Senatorul Daniel Zamfir are desigur dreptate, în retorica domniei sale privind dobânzile, când afirmă că „o piaţă reglementată e o piaţă liberă”. Şi că reglementarea „nu încalcă nicidecum principiile economiei de piaţă (…) dacă limitează practicile şi clauzele abuzive”. Cu o condiţie, voi adăuga: ca reglementarea să nu fie ea însăşi abuzivă. Să nu încalce, deci, nici legile statului şi nici legităţile economice, scrie Adrian Vasilescu într-un comentariu publicat in Ziarul Financiar.
„Când, în anii ’80, Ceauşescu a plafonat preţurile în pieţele ţărăneşti, care nu erau planificate, s-a trezit cu pieţele goale. Ţăranii, simţind că pierd dacă-şi vând produsele la preţuri plafonate prin mercurial, n-au mai venit în pieţe. Iar în satele din jurul oraşelor, la porţile ţăranilor, se formau zilnic cozi de „Dacii”. Până la urmă, cam asta îşi doreşte şi senatorul Zamfir: să introducă mercuriale în piaţa banilor.”
Consilierul BNR, Adrian Vasilescu, „traduce” la ce situaţii face referire Ordonanţa 9 semnată de Guvernatorul Mugur Isărescu, în anul 2000. Mult incriminata dovadă a trădarii „legalităţilor economice” stabiliteşte, încă din articolul 1, că demersul este făcut pentru a stabili dobanzile penalizatoare.
Art. 1. – Părţile sunt libere să stabilească în convenţii rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligaţii băneşti.
Deci, reglementarea stabileşte o dobandă penalizatoare. Mai mult, dacă parcurgem toată Ordonanţa cu bună credinţă, ajungeam la articolul 10, de unde aflăm că aceste prevederi nu se aplică bancilor, IFN-urilor, CEC, cooperative de credit, etc. fiind specificat clar că acestea sunt reglementate separat (reglementări specifice). Mai exact, Ordonanţa se aplică altor tipuri de contracte (vezi cele de telefonie, gaze, alte contracte de prestări servicii).
Art. 10. – Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţională a României, de bănci, de Casa de Economii şi Consemnaţiuni, de cooperativele de credit – bănci populare – şi de Ministerul Finanţelor, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice. Dispoziţiile prezentei ordonanţe nu sunt aplicabile nivelului dobânzii stabilite prin hotărâri ale colegiilor jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, potrivit Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările ulterioare.
„Menţionez că Ordonanţa Guvernului 9/2000, semnată de prim-ministrul Mugur Isărescu şi-a propus, aşa cum se arată în expunerea de motive, să facă ordine într-un cadru haotic privind obligaţiile băneşti. Fără să încalce libertatea pieţei. Chiar în art. 1 se prevede: „Părţile sunt libere să stabilească în convenţii rata dobânzii în plata unei obligaţii băneşti”. Prevedere urmată, în art. 2, de esenţa acestui act normativ: „Dacă obligaţia e purtătoare de dobânzi fără a se arăta şi rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”. Având grijă, în art. 10, să excepteze de la principiul aplicării dobânzii legale dobânzile percepute sau plătite de bănci, de CEC, de cooperative de credit, de bănci populare etc. etc.; cele din piaţa creditului”, explică Adrian Vasilescu in ZF.ro
