Secretele cursului valutar: de ce este important, cum se stabilește și ce factori îl influențează

Cursul de schimb valutar a devenit deja mit popular în țara noastră, din decembrie ’89 până în prezent. Practic el este una dintre categoriile financiare cele mai cunoscute de către români, privit cu simpatie de unii și cu repulsie de alții. A devenit principalul reper în economia românească, „legenda” pornind cu marca germană și dolarul, continuând apoi cu moneda euro. O vreme apele au fost tulburate și de alte monede, numite „exotice” – francul elvețian fiind vedeta principală. Cum s-a scris această poveste și ce învățăminte ar trebui trase din ea este una dintre întrebările care se pun în acest context.

Ce este cursul de schimb și care e mecanismul acestuia?

Cursul de schimb valutar este prețul unei monede exprimat într-o altă monedă. Astfel, se definește cât reprezintă o unitate de monedă străină (denumită și valută) în monedă națională (cotare directă). Există și excepții, cum ar fi cazul lirei străine sau a țărilor din zona euro, unde cotarea este indirectă, adică, ea exprimă care este echivalentul în monedă străină la o unitate de monedă națională.

Raportul dintre cele două monede este stabilit pe piața valutară, funcție de cerere și ofertă. Însă lucrurile nu au stat așa mereu, din punct de vedere istoric. Până în data de 15 august 1971, când administrația Nixon a hotărât suspendarea convertibilității în a aur a dolarului, raportul dintre diversele monede ale statelor se determina funcție de tipul și cantitatea de metal prețios din care erau confecționate și, mai târziu, definite. Au existat mai multe etape ale acestui fenomen, începând încă de la primele monede bătute în antichitate – staterul lui Cresus din Lidia în sec. al VII – lea î. Ch.

După suspendarea convertibilității dolarului în aur, a urmat un proces de dematerializare a banilor, parafat în anul 1978 prin al doilea amendament al Fondului Monetar Internațional, care înlocuia definitiv etalonul aur cu etalonul devize. În prezent, valoarea fiecărei monede este determinată funcție de puterea ei de cumpărare, adică, de cantitatea de bunuri și servicii produse de economia acelei țări. În acest context, după cum spunea reputatul economist francez Francois Perroux, fiecare popor are moneda pe care o merită, adică, funcție de performanța acelei economii.

Valutele se tranzacționează pe piețe valutare specializate, cu caracter național sau internațional. Acolo participă băncile în nume propriu sau în numele clienților cu ordine de vânzare-cumpărare la vedere sau la termen. Astfel, fiecare bancă, funcție de cererea și oferta pe care o are din partea clienților și a operațiunilor proprii, cotează, apoi oferă clienților un curs de vânzare și cumpărare. Acesta poate fi diferit funcție de tipul de operațiune: în cont sau la casierie. De aceea sunt cursuri diferite de la o bancă la alta în cadrul aceleiași zile. Casele de schimb valutar, asemănător, în funcție de cerere și ofertă, stabilesc cele două cursuri de schimb, de cumpărare și vânzare.

Care sunt factorii care influențează cursul de schimb?

Cei mai importanți factori care influențează cursul de schimb sunt: inflația și evoluția contului curent, de capital și financiar al balanței de plăți externe. Funcție de starea acestora, o serie de categorii financiar-economice acționează asupra cursului de schimb valutar, prin influențarea cererii în raport cu oferta de valută. Pe lângă acești factori, se adaugă și starea economiei, politicile economice abordate de autorități, anticipațiile agenților economici cu privire la evoluția cursului de schimb și a economiei în ansamblu, precum și evoluțiile din mediul politic și social.

Astfel, în contextul unei inflații ridicate (în special hiperinflație), se formează fenomenul de „valutizare” a economiei. În acest context, toată lumea se orientează către monedele economiilor puternice, cu circulație internațională, pentru a-și proteja valoarea reală a banilor (dolarizare/eurizare). Moneda națională este schimbată pe valută, întreținând, astfel, creșterea cursului de schimb. De aici apare și acea glumă din popor: ce face românul când rămâne fără lei? Schimbă dolari (euro)! Prima parte a tranziției românești spre economia de piață a fost profund marcată de fenomenul de dolarizare ca urmare a unei inflații chiar și cu trei cifre în anumiți ani.

La fel de importantă este starea balanței de plăți a țării. Cu cât deficitul este mai mare, cu atât există riscul unei deprecieri a monedei naționale. În cazul contului curent, acesta exprimă raportul dintre exporturi și importuri. Un deficit al contului curent arată că avem mai multe importuri decât exporturi, faptul că economia nu reușește să susțină cererea internă, dar și faptul că produsele exportate nu sunt suficient de competitive și calitative, astfel încât să atragă o cerere externă de produse. În aceeași manieră, deficitul contului de capital arată faptul că nu se acoperă prin vânzarea de active nefinanciare achiziționarea de active nefinanciare, iar deficitul contului financiar, demonstrează că se înregistrează tranzacții nete negative cu active și pasive financiare între rezidenți și nerezidenți. De ce se depreciază moneda națională în situația în care deficitul balanței de plăți se lărgește? Pentru că are loc o creștere a cererii de valută necesară plății bunurilor, serviciilor, activelor nefinanciare sau financiare din exterior. Astfel, conform legităților pieței, prețul crește, adică cursul de schimb valutar.

O deteriorare și tensiuni în ceea ce privește mediul politic și social, o percepție negativă a publicului larg cu privire la evoluția cursului de schimb și a economiei, deteriorarea mediului economic sunt factori care, de asemenea, influențează în mod negativ cursul de schimb valutar, din perspectiva monedei naționale. În acest context, putem asista la o fugă a investitorilor și, ca urmare, o creștere a cererii de valută pe piață urmată de depreciere.

Desigur, factorii mai sus menționați, în contextul în care își schimbă sensul de acțiune, duc la fenomenul de apreciere a monedei naționale. La rândul ei o apreciere prea abruptă și neconformă cu realitățile economice este la fel de periculoasă ca și deprecierea. Astfel, aprecierea monedei naționale trebuie să fie în concordanță cu creșterea productivității, eficienței și calității în economia unei țări.

De ce este important cursul de schimb valutar?

Funcție de tipul și performanța unei economii, cursul de schimb are semnificații aparte. De exemplu, în cazul economiilor în tranziție sau cele în curs de dezvoltare, putem asista la fenomenul de „valutizare”, mai ales când inflația „mușcă” rău din puterea de cumpărare a monedei naționale. Însă, acest fenomen îl întâlnim și în cazul monedelor economiilor performante, mai ales când acestea doresc să acceadă la o uniune monetară (cum este Uniunea Monetară Europeană). De asemenea, dependența relațiilor economice cu un anumit stat sau state din uniuni monetare, poate duce la același fenomen. În cazul nostru, în prezent, vorbim de „eurizare”. Astfel, multe dintre prețurile unor produse sunt exprimate în euro, tranzacția efectuându-se în moneda națională la cursul zilei. În cazul statelor cu inflație ridicată, această formă de exprimare a prețurilor este pentru a se acoperi de fluctuațiile cursului de schimb, dar în cazul celor care doresc să acceadă la o uniune monetară, e o formă de tranziție către noua monedă.

Tot în acest context, băncile pot oferi alternativa creditului în valută, mai ales dacă acesta este mai „ieftin” decât în moneda națională. Acest lucru s-a întâmplat și în România. Trebuie reținut faptul că o creditare în valută, pe lângă riscul majorării ratei dobânzii, aduce și riscul valutar de depreciere a monedei naționale și de creștere a ratelor exprimate în monedă națională.

Dar cea mai importantă semnificație a cursului de schimb valutar pentru orice fel de economie este cea dată de influența asupra importurilor și exporturilor. O apreciere a monedei naționale impulsionează importurile (se plătește mai puțin în echivalent monedă națională), pe când deprecierea favorizează exportatorii (primesc valută pe care o preschimbă pe mai multă monedă națională). În contextul deficitului balanței de plăți, problema care se pune este care ar fi optimul cursului de schimb. În cazul în care moneda este supraapreciată sau subapreciată, poate naște speculații pe curs.

Care este legătura între banca centrală și cursul de schimb?

Una dintre funcțiile băncii centrale este cea de „centru valutar”. În acest context, ea conduce politica cursului de schimb, stabilește și supraveghează reglementările cu privire la valută, administrează rezerva internațională a țării. Ea este cea care calculează și publică cursul de schimb de referință zilnic, acesta având o importanță statistică și juridică (reper pentru contractele/tranzacțiile exprimate în valută). Cursurile de schimb pe piețele valutare naționale se stabilesc funcție de o monedă de referință. În cazul României, din martie 2003, euro devine moneda de referință, înlocuind dolarul. Acest lucru s-a realizat ca urmare a perspectivei țării noastre de a adera la Uniunea Europeană și datorită faptului că relațiile economice erau preponderente cu țările UE. Toate celelalte valute cotează încrucișat față de moneda națională, adică se preia cursul dintre moneda referință de pe piețele valutare internaționale și moneda în cauză, apoi, funcție de cursul monedei naționale față de monedă de referință de pe piața națională se exprimă raportul de schimb între acea valută și moneda națională.

După dematerializarea monedei, statele aveau posibilitatea să stabilească regimul valutar: curs de schimb fix sau curs de schimb flotant, ambele cu mai multe variante, funcție și de intervenția băncii centrale asupra cursului de schimb. Cursul de schimb fix presupune că banca centrală intervine pentru menținerea unui curs între anumite marje de fluctuație, cursurile flotante implică neimplicarea băncii centrale. Cum intervine banca centrală asupra cursului de schimb? Prin vânzări și cumpărări de valută pe piața valutară interbancară. Astfel, funcție de situație, mărește sau scade cererea/oferta de valută. Practic folosește regulile pieței. Ea utilizează valută din rezerva internațională pentru a realiza aceste intervenții.

După cum spuneam mai devreme, funcție de performanța economiei, banca centrală poate lăsa mai mult sau mai puțin liber cursul de schimb. În cazul în care piața duce cursul într-un punct nociv pentru economie, banca centrală intervine pentru corecții sau încetează de a mai interveni (depinde de situație). Același lucru s-a întâmplat cu Banca Elveției când a renunțat să mai intervină contra aprecierii francului. În acest context, francul elvețian s-a apreciat semnificativ în raport cu euro, lucru simțit în special de debitorii în această valută din alte state precum România, Ungaria, Polonia etc. De asemenea, banca centrală intervine pe piața valutară în cazul atacurilor speculative datorate vulnerabilităților economiei în cauză (deficit al balanței de plăți sau al bugetului public, starea economiei etc.).

Regimurile cursului de schimb se pot împărți în regimuri valutare cu curs fix, curs intermediar sau flotare liberă. După cum vedem, e în funcție de gradul de intervenție al băncii centrale. Există mai multe abordări cu privire la detalierea acestei clasificări, ca urmare a eterogenității regimurilor de curs de schimb. România are flotare controlată, ca regim valutar stabilit, ceea ce înseamnă că Banca Națională a României nu are o anumită bandă de fluctuație predefinită sau o anumită țintă de curs prestabilită, ci intervine ținând cont de un număr mai mare sau mai mic de indicatori economici (deficitul balanței de plăți, nivelul rezervelor internaționale etc). Intervenția nu este automată și poate fi directă sau indirectă.

Cât privește rezerva internațională aflată în administrarea băncilor centrale, ea este formată din activele externe deținute de autoritățile unui stat sub formă de: valute, aur, DST, creanțe asupra Fondului Monetar International, titluri exprimate în monede convertibile, alte creanțe. Un nivel optim al ei ar fi cel echivalent al valorii importurilor pentru 3-6 luni, fără a se apela la alte mijloace de plată. Dimensiunea ei oferă credibilitate mai mare sau mai mică statului respectiv în relațiile financiare internaționale. Prin intermediul ei se realizează serviciul datoriei publice externe, iar banca centrală realizează intervențiile pe piața valutară, conform politicii sale privind cursul de schimb.

Clasificarea FMI a regimurilor valutare „de facto” 2016

Sursa: FMI

Cursul de schimb valutar în România: o poveste cu final fericit?

După revoluția din decembrie 1989, țara noastră a trecut printr-un proces de tranziție la economia de piață. Acest lucru a implicat și un proces de trecere către convertibilitatea deplină a monedei naționale. Până atunci, în perioada socialistă, exista un curs oficial fixat la 35 lei dolarul american, iar cel de pe piața neagră ajunsese și la 150 lei pe dolar. Astfel, au avut loc trei etape de convertibilitate. Prima a fost în noiembrie ’91 când s-au unificat cursurile de schimb valutar, fapt urmat de o convertibilitate limitată, internă, de cont curent. A doua s-a produs la 25 martie 1998, când România a acceptat obligațiile stipulate de art. VIII din statutul FMI, liberalizând operațiunile de cont curent. Acest lucru presupunea angajamentul autorităților de a elimina restricțiile privind operațiunile de cont curent; neintroducerea altor restricții în viitor; regimul cursului de schimb să nu sufere modificări semnificative; crearea condițiilor cât mai favorabile relansării reformei economice. Ultima etapă – 1 aprilie 2005, a adus convertibilitatea totală, prin liberalizarea contului de capital. În martie 2003, euro este stabilit ca monedă de referință, iar la 1 ianuarie 2007 România adera la Uniunea Europeană, deschizând noi perspective cu privire la viitorul economiei românești. În tot acest timp, fluctuațiile cursului de schimb au scris povestea economiei românești de după 1990, cu suișurile și coborâșurile ei. Dacă ne uităm la câteva repere cu privire la evoluția nominală a cursului de schimb (aducând la același numitor ca urmare a denominării leului din 2005), constatăm că între cursul din 3 martie 2003, momentul instituirii euro ca monedă de referință pentru noi și cel de la începutul lunii august a.c. a existat o creștere de 29,48%. Cursul mediu a fost de 4,1237 lei pe euro, iar deviația standard de 0,4056. Cea mai ridicată valoare a leului a fost în data de 02.07.2007, iar cea mai scăzută, anul acesta, în 21 iunie, ecartul fiind de 50,08%. După aderare, statistica descriptivă de arată o medie de 4,2492 lei la un euro și o deviație standard de 0,3739.

Desigur, perspectiva adoptării monedei euro va rezolva o parte din problemele aduse de fluctuațiile cursului de schimb, dar va aduce și noi provocări. Astfel, timp de 2 ani ar trebui ca bătrânul leu să treacă prin furcile caudine ale Mecanismului cursului de schimb (ERM II). Astfel, fluctuația leului față de cursul de schimb convenit din momentul începerii procesului nu trebuie să fie mai mare de +/-15%. Când va avea loc acest episod? Când, parafrazându-l Francois Perroux, România va merita moneda euro! Astfel, îndeplinirea în mod sustenabil a criteriilor de convergență nominală va fi un „must” în acest sens. De asemenea, ar trebui avut în vedere și un proces de convergență în ceea ce privește valorile Uniunii Europene. Fără îndeplinirea acestui deziderat, vom adopta doar forme fără fond.

Acest material, apărut în cadrul Numărului 7 al Revistei BankingNews (ediția lunii septembrie 2018), este semnat de BOGDAN CĂPRARU, Prof. Univ. Dr. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.