Mihaela Bîtu, CEO ING Bank, este de părere că măsurile asumate de Guvern în plan economic pe fondul pandemiei de coronavirus (amânarea ratelor la credite până la maximum 9 luni, facilitarea unor noi linii de credit garantate în proporție de 80% sau 90% de către stat și introducerea de înlesniri la plata dărilor fiscale) sunt justificate și au menirea de a ajuta societatea să traverseze această perioadă a crizei de sănătate și de a permite relansarea economiei. Totuși, ”există pericolul unei crize economice prelungite, pe care cu toții ne dorim să o evităm. În acest context, este esențial ca sectorul bancar să poată să continue să crediteze economia și statul pe termen mediu și lung”, menționează Mihaela Bîtu, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate publicației online www.bankingnews.ro.
În opinia sa, cu cât „înghețarea” activității economice se prelungește, cu atât efectele economice vor fi mai severe. ”Prognozele economice pentru acest an sunt deja puternic modificate și vorbim de o scădere a produsului intern brut și de o creștere semnificativă a deficitului bugetar”, subliniază CEO-ul ING Bank. Având în vedere complexitatea situației, bancherul spune că nu se poate estima momentan ce se va întâmpla mai departe, la nivel local sau global. ”Cel mai important, în prezent, este să limităm extinderea acestei situații și să ne asigurăm că ne protejam cât mai bine angajații și clienții”, susține Mihaela Bîtu.
Cum a influențat criza pandemiei de coronavirus activitatea de zi cu zi a ING Bank și cu cât au crescut costurile generate de măsurile necesare stopării răspândirii COVID-19 (de la asigurarea produselor de protecție până la alimentarea susținută cu numerar a ATM-urilor)?
Sunt două perspective din care putem privi răspunsul – cea a clienților și cea a colegilor din ING. Astăzi, peste 95% dintre colegii din sediul central ING lucrează de acasă, fără a influența buna funcționare a serviciilor noastre. Colegii care vin la birou fac parte din echipele care asigură servicii critice pentru continuitatea activității ce nu se pot desfășura de acasă. În ceea ce privește rețeaua de ING Office, am redus programul de lucru, acum între orele 09.00 – 15.00 (de luni până vineri), am limitat numărul de clienți care pot fi în același timp în sediu și am montat panouri de protecție pe birourile consultanților noștri. Din perspectiva clienților, cu excepția unui program redus pentru Office-uri, disponibilitatea serviciilor ING de zi cu zi nu a fost afectată, întrucât am aplicat, potrivit planurilor de continuitate a afacerilor ING Bank, toate măsurile de precauție pentru ca serviciile băncii să se desfășoare normal. Suntem alături de clienții noștri, cu atât mai mult acum, într-un context dominat de nesiguranță și cu impact în vieților lor, suntem în dialog cu cei care ne-au solicitat ajutorul. Discuțiile astăzi se poartă îndeosebi pe formula potrivită prin care să susținem clienții cu credite, fie că sunt persoane fizice sau juridice. Până în prezent, operațiunile cu numerar par să rămână în parametrii normali estimați pentru astfel de situații, iar disponibilitatea ATM-urilor noastre rămâne la același nivel înalt. Ne confruntăm cu siguranță cu o situație fără precedent în care prioritizăm sănătatea colegilor și serviciile pe care le oferim în continuare clienților noștri, iar impactul și costurile vor fi măsurate la final.
Care sunt reacțiile clienților dumneavoastră (persoane fizice și juridice), ce solicitări și așteptări au de la bancă și cum răspunde ING Bank?
ING Bank a acționat mereu ca un cetățean responsabil și va depune în continuare eforturi în a-și susține clienții in perioade dificile. În primă etapă, pe 16 martie, pentru clienții persoane fizice cu credite de nevoi personale și imobiliare afectați în mod tranzitoriu de pandemia de COVID-19, am anunțat posibilitatea de a amâna plata ratelor cu până la 2 luni, iar pentru cei care resimt un impact direct și mai sever, oferirea de soluții personalizate privind reeșalonarea creditului. Pentru IMM-uri și micro-companii, am anunțat la momentul respectiv înlesnirea aprobărilor privind reînnoirea pe 3 luni a facilităților de finanțare a capitalului circulant, fără a fi nevoie ca ei să se prezinte la bancă. Soluțiile de amânare din OUG nr. 37/2020 prevalează în fata soluției anunțate și dezvoltată unilateral de către ING, fiind soluții impuse de noile prevederi legale. Mai mult, soluțiile propuse prin OUG 37/2020 sunt mai avantajoase pentru clienți, oferind posibilitatea de a alege pâna la 9 luni de amânare a obligațiilor de plată. De asemenea, procesul este mult simplificat, permițând soluționarea într-un timp mai scurt a unui volum ridicat de cereri. Agrearea noilor modificări asupra contractelor de credit se realizează doar prin notificarea condițiilor noi către clienți, spre deosebire de un proces standard care implică semnarea fizică sau agrearea la distanță a noilor condiții contractuale. Din primele zile de la primirea de cereri de amânare a obligațiilor de plată la credite, am procedat la suspendarea încasării ratelor de credit și de dobândă lunare pentru a veni deja în sprijinul clienților, dar și fiind în așteptarea clarificării cadrului nou legal. Totodată, am amânat modificarea costurilor de credit, menționate în prevederile contractuale, atunci când un client nu își mai încasează veniturile recurente în contul ING și a beneficiat anterior de un nivel redus de dobândă. Dat fiind însă contextual actual, am decis suspendarea temporară a procesului automat de actualizare a dobânzilor pentru clienții care nu vor mai încasa în mod recurent veniturile în perioada următoare în contul ING, astfel încât aceștia să își păstreze costurile anterioare. Este de menționat că vedem o creștere în numărul de conturi deschise prin procesul 100% digital, doar prin descărcarea aplicației Home’Bank, precum și un interes menținut pentru creditele de nevoi personale accesat online.
Cum apreciați anunțul guvernanților referitor la posibilitatea amânării ratelor pentru toți debitorii (persoane fizice și companii) pentru 9 luni în urma unei cereri individuale și ce impact va avea asupra activității ING Bank?
Autoritățile din România au luat acțiuni ferme și destul de rapide pentru a controla și a atenua efectele epidemiei COVID-19, inclusiv măsuri în plan economic. Astfel, prin OUG 37/2020 s-a instituit cadrul legal pentru amânarea la plată a creditelor acelor debitori afectați de efectele pandemiei. De asemenea, s-a emis o ordonanță de urgență pentru facilitarea unor noi linii de credit garantate în proporție de 80% sau 90% de către stat și au fost introduse înlesniri la plata dărilor fiscale. Sunt măsuri justificate și care au menirea de a ajuta societatea să traverseze această perioadă a crizei de sănătate și de a permite relansarea economiei, odată ce măsurile restrictive de distanțare socială vor putea fi gradual relaxate. Există pericolul unei crize economice prelungite, pe care cu toții ne dorim sa o evităm. În acest context, este esențial ca sectorul bancar să poată să continue să crediteze economia și statul pe termen mediu si lung. De aceea, clasa politică trebuie să cântărească bine măsurile luate pe termen scurt care pot afecta capitalizarea băncilor, precum și capacitatea lor de a finanța economia și de a sprijini societatea pe termen mediu și lung. O bună coordonare și analiză a efectelor inițiativelor legislative cu impact asupra sectorului bancar ar fi de dorit în acest context.
În ce fel va afecta coronacriza business-ul băncii dumneavoastră în acest an și ce scenarii luați în calcul?
Având în vedere complexitatea situației, nu putem estima momentan ce se va întâmpla mai departe, la nivel local sau global. Cel mai important, în prezent, este sa limităm extinderea acestei situații și să ne asigurăm că ne protejam cât mai bine angajații și clienții. Sperăm, desigur, cu toții ca epidemia de COVID-19 să fie controlată cât mai rapid, astfel încât activitatea economică să poată reintra în normal. Cu cât „înghețarea” activității economice se prelungește, cu atât efectele economice vor fi mai severe. Prognozele economice pentru acest an sunt deja puternic modificate și vorbim de o scădere a produsului intern brut și de o creștere semnificativă a deficitului bugetar. Monitorizăm cu atenție evoluțiile și ne vom adapta strategia de business în funcție de aceste evoluții viitoare, rămânând dedicați misiunii noastre de a ne sprijini clienții în a-și atinge țelurile și de a contribui la dezvoltarea societății românești.
Ce mesaj are ING Bank pentru societatea și economia românească în aceste momente grele pentru întreaga umanitate?
Mesajul nostru către angajații și clienții ING Bank, dar nu numai, către toți românii, este să nu se expună la riscuri, să își ia toate măsurile de precauție recomandate de autorități și, pe cât de mult posibil, să stea acasă. Oamenii rămân prioritatea noastră principală și este foarte important să urmeze aceste reguli, pentru siguranța și sănătatea lor, și pentru limitarea extinderii COVID-19. Este nevoie de un efort colectiv semnificativ pentru a depăși această situație dificilă. Pentru clienții care își doresc să se alăture demersurilor băncii, le oferim posibilitatea și contribuie cu donații direct din Home’Bank, iar banii donați vor ajunge la organizații locale ce sprijină grupurile vulnerabile afectate direct sau indirect de COVID-19. În acest context fără precedent, și la nivelul comunităților de business, este important să ne mobilizăm, să ne unim forțele și contribuim la binele societății.