Anul 2008 a fost un punct de inflexiune atât pentru economia românească, cât și pentru sistemul bancar. Criza financiară, având epicentrul în problema creditelor ipotecare subprime din Statele Unite, s-a extins, iar valul seismic ajunsese și la noi, provocând ulterior o serie de transformări.
După anii grei ai tranziției și după o perioadă de expansiune, ne confruntam cu realitățile dure ale unei crize. Spre deosebire de economiile capitaliste, de la Marea criză și cel de-al doilea război mondial, românii nu mai experimentaseră astfel de realități economice și sociale. Cum s-a reașezat sistemul bancar românesc, care au fost principalele probleme și provocări apărute reprezintă un veritabil studiu de caz, având în vederea complexitatea și rapiditatea cu care unele fenomene s-au produs în mediul bancar românesc!
Transformările care au vizat sistemul bancar românesc după criză se pot considera pe mai multe coordonate: structural, legislativ, de model de business și privind clientela. Din punct de vedere structural au avut loc o serie de schimbări importante. Numărul de instituții de credit a scăzut semnificativ de la 43 în 2008, la 35 la finalul anului 2017. Acest fapt s-a datorat atât ieșirilor de pe piață a unor jucători (inclusiv sucursale ale băncilor străine care au devenit 7 la număr de la 10 pentru același orizont de timp), dar și ca urmare a unor achiziții și fuziuni.
Unul dintre motivele pentru care unele dintre băncile străine au fost vândute de către băncile mamă a fost nivelul ridicat al creditelor neperformante, precum și imaginea alterată în urma unor procese deschise de către clienți. Astfel, Banca Transilvania, a preluat Volksbank România în 2015, iar anul acesta a achiziționat Bancpost. Ambele bănci achiziționate au avut probleme în ceea ce privește relația cu clienții cu credite în franci elvețieni, iar Volksabank a fost afectată și de unele procese în baza unor contracte cu clauze abuzive după introducerea ordonanței nr. 50 din 2010.
Altele au fost vândute de către băncile mamă ca urmare a schimbării de strategie din regiune. În această situație s-a aflat Millenium Bank achiziționată în 2015 de OTP Bank. De asemenea, unele bănci au cedat portofolii de clienții, cum ar fi în 2013 Citibank România care a cedat portofoliului de retail către Raiffeisen Bank, iar în 2014 Unicredit Țiriac a preluat pe cel al RBS Bank. Totodată, ca urmare a unor probleme legate de reputația acționarului principal, Banca Comercială Carpatica fuzionează cu Patria Bank (fostă Nextebank). La finalul anului trecut era anunțată preluarea Piraeus Bank România de către fondul de investiții J.C. Flowers. Anul acesta achiziția se finalizează, urmând ca banca să se rebranduiască sub denumirea de First Bank.
O parte dintre fuziunile la nivelul sistemului bancar românesc s-au realizat și ca urmare a unor achiziții și fuziuni la nivel internațional a băncilor mamă, indirect, entitățile din România urmând să fuzioneze. Unicredit Bank preia în 2008 activitatea Băncii di Roma – Sucursala București, ca urmare a fuziunii la nivel european dintre acționarii UniCredit Group și Capitalia. În 2012, ATE Bank România este achiziționată de Piraeus Bank Grecia, ca urmare a preluării de către aceasta a operațiunilor Agricultural Bank of Greece, iar tot în 2012 are loc fuziunea prin absorbție dintre Intesa Sanpaolo România și C.R. Firenze România. Anul acesta Intesa Sanpaolo România preia sucursala din România Veneto Banca, tot ca urmare a unei achiziții la nivelul băncilor mamă. Astfel, frământările unor bănci mamă din străinătate se reflectau și la noi în sistem.
Numărul unităților bancare și al angajaților din bănci a scăzut din 2008 până în prezent atât ca urmare a scăderii numărului de instituții de credit, dar și ca urmare a unor restructurări în vederea optimizării rețelelor și eficientizării activității bancare. Astfel s-a înregistrat o diminuare cu aproximativ 23% a numărului de unități bancare, și cu 27% a numărului de angajați la sfârșitul lui 2017 față de 2008.
Tot din punct de vedere structural putem vorbi și despre indicatorii care măsoară concentrarea pe piață: ponderea primelor cinci bănci ca mărime și indicele Herfindahl – Hirschman (HHI). Aceștia pot fi calculați în funcție de total active, total credite acordate sectorului privat și total depozite atrase din sectorul privat. După cum putem observa din Tabel nr. 1 variațiile sunt marginale pentru ponderea primelor cinci bănci în total sistem bancar. Vedem o ușoară creștere pentru indicatorii calculați în funcție de total active și total credite și o ușoară scădere pentru cei calculați în funcție de total depozite. Cât privește HHI, acesta a scăzut pentru toate variantele de calcul, indicând o ușoară scădere a gradului de concentrare și creștere a competiției. Situarea sub valoarea de 1000 ne arată un grad de concentrare relativ scăzut și un grad de competiție relativ ridicată. Valorile pentru ambii indicatori (ponderea primelor cinci bănci ca mărime și indicele Herfindahl – Hirschman (HHI)) sunt sub media europeană, conform Raportului asupra stabilității financiare al Băncii Naționale a României (63%, respectiv circa 1000).
În ceea ce privește aspectele legislative, acestea au vizat mai multe direcții, în funcție de inițiatori. Astfel, au fost o serie de reglementări decise la nivel de autoritate de supraveghere (BNR), unele ca urmare a transpunerii unor directive europene, dar și inițiate de Parlament sau Guvern. În acest sens, amintim o serie de regulamente, ordine și instrucțiuni ale BNR în special privind prudențialitatea: adecvarea capitalurilor; administrarea riscurilor; lichiditatea. Remarcăm în acest sens măsurile privind condițiile de creditare a persoanelor fizice (Regulamentul nr. 17 din decembrie 2012, modificat în luna decembrie a acestui an).
De asemenea, transpunerea legislației și a reformelor privind cadrul de supraveghere la nivelul Uniunii Europene a implicat și armonizarea legislației românești cu cea europeană. Aici putem menționa armonizarea plafoanelor privind garantarea depozitelor, standardele de raportare financiară a instituțiilor de credit, clasificarea instituțiilor de credit în funcție de importanța sistemică, implementarea Zonei unice de plăți la nivel european (SEPA), GDPR. Unele dintre acestea au creat și câteva probleme la nivelul sistemului bancar. Aici putem menționa OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (ce transpunea în legislația națională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori) care a generat o serie de procese ale clienților persoane fizice cu unele bănci.
Instituirea cadrului general și a condițiilor pentru emisiunea de obligațiuni ipotecare de către emitenți, persoane juridice române, precum și reglementarea drepturilor și obligațiilor conferite de acestea deținătorilor lor s-a realizat prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 304/2015 privind emisiunile de obligațiuni ipotecare și a Regulamentului nr. 1/2016 privind activitatea de emisiune de obligațiuni ipotecare de către BNR.
Tot cu privire la activitatea bancară, Parlamentul a adoptat și unele legi referitoare la protecția debitorilor. De asemenea, unele sunt în discuție acum în Parlament (plafonarea dobânzilor, limitarea valorii recuperabile a creanțelor cesionate și eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit). Unele dintre ele au caracter controversat, deoarece lezează buna funcționare a băncilor, lucru subliniat și de către Banca Națională a României. De altfel, forma finală a unora a fost adoptată după ce fusese declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională (legea dării în plată), altele fiind declarate neconstituționale în integralitatea lor, fără a mai fi adoptată (conversia creditelor în valută în lei la curs istoric).
O altă măsură controversată și care lezează bunul mers al activității bancare a fost schimbarea Codului fiscal de către Guvern. De la 1 ianuarie 2018 băncile nu mai pot deduce integral din impozitul pe profit creditele neperformante vândute recuperatorilor de creanțe, ci doar în limita a 30% din valoarea acestora. Această măsură împiedică restructurarea bilanțurilor băncilor și scumpesc intermedierea bancară.
Cât privește modelul de business, au avut loc unele transformări. Una dintre ele a vizat sursa atragerii de fonduri. Dacă înainte de 2008 majoritatea băncilor străine obțineau linii de finanțare de la băncile mamă, ulterior s-a intensificat competiția pe piața internă în atragerea de depozite (lucru observat și prin scăderea indicele Herfindahl – Hirschman).
Indicatorii de prudențialitate s-au ameliorat continuu. Raportul credite/depozite s-a îmbunătățit, scăzând sub 100% în anul 2014. Rata fondurilor totale (indicator de solvabilitate) a crescut considerabil, fiind de 20% la finalul anului 2017, peste media europeană. Lichiditatea imediată s-a îmbunătățit, de asemenea. Creditele neperformante au înregistrat maximul în anul 2013, de 21,87%, de la 7,89% în 2009. Ulterior s-a aflat pe o pantă descendentă, ajungând la 6,4% la final de 2017, aproape de media europeană. Ameliorarea s-a datorat și vânzărilor de portofolii de credite neperformante.
În ceea ce privește indicatorii de profitabilitate, și aceștia au înregistrat valori normale și pozitive în ultimii ani, după ce din cei 10 ani de la criză, patru au avut valori negative.
Dincolo de cifre, modelul de business al băncilor a început să aibă și schimbări de profunzime. În primul rând putem sublinia reorientarea clienților către creditele în lei, după scăderea semnificativă a costurilor de finanțare în lei. Cu sprijin guvernamental a fost susținut creditul ipotecar, prin intermediul programului „Prima casă”. Acesta a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, devenind motorul creditării segmentului imobiliar rezidențial.
Orientarea către canale alternative de distribuție a produselor și serviciilor bancare a fost o altă tendință în ce privește modelul de business post-criză. Băncile au urmărit eficientizarea operațională și o mai bună satisfacție în relația bancă – client, introducând o serie de tehnologii: ATM-uri multifuncționale, diverse facilități pentru cardurile bancare, au dezvoltat call center-ele, precum și au introdus unele facilități pe baza Inteligenței Artificiale.
Cât privește clienții băncilor, putem sublinia câteva schimbări de comportament. În primul rând o preocupare mai mare pentru economisire. Criza i-a determinat să fie mai precauți. Această precauție s-a manifestat însă într-un mod excesiv și în ceea ce privește creditarea. Tăierile de salarii și pierderile de locuri de muncă din perioada crizei atât în mediul privat, cât și bugetar au fost principalele motive. De asemenea, evoluțiile pe piața valutară, mai ales în ceea ce privește francul elvețian, au creat și primele tensiuni semnificative între clienți și bănci. Stârniți de unii lideri de opinii și acoperiți de unele legi privind protecția clienților de servicii financiar-bancare (unele impuse de directive europene, dar altele fără precedent în practica financiar-bancară internațională), s-a creat și o tendință în rândul unor clienți de a-și rezolva unele probleme cu băncile în justiție, prin diverse procese intentate acestora. Tot acum, în perioada post-criză, au ieșit la iveală și efectele unei educații financiare precare. Cât privește clienții persoane juridice, în special cei români, putem observa, de asemenea, o reticență în contractarea de produse de creditare și apelarea la alte forme de finanțare, unele cu efecte negative pe termen lung (în special creditul comercial). Aici se adaugă și o cultură antreprenorială precară pentru unii dintre ei. Semnele bune vin din segmentul industriilor creative (firav însă) sau al celor din IT (din păcate polarizate doar în marile centre economice).
În final, sunt câteva întrebări care ar trebui să preocupe pe toată lumea: bănci, clienți, autorități. Suntem mai bine pregătiți în cazul în care s-ar ivi o nouă criză financiară internațională? Am învățat suficient din cea care a trecut? Unde ne propunem să ajungem în ceea ce privește intermedierea bancară?
Această Opinie a apărut în cadrul ediției lunii decembrie 2018 a Revistei BankingNews.
