„Dacă toată lumea gândeşte la fel, înseamnă că nimeni nu gândeşte”, spunea Benjamin Franklin, diplomat, om de știință, inventator, filosof, profesor și om politic american. Până la urmă, constructiv, în societate, fiecare opinie nu doar exprimată, dar și fundamentată și corelată unei realități universal valabile, ajută la evoluție.
Croșetând aceste opinii pe ideea de a crea progres, o țară își poate găsi calea spre împlinirea fiecărui cetățean în parte. Principala provocare pentru o societate este însă constituită de îmbinarea acestor opinii care să genereze un mecanism ce are menirea să aducă valoare adăugată.
Raportându-mă la cele enunțate până acum, am senzația că România s-a construit pe bucăți în perioada postdecembristă, s-a dezvoltat și ”subdezvoltat” pe porțiuni, pe segmente, pe industrii, pe indivizi, pe familii, pe comunități, pe zone, pe orașe, pe grupuri, pe tabere. Dar niciodată pe de-a-ntregul!
Guvernarea în democrația mioritică s-a raportat numai la proiecte și interese de grup și/sau la îndestularea personală, pierzând din vedere programele naționale promovate în fața electoratului și/sau binele comun. Problema principală a societății românești nu rezidă neapărat din iresponsabilitatea, reaua intenție sau, pur și simplu, incompetența politicienilor care s-au perindat la putere, ci se concentrează pe incapacitatea românilor de a asuma, ca societate, valori și principii sănătoase.
- ”Democraţia trebuie să însemne mult mai mult decât doi lupi şi o oaie care votează ce să mănânce la cină.” – James Bovard (scriitor și analist politic american)
- ”Democraţia nu este atât o formă de guvernare, cât un set de principii.” – Woodrow Wilson (fost președinte american)
- ”Democraţia este, în esenţa ei, o recunoaştere a faptului că noi, ca societate, suntem responsabili unul pentru celălalt.” – Heinrich Mann (romancier german)
- ”Democraţia este necesitatea de a te înclina uneori în faţa punctelor de vedere ale altora.” – Winston Churchill (om politic britanic)
Dacă citim, în ordinea prezentată, aceste gânduri despre definiția democrației, avem în față imaginea clară, nu doar frânturi, asupra problemei esențiale cu care se confruntă societatea românească. Asumând provocările pe care le naște invariabil cele patru judecăți, putem începe să construim, cu adevărat, ca popor, pe de-a-ntregul, eliberându-ne astfel și de tentația ”Fiecare cu bula lui!”. Pentru că, nu degeaba, fostul președinte ceh, Vaclav Havel, considerat părintele ”Revoluției de catifea”, susținea răspicat: ”Fără o împărţire largă a valorilor morale şi a obligaţiilor, nici legea, nici guvernul democratic, nici chiar economia de piaţă nu vor funcţiona corect!”.
Elitele, societatea civilă, specialiștii, partidele politice, puterea și opoziția, parlamentarii și funcționarii, aleșii și electoratul, românii de aici și românii plecați afară nu au reușit până acum să tragă cu toții la aceeași căruță. Niciun ”proiect de țară” sau o valoare comună nu a generat dorința colectivă de a lucra împreună, de a merge într-o singură direcție. Ca popor, ne rătăcim rapid în hățișul orgoliilor personale, în maratonul vinovaților fără vină sau în labirintul împlinirilor deșarte. Am putea să ne pierdem speranța, dacă cugetarea inegalabilului Ion Luca Caragiale – „În România, lingușirea și hoția sunt virtuți” – nu s-ar perima, progresiv, în generațiile viitoare. Rămân optimist, mai ales sub imboldul aceluiași strălucit dramaturg, care spunea, cu un rafinament aparte: ”Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă, nu e până-acuma dospit cumsecade.”.
Ce ne-ar putea uni?
De ceva vreme, în discursul bancherilor locali regăsim sintagma ”bunăstarea individului”. Florin Dănescu, președintele Executiv al Asociației Române a Băncilor, ”alintat” de Guvernatorul Mugur Isărescu ”purtătorul de cuvânt al băncilor”, îmi vorbea, pentru prima dată, încă de anul trecut, despre bunăstare ca o țintă a României și a românilor. Aceasta (bunăstarea!) este până la urmă obiectivul corect sau finalitatea fericită a unei economii, a unei comunități, a unei societăți, a unei țări.
Dacă putem vorbi deschis, indiferent de opțiunea politică sau de principiile de viață personale, despre profitul cetățenilor, de ce este greu să acceptăm și profitul companiilor sau al economiei în ansamblu? Este mai mult decât imposibilă varianta în care fiecare individ în parte să iasă pe plus, în condițiile în care economia, în ansamblul ei, și companiile ies pe minus. Tocmai de aceea, o societate cu o economie de piață liberă trebuie să aprecieze profitul, câștigul sau bunăstarea (depinde cum ne place să-l denumim!).
”Nu-i bogăția un păcat, cum nici sărăcia nu-i o virtute!”. Simplificând această cugetare creștină, dar păstrând și completările obligatorii ce intervin în ecuația enunțului prin conjuncția ”dacă”, avem în față un posibil obiectiv comun al societății românești.
În cadrul acestei ediții a Revistei BankingNews, am vrut să transpunem opiniile bancherilor în legătură cu provocările anului viitor pentru industria de profil. În consecință, am solicitat celor mai importante figuri ale comunității bancare câte un punct de vedere care să răspundă la întrebarea: ”Cum va fi anul 2018 pentru sistemul bancar din România, care sunt principalele provocări cu care se vor confrunta băncile locale și ce așteptări are instituția de credit pe care o reprezentați de la acest nou an?”.
Opinia exprimată de Steven van Groningen, președintele Raiffeisen Bank, m-a tulburat sincer. Și nu pentru că ar fi fost inedită, șocantă sau plictisitoare, ci pentru că are profunzime. Bancherul olandez, blamat puternic pentru că s-a numărat printre oamenii care au ieșit în Piața Victoriei la începutul acest an pentru a protesta față de Ordonanța 13, vorbește întocmai cum ar trebui să se exprime un român pentru români între români.
”În primul rând, pentru că vom sărbători Centenarul Unirii, îmi doresc ca în 2018 românii să fie solidari și să lucreze împreună pentru o Românie mai prosperă. Pentru sistemul bancar, acest lucru împreună – sau, dacă vreți, în aceeași direcție – al tuturor actorilor sociali este foarte important, pentru că noi avem rezultate bune în măsura în care clienților noștri (companii, populație, sector public) le merge bine”, a punctat Steven van Groningen. Simplu și la obiect. Două fraze ca două sticluțe cu esențe folosite pentru a desăvârși orice prăjitură.
Cum reușim?
Dar cum reușim, până la urmă, să ne descotorosim de toate metehnele, îmbrățișând solidaritatea, lucrul împreună și drumul prosperității?
Temelia unei construcții solide pentru societatea românească ar putea fi ”încrederea”. ”Încrederea”, despre care vorbește BCR, cea mai mare bancă din România, care și-a construit, în ultimul an, întreaga imagine pe fundația acestui cuvânt extrem de valoros. Un fel de monedă de schimb și, în același timp, magnet pentru relaționare, pentru apropiere, pentru toleranță, pentru compasiune, pentru empatie.
Dar nu poți realiza, cu adevărat, înălțarea acestei construcții solide pentru societatea românească fără să elimini tentația multora de a se raporta la viziuni extreme, categorice. Niciodată extremele nu au consolidat, ci, mai degrabă, au dezbinat. Poți avea concepții politice și ideologice socialiste sau liberale, fără să întinzi coarda sau, mai exact, fără să duci lucrurile la extremă. Fără să sari calul! Până la urmă viziunile diferite nu sunt neapărat contradictorii, ci pot fi și complementare.
Guvernarea din 2017 ne-a arătat că, de foarte multe ori, responsabilitatea unei funcții publice în România nu se raportează la cumpătare. Fracționarea societății s-a adâncit, devenind aproape o cangrenă, din cauza palavrelor devenite declarații oficiale sau din cauza idealurilor și principiilor mătrășite prin legi.
O scurtă istorisire prezentată, la ”Zilele Biz”, de Ömer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, în fața unei audiențe formată din tineri antreprenori, reușește cel mai bine să dea substanță ideii că oamenii au nevoie de cumpătare, lăsându-se mânați de viziuni echilibrate.
”Când eram student, am fost reținut de poliție pentru că am spart geamurile unei bănci. Mă consideram socialist, dar, de fapt, eram anarhist!”, le-a povestit bancherul, adept al conceptului de ”human banking” oamenilor de afaceri prezenți la ARCUB Gabroveni.
Subtilă povestioara șefului de la Banca Transilvania! Temperamentală și plină de povețe!
Acest Editorial semnat de Cornel Dinu a fost publicat în cadrul Numărului 4 al Revistei BankingNews.
