Bancile comerciale au majorat, in iulie, dobanzile la creditele noi pentru populatie, atat in lei cat si in valuta, dar le-au redus pe cele la depozite pe toata linia, reiese din datele publicate de Banca Nationala a Romaniei. Astfel, dobanzile percepute de banci la creditele noi in lei acordate populatiei au urcat de la 6,48% pe an in iunie la 6,84% pe an in iulie. In schimb, pentru firme, dobanzile au scazut in perioada analizata de la 4,86% pe an la 4,69% pe an.
Pentru creditele aflate in sold, dobanzile la lei au scazut de la 8,22% pe an in iunie la 8,04% pe an in iulie, pentru populatie, si de la 5,3% pe an la 5,26% pe an pentru firme. Dobanzile la creditele de consum in lei pentru populatie aflate in sold raman, insa, peste 10%, desi sunt in scadere usoara.
Pentru finantarile in euro nou acordate populatiei, bancile au solicitat dobanzi in crestere de la 5,08% in iunie la 5,26% in iulie, insa pentru creditele de locuinte dobanzile au scazut la 4,59% in iulie de la 4,71% pe an cu o luna mai devreme. Pentru finantarea firmelor, bancile au redus dobanzile la creditele noi de la 3,76% in iunie la 3,51% pe an in iulie. La creditele aflate in sold, dobanzile s-au redus usor atat la lei cat si la euro.
In privinta depozitelor, dobanzile au scazut la toate categoriile publicate de Banca Nationala. Astfel, pentru depozitele in lei aflate in sold ale populatiei media dobanzilor a ajuns la 2% pe an, usor mai ridicate la depozitele de peste doi ani, respectiv 2,26%. Pentru firme, dobanzile acordate au scazut la 1,06% in medie.
La depozitele noi in lei bancile au redus dobanzile, per ansamblu, la 1,13% pe an, iar la euro media a ajuns la 0,65% pe an.