Recent, un raport al Băncii Naționale a României indica faptul că 45% din firmele românești au capital negativ și pot induce un risc în economie. Nimic mai adevărat din perspectiva poziției sale de garant al macrostabilității economiei românești. Propunerea din partea autorității monetare vine spre radierea acestor firme automat de către stat.
Personal cred că ar trebui făcute unele nuanțări și distincții, mai ales dacă analizăm principalele cauze care au condus la această situație la nivel național. Desigur, se vorbește de mult timp de faptul că o serie de „SRL-uri” căpușează economia și nu sunt altceva decât vehicule prin care se realizează evaziune fiscală, devalizare a banului public sau alte activități la limita legii.
Clar că astfel de comportamente trebuie eradicate! Însă, există o serie de cauze specifice economiei românești care ar oferi unele circumstanțe atenuante firmelor aflate în asemenea situație. Sănătatea business-ului din România cred că este afectată în primul rând printr-o fiscalitate prea apăsătoare. „Optimizarea fiscală” de care se vorbește este indusă în principal de impozitarea poate prea mare a forței de muncă sau a „dublei” impozitări a dividendelor – impozit pe profit, apoi impozit pe dividende și alte contribuții.
Tot în această direcției cred că ar trebui făcută distincția între IMM-uri și firmele mari. Ce-i drept, dacă o firmă de talie mare are capital negativ, mai ales dacă mai e și listată la bursă, ea poate induce un risc major și se impun anumite măsuri. Dar în cazul IMM-uri, povestea se schimbă… Ca să poți să ai o „tracțiune” de calitate, trebuie să ai și „combustibil” pe măsură…
Uneori statul intervine chiar brutal, administrativ în piață, prin măsuri de tot felul. Să luăm exemplul firmelor din domeniul farmaceutic, unde prețul de vânzare al medicamentelor a fost impus în câteva rânduri în „jos”, în pofida faptului că firmele de distribuție (depozite, farmacii) aveau încă stocuri achiziționate la prețurile inițiale mai mari. Astfel, au fost puse în situația de a vinde unele medicamente sub prețul de achiziție. Nu a fost această măsură o formă de decapitalizare forțată de către stat a unui segment de activitate? Exemple mai putem da…
O altă problemă este aceea a finanțării IMM-urilor. Una dintre cauzele capitalului negativ poate veni și din dificultatea de finanțare a afacerii în anumite momente. Modelul de finanțare românesc se bazează pe bani de la asociați/acționari, autofinanțare sau bănci. Timid, piața de capital încearcă să spargă gheața cu piața AERO. Băncile, în principiu, au niște reguli după care se ghidează la finanțare, numite norme. Ele se bazează în primul rând pe cifre și, ca urmare a unei atitudini de prudență, văd mai greu povestea din spatele cifrelor. Și când spun povestea, mă refer la perspectivele de creștere și dezvoltare ale firmei, cauzele care au dus la acea situație negativă. Astfel, firma intră în cerc vicios: poate ieși din marasm dacă primește finanțare, dar nu primește finanțarea datorită „cifrelor” și, astfel, continuă situația negativă.
De regulă, cele mai uzitate produse și servicii la care apelează firmele la bănci sunt cele de cont curent (plăți) și creditare. Ori dacă creditarea nu poate intra în discuție pentru firmele cu probleme, atunci acestea folosesc doar serviciile de cont curent. Dar, vedem că în piața intră tot felul de companii nebancare care oferă astfel de servicii. De asemenea, apar și alți finanțatori gen business angels, fonduri de hedging, de investiții etc. Oare băncile, în aceste condiții, nu ar rămâne fără obiectul muncii?
Răspunsul poate fi NU, dacă acestea se vor adapta la piață, vor face eforturi pe linia separării „grâului de neghină”. Modelul de „bancă a casei” ar trebui îmbrățișat de băncile românești, în sensul de a fi alături de firmă și la bine și la greu. Pentru asta analiștii din bănci ar trebui să vadă nu numai cifre, ci și potențialul de creștere, iar banca să ofere consiliere, atât financiară, cât și de profil. De ce? Pentru că astfel își vor asigura viitorul!
Editorial semnat de
Prof. univ. dr. Bogdan Căpraru
