La finalul primului semestru, profitul Alpha Bank înainte de impozitare a ajuns la 10,6 milioane euro (de la 2,1 mil euro in semestrul I din 2020), creșterea înregistrată față de aceeași perioadă a anului trecut fiind pozitiv influențată de reducerea costului riscului. Nivelul redus al provizioanelor înregistrate în semestrul I 2021 reflectă reziliența portofoliului în timpul pandemiei Covid-19, precum și îmbunătățirea indicatorilor macroeconomici. La nivel operațional, creșterea solidă a veniturilor din comisioane a atenuat impactul negativ al ratelor de dobândă scăzute, potrivit unui comunicat de presă.
Activitatea de creditare a crescut într-un ritm susținut în semestrul I, pe măsură ce activitatea economică s-a intensificat și PIB-ul a început să recupereze decalajul față de nivelurile de dinainte de criză. Astfel, pe fondul cererii crescute din piață, activitatea noastră comercială s-a îmbunătățit în mod semnificativ, segmentul creditelor ipotecare și a celor de consum înregistrând cea mai bună performanță din ultimul deceniu. În plus, și creditarea persoanelor juridice a înregistrat performanțe notabile, atât pe segmentul întreprinderilor mici și mijlocii, cât și al companiilor mari. Astfel, Alpha Bank Romania a participat în semestrul I la sindicalizări semnificative, atât în sectorul retail, cât și pe piața energiei verzi. De asemenea, banca și-a reafirmat contribuția în susținerea redresării economice aderând la cele mai importante programe de sprijin guvernamental pentru depășirea efectelor negative ale pandemiei Covid-19.
Alpha Bank a continuat să-și consolideze poziția pe piața locală de plăți, devenind prima bancă ce oferă soluții complete de plată prin intermediul terminalelor noastre POS, cu carduri emise sub siglele celor mai importante organizații de plată din lume: Visa, Mastercard, Union Pay și American Express. În plus, soluția de plăți instant bazată pe tehnologiile Visa Direct și Mastercard Money Send continuă să câștige teren în piață, printre cei care au implementat-o regăsindu-se unii dintre cei mai importanți jucători din sectorul retail.
Totodată, instituția precizează că a continuat să extindă infrastructura self service și a extins rețeaua de echipamente multifuncționale (ATM 24 Banking), punând această tehnologie la dispoziția clienților în mai mult de 50% din rețea. În plus, pentru a îmbunătăți asistența oferită și a satisface cererile clienților noștri, a extins programul de lucru al call center-ului pentru a acoperi și zilele de sâmbătă.
Agenția de rating Moody’s Investor Services, a remarcat și rescunoscut calitatea portofoliului de credite ipotecare care a crescut rating-ul Obligațiunilor Ipotecare emise de Alpha Bank Romania la A3, unul dintre cele mai mari rating-uri acordate de Moody’s pe piața din România.
Rezultatele financiare ale primului semestru:
La finalul primului semestru, portofoliul de credite al Alpha Bank în Romania s-a situat la 2,7 miliarde euro, la aproape același nivel ca anul precedent, activitatea de creditare susținută fiind contrabalansată de un nivel ridicat al rambursărilor. Acordarea de credite ipotecare a crescut cu 59% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, în timp ce volumul de credite de consum noi s-a dublat față de anul anterior.
În ceea ce privește persoanele juridice, dinamica pozitivă a pieței, precum și implicarea noastră activă în cele mai importante programe de sprijin guvernamental, au creat premisele pentru o creștere semnificativă atât pe segmentul IMM-urilor (+26% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior), cât și pe cel al companiilor mari (+70% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior). În același timp, depozitele atrase de la clienți au rămas relativ stabile, situându-se la 2,5 miliarde euro.