Stiri BancareStiri Bancare
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Reading: Deși majoritare, femeile din România sunt pe ultimul loc când vorbim de plăți digitale, conturi, carduri, economisire, credite. Ce decalaje avem de recuperat când vorbim de incluziune financiară
Share
Notification Show More
Latest News
De astăzi realitatea ne bate din nou la ușă: Ce așteaptă economia de la președintele Nicușor Dan?
Stiri de top
Cum interpretăm mesajul de la Banca Națională, care semnalează „incertitudini deosebit de ridicate”. Cristian Popa vorbește despre inflație mai ridicată și riscuri mari la adresa conduitei viitoare a politicii fiscale
Stiri de top
Ce se întâmplă cu ratele tala la bancă pentru că BNR a păstrat dobânda-cheie la 6,5%. Prudență în fața incertitudinilor economice
Stiri de top
Finanțare Raiffeisen în valoare de peste 28,7 milioane de euro pentru parcul fotovoltaic Teiuș. Cătălin Cepișcă: Încă un pas spre susținerea tranziției energetice a României
Stiri de top
Patria Bank, profit de 10 milioane de lei în primele trei luni din an. Valentin Vancea: Continuăm să susținem mediul antreprenorial românesc
Stiri de top
Aa
Stiri BancareStiri Bancare
Aa
  • Prima pagina
  • Stiri de top
  • Analize
  • Interviuri
  • Opinii
  • Informații financiare
Follow US
© BankingNews - Toate drepturile rezervate
Stiri Bancare > Blog > Analize > Deși majoritare, femeile din România sunt pe ultimul loc când vorbim de plăți digitale, conturi, carduri, economisire, credite. Ce decalaje avem de recuperat când vorbim de incluziune financiară
AnalizeStiri de top

Deși majoritare, femeile din România sunt pe ultimul loc când vorbim de plăți digitale, conturi, carduri, economisire, credite. Ce decalaje avem de recuperat când vorbim de incluziune financiară

Gabriela Dinu
Last updated: 28/03/2024 13:04
Gabriela Dinu 1 an ago
Share
Ella Kállai, PhD, Economist Șef al Alpha Bank
SHARE

Femeile din România au de recuperat decalaje consistente privind incluziunea financiară, arată datele analizate de Ella Kallai, economist sef al Alpha Bank.

Contents
Femeile folosesc internetul preponderent pentru socializareRomâncele, ultimele la incluziune financiarăRomâncele economisesc cel mai puținSectorul public promovează mai mult incluziunea financiarăDoar 53% din populația feminină de peste 15 ani a făcut o plată digitală în cursul anului 2021

Chiar dacă peste 80% din populația feminină utilizează internetul, suntem pe ultimul loc la utilizarea acestuia pentru plăți digitale, pentru deschiderea unui cont sau accesarea unui card.

Totodată, ponderea doamnelor care se împrumută, care fac economii sau care economisesc prin intermediul unei instituții financiare sunt cele mai reduse în regiune. Aceste date ne indică că este primordial ca România să investească masiv în educația digitală și financiară pentru a ajuta la dezvoltarea abilităților populației feminine (și nu numai).

Cauzele incluziunii financiare reduse

  1. România are cea mai crescută rata de sărăcie și excluziune socială din UE, de 34,4% versus media europeană de 21,7%;
  2. Nivelul scăzut de educație, în general, financiară în special;
  3. Numărul scăzut de sucursale bancare și POS în special în mediul rural.

Analiza Alpha Bank

Incluziunea financiară este o piatră de temelie a dezvoltării, datorită faptului că serviciile financiare înglobează cele mai recente tehnologii digitale, sunt o sursă de finanțare a dezvoltării tuturor celorlalte sectoare și motorul infrastructurii economiei fără numerar.

Baza de date Global Findex realizată de Banca Mondială este o sursă importantă de monitorizare a evoluției incluziunii financiare la nivel mondial. Datele sunt colectate în urma anchetelor desfășurate la fiecare trei ani începând cu 2011. Ultimele date sunt din 2021 și acestea au fost utilizate pentru conturarea comportamentului financiar al populației feminine definit de combinația serviciilor financiare utilizate și amploarea utilizării lor.

Comportamentul financiar în România și în țările din regiune, cu excepția Cehiei, este majoritar determinat de populația feminină care reprezintă mai mult de jumătate din populația în vârstă de peste 15 ani, luată ca referință (Fig. 1a).

Un rol determinant în formarea comportamentul financiar il are incluziunea digitală. Conform indicelui economiei si societății digitale (Digital Economic and Society Index, DESI) elaborat de Comisia Europeană, între 73% și 87% din populația feminină în vârstă de 15-74 ani din regiune utilizează internet.

Femeile folosesc internetul preponderent pentru socializare

În România, 81% din populația feminină în vârstă de 15-74 ani utilizează internetul, însă din această populație doar 18% utilizează online banking și 15% servicii publice digitale, mult sub nivelul celorlalte țări (Fig. 1b).

Româncele, ultimele la incluziune financiară

În România, mai puține femei decât în restul țărilor din regiune sunt conectate cu instituțiile financiare prin deținere de cont, card de debit și card de credit (Fig. 2). Ponderea populației feminine care deține un cont la o instituție financiară este de 66%, fiind cea mai mică din regiune. Decalajul este mare și față de Bulgaria care are a doua cea mai mică valoare de 84%, cu atât mai mult față de Polonia, Cehia unde peste 90% din populația feminină deține un cont la o instituție financiară. Nici deținerea de carduri, în special de debit, nu este atât de răspândită precum în regiune. Doar jumătate din populația feminină de peste 15 ani deține un card de debit față de peste 70% în Ungaria și Bulgaria și de peste 80% în celelalte țări.

În ceea ce privește îndatorarea, 38% din populația feminină împrumută bani, peste ponderea din Ungaria și Cehia, dar numai 15% din populația feminină se împrumută de la o instituție financiară, adică nici jumătate (40%) din cele care se împrumută (Fig. 3).

În țările analizate, mai mult de jumătate din femeile care se îndatorează fac împrumutul de la instituțiile financiare. Excepția notabilă este a Greciei, unde procentul femeilor care se împrumută de la instituțiile financiare este de 35%, din totalul femeilor care fac un împrumut.

Româncele economisesc cel mai puțin

În ceea ce privește economisirea în rândul femeilor în România atât ponderea celor care fac economii (39%), cât și ponderea celor care economisesc prin intermediul unei instituții financiare (14%) sunt cele mai reduse în regiune. Doar în România, mai puțin de jumătate din cele care economisesc (37%) aleg să folosească o instituție financiară.

Utilizarea instituțiilor financiare în transferul salariilor, pensiilor si prestaților sociale, în România este cea mai redusă din regiune. Salariile din sectorul public sunt transferate în proporție de 68% prin intermediul instituțiilor financiare (Fig. 4).

Presupunând că această proporție se păstrează indiferent de genul beneficiarilor, înseamnă că 3% din populația feminină nu primește salariul prin intermediul unei instituții financiare (9% din populația feminină de peste 15 ani lucrează în sectorul public).

Sectorul public promovează mai mult incluziunea financiară

Totuși, cu această performanță sectorul public promovează mai mult incluziunea financiară decât sectorul privat, unde salariile sunt transferate în proporție de 59% prin intermediul unei instituții financiare (Fig, 6), ceea ce înseamnă că în jur de 13% din populația feminină nu primește salariul prin intermediul unei instituții financiare (31% din populația feminină de peste 15 ani lucrează în sectorul privat).

Implicarea instituțiilor financiare în transferul pensiilor și altor prestații sociale este încă și mai redusă (Fig. 4). Din totalul beneficiarilor de pensii publice sau prestații sociale, doar 46% primesc aceste venituri prin intermediul unei instituții financiare, ceea ce înseamnă că 21% din populația feminină de peste 15 ani nu primește aceste venituri prin intermediul unei instituții financiare (39% din populația feminină de peste 15 ani este beneficiară de pensii sau prestații sociale).

Contribuția femeilor la intermedierea financiară a plăților de utilități este de asemenea redusă în România (Fig. 5), atât pentru că mai puține femei comparativ cu țările în regiune, cu excepția Greciei, fac plăți de utilități (77% din populația feminină de peste 15 ani) cât și pentru că puține din plățile de utilități sunt făcute prin intermediul unei instituții financiare (20% din toate plățile efectuate), aproape jumătate din plățile de utilități (47%) sunt în numerar, cel mai mare procent din regiune. În schimb, în cazul transferurilor de bani în străinătate, cu toate că proporția femeilor care fac aceste transferuri este cea mai mică în România (12%) cea mai mare parte a transferurilor (72%) se derulează printr-o instituție financiară.

Doar 53% din populația feminină de peste 15 ani a făcut o plată digitală în cursul anului 2021

Comparativ cu femeile din țările din regiune, în România femeile utilizează mai puțin telefonul mobil și internetul ca mijloc de plată. Doar 53% din populația feminină de peste 15 ani a făcut o plată digitală în cursul anului 2021 (Fig. 7). Decalajul este mare față de Bulgaria cu 68% sau față de celelalte țări unde peste 80% din femei fac plăți digitale. Telefonul mobil și/sau internetul sunt mai puțin utilizate atât pentru plata cumpărăturilor făcute online cât și pentru plata facturilor (35% respectiv 31% din populația feminină de peste 15 ani).

În concluzie, România are de recuperat decalaje consistente în incluziunea financiară a femeilor și continuarea lărgirii abilităților lor digitale este o cale de urmat, arată analiza Alpha Bank.

You Might Also Like

De astăzi realitatea ne bate din nou la ușă: Ce așteaptă economia de la președintele Nicușor Dan?

Cum interpretăm mesajul de la Banca Națională, care semnalează „incertitudini deosebit de ridicate”. Cristian Popa vorbește despre inflație mai ridicată și riscuri mari la adresa conduitei viitoare a politicii fiscale

Ce se întâmplă cu ratele tala la bancă pentru că BNR a păstrat dobânda-cheie la 6,5%. Prudență în fața incertitudinilor economice

Finanțare Raiffeisen în valoare de peste 28,7 milioane de euro pentru parcul fotovoltaic Teiuș. Cătălin Cepișcă: Încă un pas spre susținerea tranziției energetice a României

Patria Bank, profit de 10 milioane de lei în primele trei luni din an. Valentin Vancea: Continuăm să susținem mediul antreprenorial românesc

TAGGED: venit, economisire, pensii, imprumut, plati, banci, internet, Card de debit, numerar, banca, card de credit, Ella Kallai, cont, incluziune financiară, femei, bani, salariu, credit
Gabriela Dinu 28/03/2024
Share this Article
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
By Gabriela Dinu
Follow:
Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.
Previous Article 6.260 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz
Next Article Alpha Bank, la câțiva pași de declanșarea conflictului colectiv de muncă, înaintea fuziunii cu UniCredit. Primele negocieri au eșuat

– Publicitate –

Ad image
Ad image
Ad image
Ad image
Ad image

Alte articole

De astăzi realitatea ne bate din nou la ușă: Ce așteaptă economia de la președintele Nicușor Dan?

21 de minute ago

Cum interpretăm mesajul de la Banca Națională, care semnalează „incertitudini deosebit de ridicate”. Cristian Popa vorbește despre inflație mai ridicată și riscuri mari la adresa conduitei viitoare a politicii fiscale

3 zile ago

Ce se întâmplă cu ratele tala la bancă pentru că BNR a păstrat dobânda-cheie la 6,5%. Prudență în fața incertitudinilor economice

3 zile ago

Finanțare Raiffeisen în valoare de peste 28,7 milioane de euro pentru parcul fotovoltaic Teiuș. Cătălin Cepișcă: Încă un pas spre susținerea tranziției energetice a României

3 zile ago

Primul proiect online de jurnalism financiar-bancar din România.

Ne găsiți și pe

© BankingNews - Toate drepturile rezervate

  • Despre BankingNews
  • Contact
  • Publicitate
Folosim cookies pentru a va oferi o experienta cat mai placuta pe site-ul bankingnews.ro. Mai multe detalii despre politica noastra referitoare la protectia datelor cu caracter personal puteti vedea aici: GDPR - Politica de Confidentialitate Setari CookieAccepta
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ

Removed from reading list

Undo
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?