BT Capital Partners a ajuns la 35.000 de conturi de tranzacționare la bursă deschise prin aplicația BT Pay, un număr dublu față de iunie 2026. Noii investitori provin mai ales din segmentul Private și Premium Banking al Băncii Transilvania, potrivit unui comunicat al companiei.
Creșterea a fost susținută de integrarea serviciilor de investiții în BT Pay, care permite deschiderea rapidă a unui cont de tranzacționare, precum și de lansarea BT România ETF, fond de investiții al Grupului Banca Transilvania tranzacționat la Bursa de Valori București.
Cele mai multe conturi au fost deschise de clienți din Cluj-Napoca, București, Constanța, Iași și Timișoara.
„Creșterea accelerată a numărului de conturi deschise prin BT Pay ne arată că investițiile devin tot mai accesibile pentru un număr tot mai mare de persoane. Vedem o schimbare de mentalitate, în care economisirea este completată de interesul pentru construirea pe termen lung a prosperității. În acest context, avantajul nostru este că putem conecta, în cadrul ecosistemului Grupului Financiar Banca Transilvania, soluțiile de economisire, de investiții și pentru administrarea banilor într-o experiență simplă. Continuăm să dezvoltăm soluții pentru investitori și să contribuim la creșterea participării românilor pe piața de capital”, declară Daniela Secară, CEO BT Capital Partners.
90.000 de persoane investesc la BVB prin intermediul BT Capital
În total, peste 90.000 de persoane investesc la Bursa de Valori București prin intermediul BT Capital Partners, liderul pieței de intermediere din România. Creșterea bazei de clienți a contribuit la depășirea valorii activelor nete ale BT Capital Partners la 40 de miliarde de lei, echivalentul a circa 8 miliarde de euro, se mai precizează în comunicat.
