Probabil că ați observat că de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 623 din 25.10.2016, pronunțată în cazul Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, gălăgia din spațiul public pe marginea acestui subiect, care genera exacerbarea relațiilor tensionate dintre clienți și bănci, s-a estompat.
Este clar faptul că soluția CCR, interpretată și asumată ca un compromis, a mutat centrul de greutate, confruntarea dintre bănci și clienți fiind transferată din Breaking News-ul spațiului mioritic în instanță. Oficial, securea războiului dintre bănci și clienți a fost îngropată. Neoficial, confruntarea se va purta în fața judecătorilor, nu în văzul întregii societăți.
Cred că putem fi de acord cu toții că, în fapt, Curtea Constituțională nu a furnizat o soluție clară, stipulând dacă legea privind darea în plată este constituțională sau nu, ci a mizat pe varianta interpretativă, folosind sintagma ”este constituțională în măsura în care…”. În acest sens, am senzația că judecătorii CCR au urmărit să împace și capra și varza, furnizând o soluție care nu pune la colț, pe coji de nucă, nicio tabară, ci stabilește spațiul și ”armele” în și cu care se poate continua duelul. Impreviziunea, adusă în discuție de Curtea Constituțională, dar pe care nu o regăsim specificată nicăieri în Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, este de fapt cheia în toată această poveste.
Să mă explic folosind specificațiile primite din partea unui jurist, în persoana Avocatului Laura Petrescu, din cadrul Casei de Avocatură ”Spătaru, Petrescu și Asociații”. Potrivit punctului 2 din dispozitivul hotărârii, Curtea Constituțională a admis excepția și a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.
Astfel, prin formularea unei decizii interpretative (creație a jurisprudenței Curții, fără sediu al materiei) CCR a admis excepția, statuând așadar asupra premizei de neconstituționalitate a articolelor, însă a anulat efectul finalmente abrogator al constatării neconstituționalității continuând prin sintagma specifică deciziilor interpretative „sunt constituționale în măsura în care”.
Cu toate acestea, așa cum se arată în considerente, soluția adoptată de legiuitor în forma actuală nu permite judecătorului un control jurisdicțional a îndeplinirii condițiilor impreviziunii, acesta fiind ținut în mod formal la verificarea unor aspecte care nu reprezintă condiții specifice impreviziunii. Potrivit art. 2 alin (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Prin urmare, nu se poate afirma în mod valabil faptul că urmare a acestei decizii a CCR, judecătorii vor aplica teoria impreviziunii în spețele întemeiate pe Legea nr. 77/2016, întrucât tocmai considerentele acestei decizii prevăd faptul că, în forma actuală a legii, judecătorul nu are această posibilitate, impreviziunea intervine ope legis, iar deciziile CCR nu pot completa ori modifica actele normative, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului.
Cu alte cuvinte, articole incrimate pot fi constituționale numai dacă este verificată existența impreviziunii. Cum însă, deciziile CCR nu pot completa ori modifica actele normative, este mai mult decât îndreptățită întrebarea ”Cum vor putea verifica judecătorii condițiile referitoare la existența impreviunii atâta timp cât Legea privind darea în plată nu prevede expres acest lucru?”. O continuare firească și instituirea unei normalități ar fi ca actul normativ să se întoarcă în Parlament pentru a fi completat conform precizărilor evidențiate de judecătorii Curții Constituționale.
Faptul că spiritul legii a fost modificat de soluția CCR este recunoscut și de judecătorii care urmează să dea sentințe în instanță pe spețele ce au ca obiect darea în plată. “CCR a modificat legea masiv, instituind o condiție pe care leguitorul nu știu dacă a dorit-o neapărat”, spunea judecătorul Cristian Bălan de la Judecătoria Buftea, în cadrul unei conferințe organizată de Institutul Bancar Român. Păi cum poate CCR modifica masiv o lege ori institui o condiție, atâta timp cât nu intră în atribuțiile acestei instituții și chiar îi este interzis prin legea sa de funcționare să facă acest lucru?
La același eveniment, un alt judecător, Aurelian Marian Murgoci – Luca, președintele Judecătoriei Sectorului 5, a subliniat că actul normativ “va genera multe dificultăți de interpretare și aplicare în cazurile concrete (…) Această decizie într-un fel a salvat legea, este foarte posibil să ne fi încurcat mai tare”. Magistratul a recunoscut și faptul că se așteaptă la multe soluții divergente ale instanțelor, completat de judecătorul Cristian Bălan, care a arătat că ”practica va fi neunitară”.
Reiterez faptul că decizia CCR este de admitere a excepției, așadar, chiar dacă textul dispozitivului este formulat în forma interpretativă (corect fiind a se statua în mod expres neconstituționalitatea), prin prisma faptului că admiterea excepției nu poate avea loc decât în situația constatării neconstituționalității, precum și raportat la faptul că în concret nu are loc o interpretare ci o modificare/completare, concluzia firească ce se desprinde este cea de neconstituționale a articolelor 11 teza întâi, art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr.77/2016.
Un efect legal și logic al Deciziei CCR nr. 623/25.10.2016 este ca articolele enuntate să fie în prezent suspendate de drept, iar lipsa punerii de acord a acestora cu cele statuate de către Curtea Constituțională înăuntrul termenului de 45 de zile de la publicare să conducă în mod firesc la abrogarea acestora.
Altfel, vom asista la sumedenie de soluții contradictorii ale instanțelor de judecată, ce vor transforma, cu sigurață, liniștea de acum într-un vacarm de nedescris. Fiecare tabără va folosi argumentările Curții Constituționale pe legea dării în plată cum le va veni mai bine, în lipsa unui act normativ clar.
