tbi bank a obținut un profit net de 11,3 milioane euro în primul trimestru din acest an, arată rezultatele financiare consolidate neauditate – cu aproape 40% mai mult decât profitul de 8,2 milioane de euro raportat în aceeași perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.
Pe parcursul primelor trei luni din 2024, tbi a continuat să încheie parteneriate cu comercianți, inclusiv din noi segmente de piață cum ar fi zona panourilor solare, iar acum soluțiile de plată ale companiei sunt disponibile în peste 26.000 de puncte ale partenerilor comerciali din piețele sale principale de operare – România, Bulgaria și Grecia. Această extindere puternică a ajutat banca să rămână unul dintre lideri în ceea ce privește planurile de plată oferite în cele trei țări. În plus, banca a continuat să se adapteze rapid atât la contextul pieței, cât și la preferințele consumatorilor.
tbi bank a gestionat aproape 500.000 de cereri de finanțare în Bulgaria, România și Grecia în primul trimestru din 2024, marcând o creștere de 33% față de aceeași perioadă din 2023. În primul trimestru al acestui an, banca a acordat 200.000 de credite în valoare de un sfert de miliard de euro, cu 21% mai mult față de aceeași perioadă din 2023. Creșterea se datorează contribuției segmentelor de retail în toate cele trei piețe de operare.
tbi raportează o creștere impresionantă de aproape 35% a activelor totale până la sfârșitul primului trimestru din 2024, ajungând la 1,57 miliarde de euro (de la 1,16 miliarde de euro la sfârșitul lunii martie 2023). Portofoliul de credite s-a ridicat la 1,1 miliarde euro, o creștere de 28% față de primele trei luni din 2023.
Pe baza acestor performanțe, venitul operațional al tbi bank a crescut cu aproape 30%, până la 58 milioane de euro, în principal datorită unei creșteri de 36% a veniturilor nete din dobânzi. Acest lucru a permis ca profitul operațional să ajungă la 40 de milioane de euro în primul trimestru al acestui an.
De asemenea, portofoliul de depozite al tbi bank a ajuns la 1,2 miliarde de euro la sfârșitul lunii martie 2024, depășind cu mult performanța pieței și demonstrând o creștere solidă de 37% față de sfârșitul primului trimestru din 2023. Principalul motor a fost portofoliul de depozite la termen din retail, unde creșterea a fost și mai mare, de 45% față de martie 2023.
Creșterea cu 21% a cheltuielilor generale ale băncii, până la 27 de milioane de euro, a fost determinată în principal de investițiile continue în tehnologie și în soluții de inteligență artificială pentru a sprijini dezvoltarea de noi produse pe toate piețele.
La sfârșitul lunii martie 2024, banca avea o poziție puternică și robustă atât din punct de vedere al lichidității, cât și al capitalului – pe bază consolidată, rata de acoperire a lichidității (LCR) a fost de 722% (mult peste media sectorului bancar), iar rata de adecvare a capitalului (CAR) a fost 21,5%. Operațiunile tbi arată o disciplină tot mai bună în ceea ce privește gestionarea costurilor (46,7% raportul costuri/venituri în T1 2024 față de 50,1% în T1 2023), la care se adaugă un randament al portofoliului de credite de 21,7%, ceea ce permite ca rentabilitatea capitalului propriu să ajungă la 19,4%.
„În primul trimestru al anului 2024, tbi a demonstrat încă o dată că poate obține rezultate remarcabile datorită performanței excelente a echipei și a prioritizării nevoilor clienților. Continuăm să investim în produsele și serviciile noastre, precum și în mentalitatea concentrată pe inovație a angajaților noștri. Ne menținem angajamentul de a oferi acces gratuit la servicii bancare și finanțare clienților noștri din retail și partenerilor noștri comerciali din Bulgaria, România și Grecia. Fiind unul dintre pionierii serviciilor bancare digitale din regiune, modelul nostru este menit să susțină o creștere mai mare a afacerilor în anii următori”, spune Petr Baron, CEO of tbi fs.