In toate contractele bancare exista comisioane, acestea reprezentand un procent insemnat din rata totala. Unele dintre acestea sunt abuzive, putand fi eliminate pe calea unei actiuni in instanta sau, foarte rar, prin negociere directa cu institutia de credit. Pentru ca un comision sa fie abuziv, el trebuie sa indeplineasca cumulativ (potrivit Legii 193/2000 privind clauzele abuzive incheiate intre comercianti si consumatori), ca, de altfel, orice clauza contractuala, o serie de conditii:
1. Sa nu fi fost negociat direct cu consumatorul;
2. Sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor;
3. Sa fie contrar cerintelor bunei-credinte.
Prezentam separat aceste conditii, dupa cum urmeaza:
1. Sa nu fi fost negociat direct cu consumatorul
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract (comision) , mentionam ca din prima categorie fac parte conventiile ale caror prevederi sunt rezultatul vointelor concordante ale ambelor parti / tuturor partilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor si contrapropunerilor, sau chiar al concesiilor partilor, in timp ce din a doua categorie fac parte conventiile ale caror clauze nu au fost negociate sau discutate de parti, incheierea contractului avand loc numai ca urmare a adeziunii unei parti la oferta celeilalte.
Trasaturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenta unei inegalitati economice intre contractanti, o parte avand o pozitie economica superioara celeilalte; existenta unei oferte generale si abstracte (adresate tuturor potentialilor contractanti), permanente (privitoare la toate contractele incheiate intr-o anumita perioada de timp) si detaliate (cuprinzand in integralitate clauzele contractelor care vor fi incheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteza, destinatarul isi poate exprima oricand punctul de vedere cu privire la conditiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), ci posibilitatea efectiva a destinatarului de a influenta continutul si numarul clauzelor.
Cele mai multe banci din Romania au contracte de adeziune.
IMPORTANT:
Potrivit art. 4, alin. (3) din aceeasi lege, „Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.” Aceasta dovada trebuie facuta, in opinia noastra, prin inscrisuri din care sa rezulte o succesiune de propuneri/contrapropuneri care sa aiba drept rezultat modificarea clauzelor contractuale din oferta initiala.
Faptul ca, in momentul semnarii contractului, consumatorul a avut de ales intre mai multe oferte ale aceleiasi banci sau ale mai multor banci nu inseamna ca orice comision din cuprinsul contractului de credit a fost negociat. De asemenea, situatia se mentine si daca un consumator are mai multe contracte la aceeasi institutie de credit sau la institutii diferite.
2. Sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor
Aceasta conditie trebuie sa fie analizata prin raportarea la posibilitatea consumatorului de a cunoaste motivul pentru care respectivul comision este perceput (motiv specificat in contract), precum si la valoarea efectiva a acestuia, calculata la intreaga valoare a sumei platite ca rata de catre acesta.
IMPORTANT:
Spre exemplu, un comision, care se regaseste sub forma x % aplicat la soldul creditului sau x% platibil lunar si care nu este definit in cuprinsul contractului intr-un limbaj usor inteligibil, creeaza un astfel de dezechilibru.
3. Sa fie contrar cerintelor bunei-credinte
Aceasta conditie trebuie sa fie analizata prin raportare la fiecare comision.
IMPORTANT:
Institutiile bancare nu pot sustine, in apararea lor, necunoasterea legii, prin urmare, nenegocierea contractului, lipsa definirii clare a comisioanelor etc. pot fi esentiale pentru stabilirea unei eventuale existente a acestei conditii.
Nota: Legea 193/2000 este aplicabila in forma existenta in momentul semnarii contractului de credit de catre consumator.
In cazul in care in contractele de credit se regasesc comisioane abuzive se pot obtine constatarea nulitatii absolute a acestora, lipsirea de efecte pentru viitor, returnarea tuturor sumelor platite de catre consumator din momentul semnarii conventiei si pana la zi, sume la care se aplica dobanda legala, calculata din momentul fiecarei plati si pana la data restituirii efective si daune morale.
Avocat Avram Codrut
AvocatAvram.ro