Romania este tara unde persoanele fizice nu beneficiaza de nicio forma de protectie in fata creditorilor. Odata ce ajung in situatia de a nu-si mai putea onora obligatiile financiare, clientii romani sunt lasati in voia sortii, adica a creditorilor. Potrivit unui raport realizat pentru Comisia Europeana, suntem una dintre putinele tari europene unde nu exista legislatie privind insolventa persoanelor fizice.
Romanii nu pot recunoste oficial ca sunt saraci!
Alaturi de Ungaria si Spania si spre deosebire de alte state din UE, Romania nu ofera debitorilor persoane fizice optiunea de restructurare a datoriilor printr-o procedura de faliment supravegheata judiciar, cu protectie fata de creditori, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta London Economics pentru Comisia Europeana, contractat in 2011 si finalizat anul trecut.
Intre timp, dupa finalizarea raportului, Spania a introdus in lege prevederi care previn evacuarea din locuinte a persoanelor aflate in situatie de neplata la credite ipotecare. In Ungaria, Fondul Monetar International (FMI) a cerut elaborarea unei legi a falimentului personal.
Comisia Europeana stie de ce nu avem o lege a falimentului personal
Raportul trece in revista principalele motive pentru care Romania nu a trecut prin Parlament o lege a falimentului personal. Principalul motiv invocat ar fi ingrijorarea exprimata de banci privind o posibila crestere a numarului de tentative de frauda odata cu aparitia unei astfel de variante. Insa raportul nu trece cu vederea opozitia FMI, invocata de guvern, dar negata de institutia de la Washington.
Desi FMI neaga ca s-ar fi implicat in aceasta dezbatere, raportul London Economics aminteste ca in scrisorile atasate acordului se mentioneaza ca guvernul va continua consultarile cu FMI si Comisia Europeana inainte de a introduce masuri precum cele prezente in proiectul privind legea insolventei personale, care ar putea creste indisciplina in randul debitorilor.
Referitor la tentativele de frauda, raportul prezinta pozitia Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), care considera ca rata de infractionalitate din Romania este mai ridicata decat in alte state membre UE, astfel incat tratarea situatiilor de supraindatorare cu instrumente echivalente nu ar fi oportuna. Raportul il citeaza pe presedintele ARB, Radu Ghetea, care a afirmat ca efectul negativ imediat al legiferarii falimentului personal ar fi cresterea volumului de provizioane constituite de banci si probabil necesitatea unor majorari de capital.
In plus, seful Raiffeisen Bank Romania, Steven Van Groningen, citat de asemenea in raport, considera ca principalele consecinte negative ale unei legi a falimentului personal ar fi cresterea costului creditului si scaderea finantarii oferite de banci in cazul creditelor ipotecare, din moment ce valoarea de colateral a locuintei ar fi redusa de prevederile care ar impiedica evacuarea debitorului rau-platnic.
Totodata, studiul invoca opinii ale sistemului bancar si bancii centrale privind temeri la adresa stabilitatii sistemului bancar, respectiv la capacitatea sistemului de a absorbi pierderile generate de aparitia unui astfel de cadru legislativ, la consecintele acestor pierderi asupra creditarii si, in final, asupra cresterii economice. Banca Nationala, care s-a opus de asemenea initiativelor, a invocat stabilitatea sistemului bancar si posibilitatea ca bancile, confruntate cu legiferarea falimentului personal, sa ceara mai multe garantii pentru credite si sa restrictioneze accesul la finantare.
US Commercial Service, agentie a guvernului SUA, noteaza ca numarul insuficient de judecatori si avocati specializati in proceduri de faliment ingreuneaza procesul judiciar in astfel de cazuri si impiedica de multe ori solutionarea in mod consecvent a dosarelor. De asemenea, exista motive de ingrijorare legate de sistemul judiciar, care nu ar face fata numarului ridicat de dosare care ar ajunge in instanta in baza unei legi a falimentului personal.
Studiul a fost realizat pe baza opiniilor exprimate de-a lungul timpului de diversi jucatori – BNR, banci, guvern, FMI, agentii de rating, parlamentari, avocati si organizatii care reprezinta consumatorii – dar si de respondenti intervievati de compania de consultanta.