Povestea bankingului românesc din ultimii 20 de ani este, în esență, o poveste despre pierdere și revenire. După privatizarea BCR, capitalul românesc a trecut în plan secund, iar controlul sistemului bancar din România a fost preluat aproape integral de grupuri financiare străine. Astăzi, tabloul arată din nou diferit. Această analiză urmărește drumul de la dispariția băncilor românești din prim-plan până la momentul în care Banca Transilvania a devenit cel mai puternic jucător din piața bancară locală.
Momentul privatizării BCR din decembrie 2005, când Erste Bank a câștigat licitația pentru pachetul majoritar de acțiuni, reprezintă un punct sensibil pentru industria bancară din România, pentru că atunci s-a schimbat radical raportul de forțe dintre acționariatul autohton și acționariatul străin din industria bancară din România. Vânzarea efectivă a BCR către grupul bancar austriac s-a materializat octombrie 2006, când Erste Bank a plătit statului român 3,75 miliarde de euro pentru 61,88% din acțiuni.
Astfel, dacă la finalul anului 2005, instituțiile de credit cu capital majoritar românesc dețineau 37,8% din activele totale ale industriei bancare, datorită cotei de piață impresionante a BCR (25,7%), un an mai târziu, dispariția BCR de pe lista băncilor românești diminuează ponderea instituțiilor cu capital local la numai 11,4%. Această cotă de piață era asigurată de Banca Transilvania (4,7%), CEC Bank (4,1%), EximBank (1,7%), Banca Carpatica (1%) și Libra Bank (0,2%).
La finalul anului 2006, cele mai importante ponderi din activele totale ale industriei bancare deținute de instituții de credit cu capital majoritar străin aparțineau, potrivit rapoartelor anuale ale Băncii Naționale a României, grupurilor bancare din Austria (42% prin BCR, Raiffeisen Bank, HVB Bank și Volksbank), din Franța (16,3% prin BRD Groupe Société Générale), din Grecia (12,5% – prin Bancpost, Alpha Bank, Banca Românească National Bank of Greece, Piraeus Bank, Exporiki Bank și Egnatia Bank), din Olanda (7,3% prin ING Bank și ABN Amro Bank) și prin Italia (3,2% prin UniCredit Bank, Intesa SanPaolo Bank, Banca Italo-Romena și Banca di Roma SpA).
Perioada de boom dintre 2006 și 2008 – ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”! Grecii câștigă, austriecii pierd
Așa cum se poate observa, la nivelul anului 2006, sistemul bancar din România era dominat de investitorii austrieci, francezi și greci, care controlau împreună peste 70% din piața locală. De altfel, 2006 este și anul în care băncile din Austria au avut istoric cea mai mare cotă pe piața din țara noastră, adică 42%. Dar lucrurile au funcționat în următorii ani în detrimentul investitorilor austrieci, care au încheiat anul 2008 cu o cotă considerabil mai mică, respectiv de 33,1%.
Între 2006 și 2008 a urmat o perioadă de boom pentru bankingul românesc, prin dezvoltarea agresivă a serviciilor și produselor bancare pentru populație, care s-a tradus pentru unele bănci printr-o accelerare ieșită din comun, aproape nesperată. Cel mai important exemplu în acest sens este creșterea Volksbank de la 2,7% în 2006 la 6,8% în 2008. În fapt, Volksbank este singura bancă din Austria care a reușit în acei ani să se urce pe valul de creștere. Tot în acest interval, BCR – cea mai mare bancă din România la acea vreme – a trecut printr-un amplu proces de restructurare care a lăsat urme adânci, pierzând 6 puncte procentuale din cota de piață, de la 26,2% în 2006 la 20,3% în 2008.
De asemenea, un alt grup bancar din Austria, Raiffeisen Bank, nu a urmat o politică agresivă, ceea ce a ”costat-o” 2 puncte procentuale din cota de piață, de la 8% în 2006 la 6% în 2008. În același interval, mai exact în iunie 2007, grupul investitorilor din Austria a pierdut un membru, respectiv HVB Bank, care a fuzionat cu UniCredit Bank. Toate aceste permutări au redus în perioada amintită cota de piață a austriecilor din sistemul bancar local cu aproape 10 puncte procentuale.
Perioada 2006 – 2008 a fost de bun augur pentru investitorii din Grecia ai sistemului bancar din România, instituțiile de credit cu acționariat grecesc cumulând o cotă de piață de 17,5% la finalul anului 2008, față de 12,5% în 2006. De altfel, acesta rămâne momentul de glorie al investitorilor greci, pentru că după 2008 urmează ani grei, care consemnează o decădere progresivă a cotei de piață, până aproape la dispariția capitalului din Grecia. De-a lungul anilor, au ieșit de pe piața românească rând pe rând actorii bancari din Grecia, pentru ca în prezent să mai avem numai o instituție de credit cu acționariat grecesc, Vista Bank, cu o cotă de piață de circa 1%.
Acționariatul românesc din bankingul din România a renăscut ca pasărea Phoenix. Statul a rezistat pe baricade până a înflorit privatul
Grupul instituțiilor de credit cu capital majoritar românesc a înregistrat o creștere importantă a cotei de piață de la 11,4% în 2006 până la 16,8% în 2011, datorită dezvoltării organice, aproape umăr la umăr, înregistrate de Banca Transilvania și CEC Bank. Situația acționariatului românesc se strică însă în 2012, când BNR mută Banca Transilvania la categoria băncilor cu capital majoritar străin, pe fondul unor modificări intervenite în structura acționariatului, care au condus la creșterea cotei de participație a unor persoane fizice și juridice străine.
Astfel, la finalul anului 2012, cota de piață a băncilor cu capital majoritar românesc era de numai 10%. Până la finalul anului 2016, cota de piață a instituțiilor de credit cu capital majoritar local se erodează până la 8,73%.
Însă, în 2017, o altă modificare structurală s-a produs pe fondul schimbărilor consemnate în situația acționariatului Băncii Transilvania care au implicat reîncadrarea acesteia în categoria instituțiilor de credit cu capital majoritar privat românesc. Și brusc, cota de piață a băncilor românești crește la 23,02%, datorită ponderii deținute de Banca Transilvania de 13,87%.
De atunci, conform rapoartelor anuale ale Băncii Naționale a României, cota de piață a băncilor cu capital majoritar românesc a crescut an de an până la 37,56% în 2024, ponderile cele mai mari fiind controlate de Banca Transilvania (circa 22%) și CEC Bank (11,3%).
Iată, că la distanță de 20 de ani, băncile românești din România dețin cam aceeași cotă de piață, de circa 38%, însă actorul principal este altul. În locul BCR, cea mai mare bancă din România în 2005 deținută de statul român până în 2006, a apărut Banca Transilvania, o instituția de credit cu capital privat românesc, care a reușit să-și majoreze cota de piață de peste 5 ori în cei 20 de ani (de la 3,9% în 2005 la peste 22% în 2025) și să devină cea mai mare bancă din România.
Povestea Băncii Transilvania s-a derulat pe repede înainte, la o viteză amețitoare. Ritmul de creștere a căpătat amploare an după an, dezvoltarea organică agresivă și cele patru achiziții (Volksbank, Bancpost, OTP Bank și Idea::Bank, devenită între timp Salt Bank) transformând Banca Transilvania într-un adevărat colos bancar care poartă ștampila ”Fabricat în România”.
Mai trebuie subliniat și faptul că, în perioada analizată, statul român a reușit să facă din CEC Bank un pilon important al sistemului bancar, pentru că astăzi CEC Bank ocupă poziția a treia în topul băncilor după active, având o cotă de piață de aproape 3 ori mai mare, de la 4,4% în 2005 la circa 12% în 2025.
Acționariatul românesc deține din nou supremația, devansând acționariatul austriac. Acționarii greci aproape că au dispărut, acționarii italieni au devenit mai puternici
Să nu uităm că o lungă perioadă de timp, din 2006 până în 2017, investitorii austrieci au ocupat prima poziție în topul acționarilor din sistemul bancar autohton. Însă, în 2018, ponderea grupurilor bancare din Austria (BCR și Raiffeisen Bank) a fost depășită de ponderea grupurilor bancare cu acționariat local. Și de atunci, distanța dintre cele două grupuri s-a mărit în fiecare an, pentru ca în prezent diferența să fie de 15 puncte procentuale.
Analiza celor 20 de ani de banking din prisma raportului de forțe dintre acționariatul românesc și cel străin ne mai arată că cea mai bună evoluție a fost înregistrată de grupul de instituții de credit cu acționariat italian, care dețin în prezent o cotă de piață totală de circa 13% de la 3,3% în 2005. La polul opus, cea mai proastă evoluție a fost consemnată de grupul de instituții de credit cu acționariat grecesc, care s-a diminuat de la 11,6% în 2005 până la circa 1% în 2025.
Interesant este faptul că investitorii români și investitorii italieni sunt principalii beneficiari ai ”dispariției” investitorilor greci din industria bancară din România, aceștia împărțindu-și aproape frățește activele grecești, prin tranzacțiilor de cumpărare Banca Transilvania – Bancpost și EximBank – Banca Românească pe de o parte, și UniCredit Bank – Alpha Bank și Intesa SanPaolo Bank – First Bank (Piraeus Bank) pe de altă parte.
În privința acționariatului francez și olandez din sistemul bancar din România, ceea ce se poate spune cu certitudine este că acestea sunt dependente de traseele celor două bănci reprezentative: BRD și ING Bank.
Cum arată acționariatul principalelor bănci românești
Banca Transilvania este o instituție de credit cu acționariat majoritar privat românesc, structura acționariatului fiind 78,3% acționariat românesc și 21,7% acționariat internațional. Banca Transilvania are o cotă de piață de circa 22%.
CEC Bank este o bancă universală deținută în proporție de 100% de statul român prin Ministerul Finanțelor și are o cotă de piață de aproape 12%.
Exim Banca Românească este o bancă universală ce are ca acționar majoritar statul român care deține, prin Ministerul Finanţelor Publice, 98,86% din capitalul social, restul acțiunilor fiind în posesia acționarilor minoritari persoane fizice si juridice – 1,14%. Exim Banca Românească avea la 31 decembrie 2024 o cotă de piață de 3%.
