Membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, se află la această oră în Parlament, unde discută pe tema indicelui ROBOR.
„Dumneavoastră lucrați cu vorbe, noi lucrăm cu cifre”, a spus Guvernatorul. Acesta îi acuză pe parlamentari de confuzie.
I. Despre ROBOR, fără confuzii
Acest indicator al pieței monetare interbancare a existat, sub o formă sau alta, încă din 1995, a reamintit Guvernatorul BNR
Mugur Isărescu afirmă că în presă au apărut confuzii despre ROBOR. „Indicele ROBOR este o piață interbancară, esențială pentru finanțe, economie, plata salariilor. De acolo se alimentează economia României”.La întrebarea dacă ROBOR a fost manipulat, răspunsul este NU
Mugur Isărescu îi atrage atenția lui Daniel Zamfir că, deși acuzațiile la adresa BNR sunt legate de faptul că indicele ROBOR ar fi crescut de 4 ori în ultimii 2 ani, de fapt, inflația ar fi crescut de 60 de ori.
”ROBOR-ul a crescut de 4 ori, în timp ce inflația a crescut de 60 de ori, domnu președinte, dacă .. după calculul dumneavoastră. Pentru că ea a crescut de la 0,1 la începutul lui 2017, la 5,4.
Împărțiți 5,4 la 0,1 sau 0,15 și vă dă 60 la sută. Nu așa se fac calculele.
Deci ROBOR-ul nu a crescut de 4 ori. ROBOR-ul a crescut de la 0,70 până la în jur de 3 % și este absolut normal, având în vedere evoluția inflației din România, evoluția deficitelor interne și externe, și deci comparațiile corecte cu străinătatea. Comparați cu Statele Unite și veți vedea că nu este nimic exagerat.” – a explicat Mugur Isărescu.
Din startul discuției, Șeful Comisiei Economice a Senatului, Daniel Cătălin Zamfir, a lansat un atac la adresa guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, chiar dacă nu aceasta era tema anunțată și de interes actual. „Nu vom discuta despre bonusul de pensionare primit fără a fi pensionat și nici de afacerile cu vin”, a ținut să puncteze măcar la un capitol senatorul.
Mugur Isărescu a răspuns prin atenționarea că inclusiv Daniel Zamfir are nelămuriri despre ROBOR, astfel că începe să explice ce este acest indice.
”Noi nu stăm într-un prepeleac și spunem să face cutare sau cutare. Fiecare bancă prin trezorierul ei primește să zicem 2000 de plăți și face 6000 de încasări. Și are sau n-are surplus de lichiditate. Piața monetară există numai între bănci.”
Guvernatorul explică si faptul ca în retorica zilnică de la TV, unii se joacă cu referințele, adică compară mere cu pere.
„Se iau cifre la o lună, o zi, și se compară cu ROBOR la 3 și 6 luni”, a precizat Isarescu.
O altă comparație nefericită făcută de senatorul Daniel Zamfir – a spus că „nivelul dobanzilor la creditele ipotecare e mai mare in România decât în alte tari! Iar la depozite e mai mic”, făcând comparații cu țările din zona euro.
Mugur Isărescu i-a răspuns ca toate cifrele se încadrează într-un tablou, deci trebuie privite într-un ansamblu și trebuie să „comparati si alti indicatori precum inflatia sau deficitele noastre”.
Daniel Zamfir a vrut să vină cu un exemplu și a răspuns rapid că putem să ne uitam la situația Spaniei, țara din zona euro cu monedă euro.
Însă, Guvernatorul i-a replicat tăios: „Spania e în zona euro! Uitați-vă la statele din jurul nostru care nu sunt în euro, Polonia, Ungaria…”
De ce nu poate fi manipulat ROBOR
”ROBOR, ca dobândă de pe piața monetară interbancară, nu poate fi stabilit decât între bănci, prin înțelegerea între bănci. De ce nu este de tip cartelar? Pentru că există un culoar al dobânzii în jurul dobânzii de politică monetară (…) ROBOR nu se plimbă decât între 1,5% și 3,5%”, a completat Mugur Isărescu.
Isărescu: La întrebarea dacă ROBOR a fost manipulat, răspunsul este NU
Mugur Isărescu le-a explicat parlamentarilor prezenti la audiere ca BNR poate să regleze dobânzile în intervalul dintre 1,5 și 3,5% când apar presiuni în piață valutară. „De exemplu, a fost acest mini atac pe leu din ianuarie. Bineînțeles că a trebuit să luăm lichiditatea din piață, că nu putem să apărăm doar cu rezerva. Dar și când vinzi din rezervă nu vinzi pe nasturi, vinzi pe lei”.
A spune că aceste tranzacţii sunt manipulări înseamnă să acuzi Trezoreria, mai spune Guvernatorul.
”ROBOR nu este manipulat. Nu există o înţelegere de tip cartel între bănci. (…) ROBOR a crescut, este normal, având în vedere că şi inflaţia a crescut”, a spus Mugur Isărescu.
Guvernatorul a subliniat că BNR nu se ”joacă cu politica monetară”, iar dobânzile din piaţă au crescut în pas cu inflaţia.
„Indicele ROBOR nu a fost manipulat de către bănci, în condiţiile în care el a rămas la un nivel mai scăzut, în trecut, atâta timp cât şi nivelul inflaţiei a rămas jos, iar Banca Naţională a României (BNR) nu se ”joacă cu politica monetară”, dobânzile crescând în pas cu inflaţia, a afirmat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în audierile din Senat.
II. Taxa pe activele bancare, atac la independența BNR
Taxa pe lacomie legată de ROBOR este un atac la independența Băncii Naționale, sustine Mugur Isărescu.
„OUG nr. 114/2018 este cel puţin o nereuşită, este un impozit pe politica monetară, ne leagă de mâini. (…) Dacă noi, la un atac al leului majorăm dobânzile, omorâm băncile”, a afirmat Mugur Isărescu, marţi, la audierea de la Comisia Economică a Senatului.
„Este cu două tăişuri, ca să spunem aşa, dezlegarea ROBOR-ului de această ordonanţă. Dezlegarea ROBOR-ului de taxa pe active este altceva. Şi pentru asta insistăm, pentru că este atac la independenţa băncii centrale. Avem deja sesizări de la Banca Centrală Europeană şi nu răspunde sau încalcă Tratatul Unional. Şi la asta nu avem încotro. Am solicitat în mod expres ministrului de Finanţe să găsească o soluţie. Există, deci nimeni nu contestă dreptul Guvernului de a impozita inclusiv băncile. Peste tot în Europa când s-a făcut nu s-a făcut legat de rata de politică monetară, că până la urmă ROBOR-ul este o parte a politicii monetare”, a spus Isărescu.
El a explicat că prin aplicarea ordonanţei 114 dobânzile la depozite vor scădea, iar taxarea activelor bancare s-a făcut „la grămadă”.
„Sunt taxate şi activele reprezentând activele minime obligatorii. (…) S-a pus o taxă la grămadă şi pe titluri de stat, adică pe împrumuturile pe care le dă statului român şi Prima Casă. Propunerea este de a le scoate pe acestea (de la calcularea taxei pe activele financiare – n.red). Va descuraja şi mai mult (…) depozitele bancare. Investiţiile pe cale de consecinţă”, a completat Isărescu.
III. De ce nu putem avea dobânzi mici, „ca afară”
Guvernatorul BNR le-a explicat celor prezenți că dobânzile la credite nu au cum să fie mai mici cât timp ele sunt un cumul de factori economici si nu țin numai de politica Băncii Naționale, ci și de deficitul bugetar, deficitul extern și inflație.
„Spuneţi ce vreţi într-adevăr. Vreţi dobânzi mai mici. Pai haideţi. Venim cu inflaţia în jos, reducem deficitele. Puteţi reduce deficitul de la 2,5% la 1%? Că aveţi bugetul în faţă. Şi reducem şi deficitul extern. P-ăsta chiar nu puteţi peste noapte.”
După care a adăugat: ”dvs. vedeți dobânzile ca pe o cauză. Eu vă spun că e un efect”.
IV. Se lucrează la un nou calcul al indicelui ROBOR
Florin Georgescu, prim vice-guvernator, a declarat că în 18 februarie se va discuta, in cadrul CNSM, oportunitatea schimbării modului de calcul a indicelui ROBOR. „Grupul de lucru discuta zilnic și vom vedea ce recomandări se vor face”, spune acesta.
Și în final, un alt moment marca Zamfir
Un alt exemplu prin care senatorul Zamfir a ieșit în evidentă și se remarcă este momentul în care senatorul ALDE ține să puncteze că „Isărescu s-a imprumutat de la SOV Invest”.
Senatorul este atenționat că nu persoana Mugur Isărescu se poate împrumuta, dar, și mai grav, acesta nu a înteles că firma SOV Invest putea cumpăra titluri de stat oricând, într-o piață liberă.
Mult mai echilibrat, Tăriceanu reacționează
Rumoarea din sala și zâmbetele îl fac pe președintele senatatului Călin Popescu-Tăriceanu să intervină și îi atrage atenția senatorului Zamfir că „nu e cazul unor titluri de presă, titlurile de stat se pot cumpăra din piața liberă de către oricine”.