Tematica conferintei „Implicațiile legii dării în plată după decizia CCR. Colocviu aplicat și explicat”, organizata de Institutul Bancar Român, este legata de efectele/ implicatiile unei legi care, pe parcursul ultimului an si jumatate, a generat dezbateri care au erodat pe nedrept din imaginea sistemului bancar.
Anul 2016 a fost un an al unei comunicări antagoniste. Băncile au fost puse în situaţia să-şi explice activitatea pe care o au, ceea ce apreciem ca fiind un lucru pozitiv .
Decizia Curţii Constituţionale a clarificat deja destul de mult, pentru că a făcut trimitere la impreviziune şi a trimis înapoi în instanţă toate aceste situaţii, ceea ce se reflectă şi în numărul relativ scăzut de dosare.
Clarificarile aduse de CCR arata ca Darea in plata nu mai este un instrument discretionar pus la dispozitia doar a unei parti, cum era prevazut in Legea Darii in Plata.
Curtea Constitutionala a constatat ca Legea 77/2016 are drept scop reglementarea unor situatii aparute pe fondul crizei economice, urmare carora debitorii nu au mai putut sa-si indeplineasca obligatiile asumate prin contractele de credit.
Comunitatea bancara a afirmat inca de la început că soluţia pe fond la toate aceste probleme este legată de comunicarea între bancă şi clientul sau si ca fiecare bancă şi-a adresat într-o formă sau alta cazurile sociale de care discutăm. Până la urmă, problema pe care o avem este o problemă de setare de aşteptări.
La prima vedere, impactul pe care îl putem evalua în clipa de faţă asupra sistemului sau asupra economiei încă nu este cuantificabil la adevărata lui mărime pentru că, în primul rând, casele care au fost notificate pentru a fi date în plată nu au fost repuse în circuitul economic, întrucât sunt blocate în diverse faze procedurale în instanţă.
Acestea vor afecta, din punct de vedere economic, numai când vor reintra în circuitul comercial şi in acel moment vom putea evalua şi care sunt efectele reale ale Legii dării în plată. De remarcat ca volumul de notificări privind darea în plată, nu a fost acela estimat iniţial ci mult mai redus.
Argumentele folosite de Curtea Constitutionala a Romaniei, pentru motivarea Deciziei 623 din octombrie 2016, creeaza un nou cadru fata de prevederile Legii 77/2016. CCR nu constata neconstitutionalitatea legii in ansamblul său, dar o combina cu teoria impreviziunii. De retinut ca decizia pronuntata de CCR admite ca fiind neconstitutionala sintagma „precum si din devalorizarea bunurilor imobile”.
Aplicarea principiului impreviziunii se face in cazul in care a intervenit un eveniment exceptional si exterior vointei partilor ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil de catre acestea la data incheierii contractului si care ar face excesiv de oneroasa executarea obligatiei debitorului.
Impreviziunea vizeaza numai riscul supra-adaugat si ofera un fundament pentru ca instanta sa dispuna adaptarea sau ca solutie extrema incetarea contractului. Obligatia de a renegocia contractul revine partilor.
Instantei de judecata ii revine evaluarea situatiei neprevazute (acel risc supra-adaugat vizat de impreviziune) si a efectelor asupra executarii contractului, a bunei credinte in exercitarea drepturilor si obligatiilor contractuale ale partilor. Criteriul bunei-credinte si a echitatii va insemna o largire a rolului instantei, care trebuie exercitat cu “maxima rigoare”. Instanta trebuie sa analizeze de la caz la caz, situatia debitorilor, sa faca distinctia intre debitorii de buna-credinta si cei de rea-credinta, intre cei care nu mai pot sa plateasca si cei care nu mai vor sa plateasca, asa cum a solicitat comunitatea bancara de la inceputul dezbaterilor pe proiectul legii. Interventia instantei asupra contractului produce efecte numai pentru viitor. Pentru situatiile in care instanta nu va constata in urma analizei sale interventia impreviziunii, efectul va fi acela de mentinere a contractului dintre parti in integralitatea sa.
In situatiile in care bunurile care fac obiectul contractelor au fost valorificate la licitatie publica prin procedura executarii silite, CCR retine faptul ca transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorului în cel al bancii nu mai poate avea loc, pentru ca acesta nu mai exista in patrimoniul debitorului.
Creditarea ipotecara a fost pe un trend de crestere, stocul creditelor pentru locuinte ajungând la 58,44 miliarde lei la finele anului 2016, inregistrand o crestere de 12,5% fața de 2015, conform datelor statistice agregate de Banca Nationala a Romaniei.
Motorul cresterii creditului ipotecar a fost programul Prima Casa, program care, la insistentele comunitatii bancare, a fost scos de sub incidenta legii darii in plata tocmai pentru a oferi posibilitatea clientilor sa-si achizitioneze locuinte.
Creditul ipotecar- altul decat Prima Casa- a fost afectat de întreaga comunicare cu privire la Legea dării în plată.
Reacţia normală a băncilor a fost să se uite la criteriile de calificare, unul din elemente fiind şi nivelul avansului. Acest lucru nu a făcut decât să ţină deoparte de o posibilă calificare o parte din cererea care înainte era calificabilă. După creşterea avansului, această cerere a devenit necalificabilă.
Ulterior deciziei CCR, sistemul a făcut o revenire, dar nu totală şi nu la nivelul primei iteraţii. S-a făcut o revenire către niveluri mai acceptabile de avans. Niciuna din bănci nu cred că s-a mai întors acolo de unde a plecat, deci s-a pierdut o parte din capacitatea de finanţare.
Apreciez ca este necesară o comunicare spre educație și responsabilitate din partea tuturor stakeholderilor industriei financiar bancare, în primul rând pentru clarificarea rolului constructiv pe care sistemul bancar îl joacă în societatea românească.
În acest context, care a fost destul de complicat şi complex, cred că sistemul bancar şi-a reconfirmat stabilitatea structurala pe parcursul anului trecut. Şi-a reconfirmat, pe de o parte, nivelul foarte ridicat de capitalizare, indicatorul de solvabilitate fiind de circa 19%, la septembrie 2016 şi, pe de altă parte, lichiditatea imediată de aproape 38%, fiind una din cele mai mari lichidităţi imediate din zona euro. Aceşti doi indicatori sunt importanţi pentru că arată nivelul de pregătire a sectorului bancar, astfel încât să-şi îndeplinească mandatul pe care îl are de principal finanţator al economiei naţionale.
Sectorul bancar românesc deservește milioane de clienți si asigura circa 92% din totalul finanţărilor acordate in economie.
În acest sens, instrumentele financiare pe care sistemul bancar le pune la dispoziția cetățenilor reprezintă principalul sprijin pentru proiectele personale, dar și pentru asigurarea succesului antreprenorial sau al companiilor, care mișcă economia și creează prosperitate. Sectorul bancar este un domeniu care a ajuns la maturitate, iar atingerea acestui nivel de dezvoltare implică și un grad mare de responsabilitate față de viitorul financiar și bunăstarea cetățenilor români.
Florin Dănescu, Președinte executiv Asociația Română a Băncilor
