Pe măsură ce durata vieții crește, în tot mai multe familii pot fi active, în același timp, trei generații: fondatorul, succesorul și nepoții care vor moșteni. Longevitatea aduce oportunități, dar și provocări legate de planificarea financiară, sănătatea și sustenabilitatea antreprenorilor. Toți au în față aceeași afacere și același patrimoniu, dar realitatea ne arată că pot avea așteptări diferite despre cine va conduce, cum vor fi investiți banii și ce merită păstrat pentru cei care vin după ei. Deci, ce urmează?
Mihaela Lupu, CEO UniCredit, în deschiderea evenimentului UniCredit Longevity Economic: Ce se întâmplă cu toate acestea atunci când fac un pas înapoi?
„Aveți mii de angajați și sunteți prima generație din România modernă care se confruntă cu o întrebare pe care părinții voștri nu au avut-o: «Ce se întâmplă cu toate acestea atunci când fac un pas înapoi?»”, a spus Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank în deschiderea UniCredit Longevity Economic Forum. În fața celor aproximativ 250 de antreprenori prezenți în sală, miza a fost ridicată. După ani în care toate deciziile au trecut prin mâinile fondatorului, cum va arăta viitorul afacerii, al averii și al familiei?
Am rezonat la această întrebare poate și pentru că am legat munca de o viață cu momentul în care altcineva va hotărî ce se întâmplă cu ceea ce ai construit. Ascultând-i pe invitații evenimentului din 5 noiembrie de la București, m-am gândit că discuția despre longevitate ne forțează să purtăm conversații incomode, dar necesare. Cine este familia mea și ce obiective avem? Ce vrem să conteze după noi? Ce oameni mă pot ajuta în acest proces? Cine sunt cei care vor continua după?
Un capital care trebuie să lucreze mai mult și trei generații care pot dori lucruri diferite
„Când viața este mai lungă, capitalul trebuie să lucreze mai mult timp. Un portofoliu construit pentru 20 de ani nu mai este suficient”, a spus Mihaela Lupu, înainte de a aduce în discuție familia: fondatorul, succesorul și nepoții care vor moșteni, trei generații care pot fi active în același timp și despre care a punctat: „Nu își doresc întotdeauna aceleași lucruri”.
Orizontul investițiilor, relația dintre generații și sensul averii au fost cele trei direcții prin care șefa UniCredit a explicat de ce banca deschide această conversație. La un moment dat, preocuparea pentru acumulare se întâlnește cu întrebările despre scopul banilor și despre ceea ce lași în urmă. „Niciuna dintre aceste întrebări nu are ca răspuns un produs. Toate au nevoie de un partener”, a spus Mihaela Lupu, vorbind despre UniCredit, o bancă apropiată de clienți pe tot parcursul vieții lor financiare, de la afacere până la deciziile privind moștenirea.
Forumul de la București face parte dintr-o inițiativă începută anul trecut la Milano și care continuă în Germania. În sală, această perspectivă a prins contur prin întrebări despre investiții, retragerea din activitate și pregătirea familiei pentru administrarea patrimoniului.
John „Chip” Montgomery, despre cum faci ca banii să țină pasul cu o viață mai lungă
Evenimentul a continuat cu dialogul dintre John „Chip” Montgomery, președintele Rockefeller Global Investment Management International și Claudia Vacanti, UniCredit Bank. Discuția s-a axat pe schimbările pe care longevitatea le aduce în economie și pe felul în care acestea devin oportunități de investiții.
S-a vorbit despre prevenție și diagnostic timpuriu, despre tratamente, apoi despre locuințe și despre posibilitatea de a păstra independența și viața în comunitate la vârste înaintate. În general, s-a vorbit despre cum faci ca banii să țină pasul cu o viață mai lungă.
Discuția dintre cei doi m-a dus cu gândul la întrebarea din deschidere: când faci un pas înapoi din afacere, începe o perioadă pentru care ai nevoie de venituri, de un plan și de timp pentru a-l ajusta.
Patricia Angus: „M-am îndrăgostit ieri de România. Și de români”
Patricia Angus, fondatoarea Global Family Enterprise Program de la Columbia Business School, a pornit conversația cu ajutorul unui sentiment. „Vreau doar să vă spun că sunt îndrăgostită. M-am îndrăgostit ieri de România. Și de români”, a spus profesoara, înainte de a enumera ce a impresionat-o aici: „Dar simțul umorului, reziliența, ingeniozitatea și femeile acestea… E în regulă să spun «al naibii de tari»? Sunt cu adevărat ceva aparte”.
Direcția caldă a fost stratul unei discuții aplicate, sincere, pornind de la două întrebări esențiale pe care Angus le-o adresează familiilor cu care lucrează: cine face parte din familia mea și ce înseamnă averea pentru noi. Relațiile, sănătatea și starea de bine apar în răspunsuri, spune profesoara, mai des decât ne-am aștepta într-o conversație despre bani.
Mi-a rămas în minte felul în care și-a descris orizontul de lucru: în timp ce colegii din investiții puteau vedea la sfârșitul zilei cum se descurcaseră, ea se gândea deja la trei generații și spera ca ceea ce ajuta familiile să construiască să dureze mult după ce oamenii din acea încăpere nu vor mai fi.
Creare, creștere, conservare și transfer: unde se află familia în acest parcurs
Patricia Angus a descris patru etape ale patrimoniului: crearea, creșterea, conservarea și transferul. Antreprenorul pornește o afacere, reinvestește, cumpără poate clădirea în care lucrează, începe să încaseze chirii pentru spațiul disponibil și ajunge să aibă, pe lângă companie, proprietăți și investiții. Pe măsură ce acestea se adună, se schimbă și lucrurile pe care familia trebuie să le înțeleagă și să le organizeze.
În etapa conservării poate apărea o diferență de așteptări între familie și cei care îi administrează investițiile. Familia ajunge să spună, în exemplul profesoarei: „În această etapă a evoluției averii familiei mele, nu vreau să pierd. Nu vreau să pierd asta. Am muncit atât de mult să o creez. De ce nu încercăm să vedem cum o păstrăm?”.
Transferul, la rândul lui, poate fi pregătit sau poate avea loc fără ca fondatorul să fi decis ce urmează după el. Angus a insistat asupra responsabilității de a gândi din timp cine va lua deciziile și cum vor fi afectați copiii și nepoții de ceea ce primesc.
Ce trebuie să învețe familia înainte să preia patrimoniul
Pașii propuși de Patricia Angus au pornit de la înțelegerea situației în care se află familia și educație, au continuat cu formarea unei echipe de consultanți și organizarea guvernanței familiale și au ajuns la contribuția în comunitate. În spatele lor au fost exemple despre ce se poate întâmpla când patrimoniul crește mai repede decât capacitatea familiei de a-l administra.
Unul dintre acestea a fost povestea a doi frați care fondaseră o afacere de succes, o vânduseră și veniseră entuziasmați la New York să-și investească banii. „Nu știau pe cine să angajeze. Este o competență foarte importantă: să știi pe cine să angajezi. Nu știau cum să evalueze. În șase luni au pierdut jumătate din ceea ce obținuseră din vânzarea afacerii”, ne-a povestit profesoara.
Trecerea de la conducerea unei companii la administrarea investițiilor cere alte competențe. În afacere poți angaja, concedia și hotărî direcția, în timp ce, ca investitor lucrezi cu o piață pe care nu o controlezi și cu specialiști a căror muncă trebuie să știi să o evaluezi. De aceea, alegerea consultanților și înțelegerea responsabilităților fiecăruia devin o parte importantă a muncii proprietarului.
„Noi nu putem face munca în locul dumneavoastră”, a spus Angus despre rolul celor care consiliază familiile. Pentru patrimoniile complexe, a vorbit despre un family office, o structură care coordonează administrarea averii, de la investiții și impozite până la planificarea succesorală și serviciile pentru membrii familiei. Dar organizarea începe și cu discuțiile pe care familia le are despre propriile obiective și despre oamenii care vor conduce acest ansamblu.
P.S. Mi-a rămas în minte și gluma a Patriciei Angus, legată de transferul averii: „În Statele Unite ne plac copiii noștri, dar nu chiar atât de mult”. Profesoara vorbea despre posibilitatea părinților de a le spune copiilor „Nu vă dau nimic”, apoi a făcut comparația cu România, unde, după cum a precizat ea, aproximativ jumătate din ceea ce lași în urmă trebuie să revină familiei. Un moment relaxat într-o conversație despre decizii pe care fiecare familie va trebui, la un moment dat, să le ia.
Familia are nevoie de întâlniri și de decizii pe care să le înțeleagă
În explicația Patriciei Angus, guvernanța familiei începe cu întrebarea „Încotro mergem?” și cu disponibilitatea de a se întâlni pentru a vorbi despre afacere, investiții și responsabilități. O constituție a familiei, oricât de frumoasă ar fi, nu ajută prea mult dacă rămâne un document la care nimeni nu se mai uită.
„Dacă aveți de gând să le lăsați ceva celor din familie, lămuriți dacă ei au învățat să comunice între ei și să gestioneze conflictele”, a spus profesoara. Mi s-a părut una dintre observațiile care merită duse din sala forumului în conversațiile de acasă, mai ales când fondatorul presupune că apropierea de familie înseamnă și aceleași așteptări despre afacere. Angus a vorbit despre întâlniri, principii comune, conducere și roluri potrivite competențelor fiecăruia, amintind că o persoană care nu poate conduce compania poate avea, de exemplu, experiența necesară pentru investițiile familiei.
Parcursul acestor etape se incheie cu contribuția către comunitate. În experiența profesoarei, implicarea familiei într-un scop comun poate întări relațiile dintre membrii ei și legătura cu lumea în care afacerea s-a dezvoltat, dar cere aceeași grijă în alegerea obiectivelor și în organizare. „Este un proces care durează mai mulți ani și poate mai multe generații”, ne-a explicat Patricia Angus.
Cu ce am rămas UniCredit Longevity Economic Forum
La finalul UniCredit Longevity Economic Forum, am înțeles mai bine cum o viață mai lungă și mai sănătoasă poate deveni o sursă de creștere economică. Oamenii pot rămâne activi și creativi mai mulți ani, iar experiența și ideile lor pot continua să conteze în afaceri și în comunitate. Pentru că planificarea pensionării lasă loc planificării vieții.
Longevitatea schimbă modul în care investim, modul în care transferăm afacerea și averea. Ne schimbă modul în care organizăm sănătatea, dar și modul în care folosim tehnologia pentru a ne păstra independența.
