: Primul semestru a însemnat pentru Raiffeisen Bank și o mutare strategică surprinzătoare și mă refer aici la decizia de a cumpăra Garanti BBVA. Unde se află proiectul Garanti BBVA și ce înseamnă strategic această achiziție? Ce obiective și așteptări aveți pentru 2027, luând în calcul finalizarea integrării portofoliului Garanti?
Zdenek Romanek: Am semnat la finalul lunii martie acordul pentru achiziția integrală a Garanti BBVA România. Tranzacția urmează să fie finalizată după obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților competente și ne așteptăm să se finalizeze în trimestrul al patrulea al acestui an. Ulterior, va fi inițiat un proces gradual de integrare, care conform estimărilor, urmează să fie finalizat în a doua jumătate a anului 2027.

Din perspectivă strategică, aceasta este o nouă mișcare importantă pe care am făcut-o în ultimii ani. Împreună cu ritmul accelerat al creșterii noastre organice, ne poziționează în prima ligă a pieței bancare din România.

Însă dimensiunea nu a fost niciodată un scop în sine. Miza este să avem anvergura care ne permite să facem mai mult din ceea ce ne-am asumat deja: planificare financiară oferită de oameni care își cunosc clienții, susținută de inteligență artificială și de tehnologie mai bună, pentru a-i ajuta pe toți clienții noștri să beneficieze de produsele financiare relevante pentru viața și viitorul lor.

BankingNews: Dincolo de dimensiunea acestei tranzacții, ce ar aduce integrarea Garanti BBVA pentru clienți și pentru poziționarea Raiffeisen Bank pe piața românească?
Zdenek Romanek: Planul de integrare va fi implementat în etape clar definite pentru a asigura o tranziție lină, fără întreruperi în relația cu clienții și fără impact asupra serviciilor oferite. Fiecare etapă va fi atent planificată, comunicată din timp și monitorizată îndeaproape, astfel încât orice ajustări necesare să poată fi făcute rapid și eficient.

Pentru piață, această integrare întărește ceva ce eu cred că România are nevoie mai mult: bănci mai puternice, capabile să investească în calitatea consultanței financiare.

Noi am petrecut ani construindu-ne capabilitățile de consultanță financiară, inclusiv Smart Finance, instrumentul nostru care ajută echipele să ofere recomandări personalizate și valoroase.

BankingNews: După schimbările fiscale din această vară, ce vedeți în discuțiile cu antreprenorii și companiile? Optimism, prudență sau amânarea investițiilor?
Zdenek Romanek: O stare de spirit prudentă, dar pragmatică. Ce vedem în discuțiile cu antreprenorii este în principal prudență, dar nu lipsă de ambiție. Afacerile solide caută în continuare oportunități, însă sunt mai atente la ce se întâmplă, la structură și angajamente. Mesajul pe care îl auzim cel mai des este simplu: „trebuie să înțelegem regulile înainte să ne angajăm la ceva”. Este o reacție rezonabilă și sănătoasă într-un mediu fiscal în schimbare, dar înseamnă și că deciziile durează mai mult, iar această întârziere are un impact real asupra ritmului economiei. Exact de aceea am lansat anul acesta GatadeBusiness: pentru a le oferi antreprenorilor un sprijin mai puternic și mai practic. Platforma reunește într-un singur loc soluții financiare, servicii complementare, parteneri relevanți și instrumente digitale. Scopul ei este să simplifice activitatea de zi cu zi și să susțină creșterea afacerilor într-un mod mai integrat. Pentru noi, aceasta reflectă o schimbare mai amplă: de la a oferi doar produse, la a construi un ecosistem de sprijin pe termen lung pentru antreprenori. De asemenea, în segmentul IMM ne extindem echipa prin introducerea unor roluri specializate, adaptate nevoilor antreprenorilor, iar numărul total de poziții din acest segment va crește cu aproximativ 30% până la finalul anului.

BankingNews: Care credeți că va fi principalul motor de creștere pentru sistemul bancar în următorii doi-trei ani?
Zdenek Romanek: Cred că principalii factori de creștere vor fi consolidarea pieței bancare și dezvoltarea consultanței de planificare financiară, atât ca amploare, cât și ca valoare pentru client. Piața merge către bănci mai mari și mai bine capitalizate, iar tranzacția în care suntem implicați face parte din această evoluție. Dar dimensiunea, în sine, nu este suficientă pentru a genera creștere. Diferența o va face capacitatea băncilor de a transforma această anvergură în consultanță relevantă și utilă pentru clienți, într-un context fiscal și economic tot mai complex. Planul nostru este să ne extindem și să ne consolidăm prezența în piață, printr-o rețea mai puternică și mai eficientă, care să ne permită să ajungem la clienți în mai multe locuri, prin mai multe puncte de contact și cu o ofertă mai largă de produse. Ne dorim să fim cei mai buni consultanți financiari pentru fiecare client și să putem răspunde întregii game de nevoi financiare pe care o are.

Credem că, în România, atât persoanele fizice, cât și companiile au în continuare nevoie de dialog cu un consultant financiar real, care să îi ajute să înțeleagă ce produse li se potrivesc și cum își pot construi propriul plan financiar.

În același timp, ca să putem oferi această experiență într-un mod inteligent, simplu și scalabil la nivel național, folosim cele mai noi tehnologii. Un exemplu foarte bun este Smart Finance, instrumentul disponibil pe tabletele colegilor noștri din sucursale, care îi ajută să ofere clienților o consultanță mai bună și mai relevantă.

BankingNews: În ultimii ani băncile au investit masiv în digitalizare. Credeți că următoarea diferențiere între bănci va veni din tehnologie sau din calitatea consultanței oferite clienților?
Zdenek Romanek: Nu cred că este o alegere de tip „ori-ori”. Tehnologia și consultanța umană nu se exclud, dimpotrivă, funcționează cu adevărat bine doar atunci când se completează reciproc. Clienții nu își doresc pur și simplu mai multe aplicații. Își doresc acces mai rapid și mai personalizat la expertiză reală, iar tehnologia trebuie să facă exact asta: să susțină relația cu consultantul, nu să o înlocuiască. De aceea am construit Smart Finance în acest fel: ca pe un instrument care îi ajută pe experții noștri să fie și mai buni în ceea ce fac, nu un înlocuitor pentru ei.

BankingNews: Care sunt cele trei priorități ale Raiffeisen Bank pentru a doua jumătate a anului 2026? Există un segment de business pe care vreți să îl accelerați în mod special în perioada următoare? Ce obiective v-ați propus pentru finalul lui 2026?
Zdenek Romanek: Prioritatea noastră este să continuăm să creștem în poziția de cel mai bun consultant financiar pentru clienții noștri, într-un mediu economic volatil și dinamic. Într-o perioadă în care clienții sunt mai prudenți, trebuie să rămânem un sprijin solid pentru economie: să finanțăm responsabil, să luăm decizii bine calibrate și să oferim soluții potrivite, care să îi ajute pe oameni, antreprenori și companii să facă alegeri financiare bune. A doua prioritate este legată de oamenii noștri. Trebuie să îi susținem astfel încât să rămână cei mai buni consultanți pentru clienți și să se adapteze permanent la nevoile lor în schimbare. Astăzi, digitalul nu mai înseamnă doar funcționalitate, ci experiență.

Clienții se așteaptă la simplitate, viteză și control, iar noi trebuie să facem bankingul mai ușor de folosit, mai intuitiv și mai aproape de nevoile reale ale oamenilor.

A treia prioritate este să extindem utilizarea pragmatică a tehnologiei, în special a inteligenței artificiale, astfel încât să ne susținem creșterea fără să pierdem din vedere ceea ce contează cel mai mult: componenta umană. În România, atât clienții de retail, cât și cei corporate apreciază în continuare dialogul cu un consultant financiar real, care să îi ajute să înțeleagă ce produse li se potrivesc și cum își pot construi un plan financiar. Pentru a oferi această experiență într-un mod inteligent și scalabil la nivel național, combinăm consultanța umană cu instrumente avansate, precum Smart Finance, disponibil pe tabletele colegilor noștri din sucursale. Peste toate aceste priorități, avem un obiectiv foarte clar: să ducem mai departe corect tranzacția Garanti BBVA, să obținem aprobările necesare și apoi să începem integrarea într-un mod care protejează experiența clienților de ambele părți.

BankingNews: Raiffeisen Bank este recunoscută drept unul dintre cei mai apreciați angajatori din sistemul bancar. Ce înseamnă, concret, această poziționare pentru dumneavoastră?
Zdenek Romanek: Înseamnă că oamenii care sunt cel mai aproape de clienții noștri aleg să fie aici, iar asta se vede în indicatorii care, pentru mine, contează cel mai mult. Vechimea medie în bancă este de aproape zece ani, iar în ultimul nostru sondaj intern, aproximativ 90% dintre colegi au spus că sunt mândri să lucreze la Raiffeisen. Faptul că am fost recunoscuți ca Top Employer România pentru 2025 este o confirmare frumoasă, dar adevăratul test este dacă oamenii rămân, cresc și aduc aici cea mai bună versiune a muncii lor an după an. Până acum, exact asta fac.

BankingNews: Într-o perioadă în care AI și tehnologia schimbă modul de lucru, cum reușiți să păstrați motivația și implicarea oamenilor?
Zdenek Romanek: Fiind sinceri în legătură cu ceea ce se schimbă și clari în privința a ceea ce nu se schimbă. AI și automatizarea preiau tot mai mult din munca repetitive și tranzacțională, iar acesta este un lucru bun, pentru că le oferă oamenilor noștri mai mult timp pentru ceea ce tehnologia nu poate face: judecată, empatie, consiliere reală.

Motivația nu vine din a le spune oamenilor că AI nu va avea niciun impact asupra lor. Vine din a le arăta concret cum această tehnologie le poate face munca mai valoroasă, nu mai puțin valoroasă.

BankingNews: Dacă ar trebui să convingeți un tânăr talent să aleagă Raiffeisen, care ar fi argumentul decisiv?
Zdenek Romanek: Dacă ești curios, adaptabil, deschis către tehnologie și cu adevărat interesat de viața financiară a oamenilor, aici ai șansa să îți construiești o carieră, nu doar să ai un loc de muncă.

BankingNews: Sunteți CEO într-o perioadă în care banca trebuie să gestioneze simultan digitalizarea, AI, reglementările, schimbările fiscale și așteptările tot mai mari ale clienților. Care este decizia cea mai dificilă pe care trebuie să o ia astăzi un CEO de bancă?
Zdenek Romanek: Alocarea corectă a resurselor și a atenției. Într-un context în care se întâmplă atât de multe lucruri în același timp, este esențial să știi unde investești, pe ce te concentrezi și cum păstrezi organizația în mișcare, în aceeași direcție. La fel de important este să ne asigurăm că ne mișcăm împreună, cu o bună sincronizare. Când echipele sunt aliniate, pot face lucruri extraordinare. De aceea, pentru mine, una dintre cele mai mari priorități este să ne menținem aliniați.

BankingNews: Ce credeți că va defini succesul unei bănci în 2030? Dimensiunea, tehnologia, oamenii sau capacitatea de a construi încredere?
Zdenek Romanek: Încrederea, construită prin oameni și susținută de tehnologie. Știu că poate părea că evit o alegere clară, dar eu chiar nu cred că dimensiunea sau tehnologia sunt scopuri în sine, ci instrumente. O bancă poate fi mare și, totuși, irelevantă. Poate fi foarte digitalizată și, cu toate acestea, să nu inspire încredere.

Până în 2030, cred că băncile care vor conta cu adevărat vor fi cele la care clienții apelează pentru sfaturi, nu doar pentru tranzacții. Iar asta ține, înainte de orice, de încredere.

BankingNews: Închei cu o întrebare cu un caracter mai personal: ce v-a surprins cel mai mult în România de când conduceți Raiffeisen Bank?
Zdenek Romanek: Forța echipelor noastre. În multe situații dificile, am fost de nenumărate ori cu adevărat impresionat de cât de repede se pot mișca echipele noastre și de cât de mult pot livra, la toate nivelurile organizației. De fapt, încă nu știu care este limita noastră maximă. De fiecare dată când am impresia că am atins un nou record de viteză sau de impact, echipele noastre reușesc că mă surprindă din nou și să ridice ștacheta. Sunt pur și simplu extraordinare.

You Might Also Like

ING, DNSC și Poliția Română avertizează: fraudele telefonice au devenit cea mai răspândită metodă de fraudă. Cum reacționează seniorii în fața tentativelor de fraudă și ce pot face pentru protecția lor

Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, un pachet de trezorerie pentru afacerile mari. Alin Neacșu: Le oferim companiilor mai mult decât un produs de economisire

Record de cereri de negociere cu băncile prin CSALB. Ce au solicitat românii? Alexandru Păunescu: ”Contextul tensionat de pe plan intern și internațional generează stres financiar pentru toți consumatorii. De aceea, mulți dintre ei încearcă să găsească rezolvări”

BCR listează o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de peste 1 miliard de lei. Sergiu Manea: ”Este cea mai mare emisiune corporativă listată anul acesta la Bursa de Valori București, ceea ce pentru noi este un vot de încredere. Încredere în BCR, încredere în industria bancară și încredere în România”

UniCredit Bank extinde ShopSmart în Business Mobile pentru antreprenorii din segmentul Micro. Antoaneta Curteanu: Aducem beneficii relevante pentru companii

TAGGED: Raiffeisen Bank, Garanti BBVA, Zdenek-Romanek, interviu Zdenek-Romanek
Cornel Dinu 15/07/2026
Share this Article
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
By Cornel Dinu
Follow:
Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.
Previous Article ING, DNSC și Poliția Română avertizează: fraudele telefonice au devenit cea mai răspândită metodă de fraudă. Cum reacționează seniorii în fața tentativelor de fraudă și ce pot face pentru protecția lor
- Publicitate -
Ad image
- Publicitate -
Ad image
Ad image
Ad image

Alte articole

ING, DNSC și Poliția Română avertizează: fraudele telefonice au devenit cea mai răspândită metodă de fraudă. Cum reacționează seniorii în fața tentativelor de fraudă și ce pot face pentru protecția lor

3 ore ago

Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, un pachet de trezorerie pentru afacerile mari. Alin Neacșu: Le oferim companiilor mai mult decât un produs de economisire

22 de ore ago

Record de cereri de negociere cu băncile prin CSALB. Ce au solicitat românii? Alexandru Păunescu: ”Contextul tensionat de pe plan intern și internațional generează stres financiar pentru toți consumatorii. De aceea, mulți dintre ei încearcă să găsească rezolvări”

o zi ago

BCR listează o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de peste 1 miliard de lei. Sergiu Manea: ”Este cea mai mare emisiune corporativă listată anul acesta la Bursa de Valori București, ceea ce pentru noi este un vot de încredere. Încredere în BCR, încredere în industria bancară și încredere în România”

o zi ago

Primul proiect online de jurnalism financiar-bancar din România.

Ne găsiți și pe

© BankingNews - Toate drepturile rezervate

  • Despre BankingNews
  • Contact
  • Publicitate
Folosim cookies pentru a va oferi o experienta cat mai placuta pe site-ul bankingnews.ro. Mai multe detalii despre politica noastra referitoare la protectia datelor cu caracter personal puteti vedea aici: GDPR - Politica de Confidentialitate Setari CookieAccepta
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ

Removed from reading list

Undo
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?