ING Bank România a lansat o nouă platformă de comunicare de brand, „Liber să tot fii”, care marchează o schimbare de perspectivă: banca vorbește despre libertatea de a alege, despre curajul de a fi autentic și despre legătura directă dintre deciziile individuale și dinamica economiei.
Evenimentul de lansare a avut loc în sediul ING din Calea Victoriei și a adus în fața jurnaliștilor o abordare diferită, umană, prin care ING invită publicul să privească economia nu ca pe o sumă de cifre, ci ca pe o poveste despre oameni și alegerile lor zilnice.
Valentin Tătaru: Economia nu este despre oameni, ci despre alegerile lor
„Economia nu este despre oameni, ci despre alegerile lor. Nu este despre cifre – cifrele vin după. Fiecare dintre noi ia decizii economice în fiecare zi: ce punem în coșul de cumpărături, dacă economisim sau investim, dacă pornim o afacere sau nu. Iar toate aceste decizii puse cap la cap dau direcția reală a societății”, a explicat Valentin Tătaru, economist-șef al ING Bank România.
„Vocea lumii” și cum ne influențează comportamentele economice
Într-o scurtă prezentare, Valentin Tătaru a vorbit despre felul în care percepțiile negative – aka vocea lumii – și discursul public pot modela comportomentele societății și implicit economia reală.
„Trăim într-o rețea densă de informații, în care ‘vocea lumii’ – știri, rețele sociale, conversațiile de la birou – influențează modul în care consumăm și investim. Când mesajul dominant e că lucrurile merg prost, oamenii devin mai prudenți, companiile își reduc planurile, iar efectele se văd rapid în cifrele de consum și în investiții”, a spus Tătaru.
El a explicat că indicatorul de încredere a consumatorilor a coborât în această perioadă la minimul ultimilor trei ani, iar vânzările cu amănuntul au înregistrat o contracție notabilă – cea mai mare din ultimul deceniu, excluzând perioada pandemiei.
Tătaru: Nu din pesimism se clădește progresul
„Când pesimismul domină, economia încetinește. Dar nu din pesimism se clădește progresul. Istoria ne arată că exact în momentele de incertitudine se nasc ideile, companiile și curentele care schimbă lumea. Poate doar 9% dintre companii reușesc să iasă mai puternice dintr-o criză – dar ele sunt cele care modelează următorul ciclu de creștere economică”, a adăugat economistul-șef al ING.
„Avem acea minoritate (n.r. de 9%) care înoată cumva în altă direcție, dar de la ei majoritatea învață și progresează. Asa se naște progresul, inovația. Se naște un nou ciclu de creștere economică”, a punctat Valentin Tataru.
În final, economistul sef al ING a venit cu un sfat legat de studiul ING care arată că românii continuă să simtă presiunea socială atunci când iau decizii importante. „E bine să nu ignori realitatea și datele, dar să nu te lași copleșit de ele, să nu te lași paralizat de ele”.
ING, pledoarie pentru optimism și inițiativă
Mesajul central al campaniei „Liber să tot fii” este o invitație la acțiune, chiar și – sau mai ales – în perioade dificile.
„A te refugia sub o pătură de negativitate este distructiv. Pentru unii, fix acum este momentul să-și urmeze ideile, să investească în educație, în comunități, în proiectele lor. Următoarea generație de companii de succes se naște acum – când noi vorbim, chiar dacă nu le știm încă numele”, a spus Tătaru.
Prin acest unghi, banca propune o nouă abordare, care inspiră libertate, autenticitate și acțiune – valori esențiale într-o economie în care cifrele se schimbă, dar deciziile oamenilor continuă să conteze.
Diana Mihai: „ING este un brand optimist. Vrem să-i vedem pe oameni liberi, în acțiune”
În cadrul evenimentului, Diana Mihai, Director Marketing, Comunicare și Brand Experience la ING Bank România, a explicat filozofia din spatele noii platforme:
„‘Liber să tot fii’ este o expresie a ADN-ului nostru de brand. În ING credem în potențialul oamenilor și în capacitatea lor de a-și urma ambițiile. Vrem să vedem mai mulți oameni care sparg bariere, care acționează, care își duc la îndeplinire visurile. De aceea, optimismul este o valoare reală pentru noi, nu un slogan de campanie.”
95% dintre români recunosc că se tem de „ce o să zică lumea”
Un studiu realizat de ING Bank România în vara acestui an arată că 95% dintre români recunosc că se tem de „ce o să zică lumea”, iar pentru 86% această teamă devine o barieră reală în a-și urma visurile sau a lua decizii importante în viață.