Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, în şedinţă de urgenţă, a decis, între altele, amânarea cu 3 luni, cu posibilitate de prelungire până la 6 luni, a termenului de colectare a contribuţiilor anuale la fondul de rezoluţie bancară pentru anul 2020, a anunţat vineri banca centrală, potrivit Agerpres.ro.
„În vederea concentrării resurselor către finanţarea populaţiei şi a firmelor, a reducerii impactului asupra situaţiilor financiare sau asupra activităţii operaţionale a instituţiilor de credit, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, în şedinţă de urgenţă, a analizat o serie de măsuri relevante din perspectiva rezoluţiei bancare, în contextul efectelor economice ale pandemiei cu COVID 19 şi al altor hotărâri privind funcţionarea sistemului bancar. Ca urmare a acestor considerente, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât: amânarea cu 3 luni, cu posibilitate de prelungire până la 6 luni, a termenului de colectare a contribuţiilor anuale la fondul de rezoluţie bancară pentru anul 2020”, se spune în comunicat.
De asemenea, BNR a decis amânarea termenelor de raportare a unor informaţii aferente planificării rezoluţiei, în linie cu abordarea comunicată de Autoritatea Bancară Europeană, precum şi corelarea termenelor şi condiţiilor privind cerinţele de fonduri proprii şi datorii eligibile (MREL) cu deciziile Comitetului de Supraveghere din 20 martie 2020.
Banca Naţională a României menţionează că va transmite instituţiilor de credit scrisori de informare referitoare la hotărârile adoptate şi la modalitatea de aplicare a reglementărilor în vigoare, potrivit celor de mai sus