Pe 22 februarie SUA, Marea Britanie și UE au adoptat măsuri care includ restricții privind vânzarea datoriilor rusești, înghețarea activelor oligarhilor ruși, bănci și parlamentari. Marea Britanie este prima țară care impune sancțiuni economice asupra a cinci bănci rusești și a trei persoane bogate, în urma deciziei președintelui Vladimir Putin de a trimite trupe în estul Ucrainei. Adresându-se marți parlamentarilor în Camera Comunelor, prim-ministrul Boris Johnson a spus că UK e gata să impună prima tranșă de sancțiuni către băncile Rossiya, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank și Black Sea Bank.
Măsurile prevăd și sancționarea a trei persoane „cu valoare”: Gennady Timchenko, Boris Rotenberg și Igor Rotenberg. Potrivit Bloomberg, averile combinate ale oligarhilor rusi au scăzut cu 32 de miliarde de dolari în acest an, iar escaladarea conflictului din Ucraina ar urma să conducă la o diminuare şi mai importantă. Persoanele în cauză își vor vedea conturile și bunurile înghețate în Marea Britanie și li se va interzice să călătorească în țară, a spus Johnson. De asemenea, persoanele și entitățile din Regatul Unit li se va interzice să aibă relații cu cei din Rusia, a adăugat premierul englez. Johnson a spus că mișcarea de a sancționa Rusia a apărut în ciuda faptului că el și alți lideri mondiali i-au oferit lui Putin „orice oportunitate” de a-și urmări obiectivele prin diplomație.
Cum tensiunile cresc în regiune, cresc și grijile băncilor europene. Bănci din Austria, Italia și Franța – sunt cele mai expuse la Rusia și sunt în alertă maximă în cazul în care guvernele impun noi sancțiuni Rusiei. HSBC a avertizat asupra contagiunii pieței, iar Raiffeisen Bank International (RBI) din Austria a declarat că pregătește „planuri de criză”, potrivit Reuters.
Dintre băncile europene cu prezență în Rusia, Raiffeisen Bank International AG ar fi cel mai expus riscului cauzat de înăsprirea sancțiunilor, urmată de OTP Bank Nyrt. cu sediul în Ungaria, UniCredit SpA din Italia și Société Générale SA din Franța, potrivit analiștilor JPMorgan.
RBI avea la sfârșitul anului 2021 expunere pe Rusia de 22,8 miliarde EUR, din care 9% au fost supuse riscurilor de sancțiuni crescute, în timp ce provizioanele pentru sancțiuni și risc geopolitic se ridicau la 150 milioane EUR, cu 46 milioane EUR adăugate în trimestrul IV, potrivit datelor SP Global.
Accesul băncilor ruse la sistemul financiar global va fi restricționat, în timp ce potențialele sancțiuni vor perturba operațiunile creditorilor străini în Rusia.
Accesul băncilor ruse la sistemul financiar global va fi restricționat, în timp ce potențialele sancțiuni vor perturba operațiunile creditorilor străini în Rusia. Creditorii din Rusia vor simți impactul activității economice reduse și o depreciere a rublei ruse.
Pe lista neagră a sanctiunilor ce vor fi impuse de UE si SUA se află nouă dintre băncile importante din punct de vedere sistemic din Rusia: Sberbank, VTB Bank, Gazprombank JSC, Credit Bank of Moscow PJSC, JSC Alfa-Bank, JSC Russian Agricultural Bank, PJSC Bank Otkritie Financial Corp., Promsvyazbank PJSC și PJSC Sovcombank.
Multe bănci de stat din Rusia, inclusiv cei mai mari creditori Sberbank și VTB, sunt deja supuse sancțiunilor occidentale impuse după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea în 2014. Acestea nu pot obține finanțare pe termen lung în străinătate. Noile sancțiuni ar aduce o „lovitură suplimentară”, deoarece toate tranzacțiile în dolari cu băncile desemnate vor fi interzise, arată o analiză SP Global.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu este pe „lista neagră” a sancțiunilor
Uniunea Europeană a convenit să adopte sancțiuni ce pun pe lista neagră mai mulți politicieni, parlamentari și oficiali, vor interzice investitorilor din UE tranzacționarea cu obligațiuni de stat rusești și vor viza importurile și exporturile cu entități separatiste. Uniunea Europeană impune astfel intrarea pe teritoriul european a unor înalţi oficiali ruşi, limitarea accesului Moscovei la pieţele financiare europene şi un embargo comercial asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk.
„Acest pachet de sancțiuni… va răni Rusia și va răni foarte mult”, a declarat șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, într-o conferință de presă. Și Germania a anunțat că încetează certificarea gazoductului Nord Stream 2, o importantă sursă de energie viitoare pentru cea mai mare economie a Europei, potrivit Cancelarul german Olaf Scholz.
Și Casa Albă a anunţat marţi sancţiuni împotriva Rusiei. Alăturându-se măsurilor luate de aliaţii din Uniunea Europeană, Biden a spus, într-un discurs la Casa Albă, că ”aplicăm sancţiuni cuprinzătoare de blocare a celor două instituţii financiare principale ale Rusiei, VEB (una dintre cele mai mari bănci de investiţii şi dezvoltare) şi banca sa militară”, a declarat preşedintele american, referindu-se la Promsviazbank, potrivit Reuters.
De asemenea, SUA vor aplica „sancţiuni cuprinzătoare asupra datoriei suverane ruseşti”. ”Acest lucru înseamnă că am tăiat accesul guvernului rus la finanţarea occidentală”, a spus Biden.
În acest context, el a explicat că Rusia nu va mai putea să obţină fonduri din Occident sau să-şi tranzacţioneze noile datorii pe pieţele aliaţilor SUA.
În plus, Biden a subliniat că, începând de miercuri, ţara sa va impune sancţiuni împotriva elitelor ruse şi a familiilor acestora, întrucât, a dat el asigurări, acestea fac parte din ”jocurile corupte ale Kremlinului”, şi nu a exclus să extindă această pedeapsă dacă Rusia ”îşi continuă agresiunea împotriva Ucrainei”.
Canada interzice tranzacţiile financiare cu Rusia
Și premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat o „serie de sancţiuni” economice împotriva Rusiei. În special, Canada va „interzice canadienilor să efectueze orice tranzacţii externe” cu teritoriile separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk, va impune sancţiuni parlamentarilor ruşi care au votat în favoarea „deciziei ilegale de a recunoaşte aceste teritorii”, le va „interzice canadienilor să participe la achiziţionarea datoriei ruse”, a declarat el în cursul unei conferinţe de presă, în urma anunţurilor de sancţiuni din partea Europei şi a Statelor Unite, notează AFP.
În plus, voi fi impuse „sancţiuni suplimentare” băncilor ruse susţinute de stat, iar Canada „va interzice orice tranzacţie financiară cu acestea”, a adăugat el.
Sectorul bancar din Rusia grav pertubat. Vor exista costuri mai mari asociate cu efectuarea decontărilor valutare și a conversiilor
Cert este că sancțiunile ar complica activitatea sectorului financiar rus și acordurile deja semnate cu părțile străine. Desigur, vor exista costuri mai mari asociate cu efectuarea decontărilor valutare și a conversiilor prin țări din Asia sau din alte părți.