Eurobank Property Services (EPS) anunta lansarea celei mai noi editii a Indicelui Proprietatilor Rezidentiale pentru piata din Romania, acoperind dezvoltarile din al doilea trimestru al anului 2014. Indicele Proprietatilor Rezidentiale EPS include evolutia istorica începand cu 2005 si pana în prezent.
În al doilea trimestru al anului 2014, indicele national a continuat parcursul usor descendent din trimestrul anterior, cu o scadere a nivelului pretului mediu cu 0,8% fata de trimestrul precedent, în timp ce comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, preturile imobiliare la nivel national au scazut cu -2%. În ultimii cinci ani care s-au scurs dupa ”crash”-ul din 2009, pretul mediu anual a suferit o modificare de -3,8% pe an.
Desi evolutia fata de aceeasi perioada a anului 2013 a înregistrat o tendinta descendenta, indicele pentru Bucuresti a crescut cu 1,8% în ultimul trimestru, cu o rata de crestere de 1,9% pe segmentul Bucuresti Periferie si o scadere de -1,2% în Bucuresti Centru. În perioada relativ stabila din ultimii ani, indicele capitalei a alunecat atingand o medie de -3,5% pe an. În pofida unei corectii trimestriale negative, preturile din Judetul Ilfov s-au stabilizat în ultimul an, de o maniera similara cu ultimii 5 ani, depasind ca performanta principalele zone urbane ale capitalei.
Toate cele opt diviziuni regionale ale Romaniei au înregistrat o modificare negativa în trimestrul al doilea, de la an la an. Diviziunea Dunare si Marea Neagra se afla în topul performantei, cu -0,9%, urmata de Diviziunile Bucuresti + Ilfov si Vest cu -1,1%, iar cele mai mari scaderi de pret de la an la an s-au înregistrat în Sud si în Centru, indicand faptul ca modificarile pretului imobiliar la nivelul diviziunilor regionale prezinta o mica variatie în jurul indicelui mediu national. Începand din vara anului 2009, Moldova a mentinut cea mai mica rata de scadere a pretului mediu anual calculat pe o perioada de 5 ani, de -1,7%, urmata de Sud cu -2,9%, în vreme ce ratele celorlalte diviziuni regionale s-au situat în jurul mediei nationale de -3,8%.
O variatie stabila si limitata se aplica si indicilor corespunzatori marilor orase din Romania, cu cele mai largi variatii pe termen scurt, interpretabile ca si corectii ale fluctuatiilor temporare, în timp ce Braila si Constanta au demonstrat o crestere pozitiva în trimestrul al doilea, de la an la an. Pe termen lung, Iasi-ul a înregistrat cea mai mica scadere medie anuala pe perioada ultimilor cinci ani, de -1%, urmat de Timisoara cu -2,8%, în timp ce toate celelalte orase au înregistrat rate mai abrupte de scadere a preturilor.
Se pare ca proprietatile noi au înregistrat o performanta mai buna, atat la nivel national cat si în capitala în trimestrul analizat. Indicele proprietatilor noi a crescut de asemenea în Bucuresti si la nivel national în ultimele 12 luni. Performanta indicilor pentru apartamente si proprietati vechi nu difera semnificativ de cea a indicilor agregati nationali.
Per total, noua publicare a indicilor de pret imobiliari EPS sugereaza persistenta unui mediu de usoara scadere la nivel national, cu oscilatii limitate la nivel regional sau al oraselor, nu departe de un nivel stabil. Se pare ca piata proprietatilor noi a castigat avant, în timp ce celelalte tipuri si piete locale par sa-si fi regasit echilibrul în asteptarea revenirii unui mediu de crestere si a reaparitiei cererii.
Eurobank Property Services S.A. este o subsidiara a grupului Eurobank. Înfiintata în iunie 2005, drept un centru de servicii integrate, compania ofera solutii complete pentru domeniul imobiliar. Eurobank Property Services S.A. a dezvoltat o vasta retea pe teritoriul Romaniei, coordonata din sediul central situat in Bucuresti. Eurobank Property Services S.A. a reusit sa-si mentina pozitia competitiva în randul celor mai importante companii imobiliare din Romania, prin dezvoltarea unui portofoliu important de clienti, care include banci, Bancpost fiind principalul client, dar si institutii publice, fonduri imobiliare, investitori straini, companii locale de dezvoltare imobiliara si alte companii private.
Eurobank Property Services pregateste lansarea primului Model de Evaluare Automata pentru piata rezidentiala (Automated Valuation Model – AVM) din Romania. Lansarea oficiala care include precizari metodologice si concluziile activitatii de cercetare derulate pe parcursul mai multor ani, va avea loc în septembrie. Acest proiect de cercetare completeaza dezvoltarea indicilor de tip hedonic si a modelului de previzionare (forecast) particularizati pentru piata din Romania.